Fie că provine din egipteanul „mri” (= iubită), aramaicul „maryam” (= stăpână), ebraicul „mar yam” (= picătură mare) sau de la latinescul „mare” (= mare) , de la o combinație a tuturor acestora sau de la cu totul altceva, numele Maria (cu toate derivatele de tip Marina, Marița, Mara, Mărioara, Mioara) a fost mereu în top tenul românilor din toate generațiile. Mulți dintre ei chiar, constatând la progenituri o anumită excrescență ce ar fi făcut insistența de a-i boteza în acest mod ușor criticabilă, au ales nume ca Marian, Marius, Marcel.
Însumarea acestor preferințe face ziua de astăzi, 15 august, cogeamitea sărbătoarea, cu atâția dintre prietenii mei umblând după flori sau pregătindu-și vazele. La adăpost de caniculă, întinse prin frigider și strânse-n corsete de sticlă, tone de bere, vin și șampanie așteaptă răbdătoare debutul saturnaliilor.
Fără a avea ceva din distincția, noblețea, expresivitatea și poezia interioară a numelui „Constantin” trebuie să recunosc contemporanilor mei ce au în comun silaba mar în apelativ că părinții lor au ales relativ bine, un nume frumos, expresiv și plăcut, net superior unora ca „Strălucirea”, „Aladin” sau „Babangida”.
Nu văd cum în astfel de zi de fiesta pot reacționa altfel decât să le urez la toți să-și poarte numele cu mândrie, cât mai mulți ani și să nu pregete vreo clipă în a-mi turna și mie, cât de curând, o bere, fie numai pentru a face uitată rușinea de azi, când închis în camera de gardă, nu pot ridica în cinstea lor decât un păhărel de apă minerală...