Raportul de gardă nu este numai locul în care se discută internările, externările, noninternările, nonexternările și celelalte succese cotidiene ale Institutului ci este, în același timp, forumul în care managerul ne face cunoscute deciziile care ne influențează viața ale acelui grup de oameni (de la manager la Băsescu) cunoscut ca „stăpânire”.
Veștile sunt de obicei bune (și nu voi admite nici torturat posibilitatea de a colora vreuna din ele în culori afective personale neplăcute).
De la schimbarea locului de parcare, mutarea cabinetului, necesitatea completării mai multor hârțoage într-un timp mai scurt, inițierea permanentă de reparații în Institut mai ceva ca la o fregată supusă carenării, reamintirea periodică a numărului mari de avize, polițe, contribuții și adeverințe ce sunt necesare, anunțarea și invitarea la ședințele PSI, cele de analiză economică sau de prezentare de bilanț managerial, veștile bune cad din gura stăpânirii ca merele din pomii paradisului.
Totuși până astăzi aceste vești bune aveau o hibă și o limitare.
În principiu nu se atingeau de salariu.
Te făceau, ce e drept, să simți că banii pe care îi iei sunt mai scuipați de sânge ca eprubeta de spută a unui tebecist, astfel incât îndemnau la cumpărarea mai multor bilete de loterie decât în zilele obișnuite, dar în esența lor lăsau salariul în pace.
Astăzi însă o adresă a ministerului sănătății lovește, cu precizia cu care o rachetă balistică americană dibuiește vreo peșteră în Afganistan, una din găurile negre ale economiei. Practic o risipă inacceptabilă este în fine gâtuită și un grup mare de paraziți socioeconomici scoși la lumină.
În înțelepciunea sa, dar și la îndemnul și somarea ministerului muncii (ordinul nu pomenește despre cum a decurs moșirea ideii în amonte, validând într-un fel problema excesului de competență cu care se lovește strict de la subsecretar de stat în jos, ministerul roagă, insistă și ordonă ca sporul de doctorat să fie oprit.
Se pune capăt, prin reducerea cu o șesime a salariului, opulenței în care o mână de ochelariști chelioși trăiau, dându-se astfel o binemeritată lecție și prielnic exemplu tuturor acelor tineri imberbi care, în loc să usuce halbele-n centrul vechi, stau cu ochii beliți pe medscape ca și acelor femei care, în apogeul sexualității lor, în loc să stea cu mâna pe sulă se canonesc cu ea pe tastatura compuerelor, din vanitatea obținerii titlului de doctor.
De parcă nu se știe, de la cel mai înalt exemplu în stat, că un doctorat se face fără pierdere de energie.
Știam că trăiesc într-o țară de tonți, condusă de cretini.
Mai mult, am o idee destul de concretă despre modul, locurile și anotimpurile în care înflorește, cât de cât, competența în sistemul de sănătate.
Dar, prin decizia de astăzi, aflu și eu, află oricine că așezarea lucrurilor și prostia ubicuitară din jur nu sunt întâmplătoare, obținută prin selecția naturală a atâtor neamuri de năvălitori necesari cristalizării făpturii de român, ci este în fapt un scop explicit și o politică coerentă, atât în general cât și în gestionarea sistemului medical.
În mod normal reducerea cu 15% a salariilor noastre ar fi motiv de grevă, proteste sau măcar înjurături.
Din fericire însă știm cu toții că în țara românească, pe bună dreptate, deținătorii pe bune a diplomei de doctorat nu au vreun impact social, valoare, nici nu impresionează pe nimeni, necum pe subsecretarii de stat din ministerele date ce au emis această măsură.
Așa că, probabil, această măsură elaborată cu virilitate de stăpânire se va înghiți, ca și alte reduceri din anii trecuți, fiind doar riscul ca în acest proces câte unul, intuind nevoia de orgasm a stăpânirii, să geamă și să zică că-i place....