Cana de cafea e singura-mi confidentă de când tu te-ai detașat de tot ce te determina să stai lângă mine. Te-ai desprins încet-încet din discuții, din aparițiile tale teatrale, te-ai desprins de rolul tău pe scena lumii mele. Te-ai lăsat purtat afară din piesa mea așa cum frunzele uscate se lasă pe brațele vântului.
Ai plecat fără a te uita înapoi, doar ai întors spatele, ai închis ochii și fără să arunci măcar o privire retrospectivă la tot ceea a fost, ai închis ușor ușa în urma ta fără a provoca vreun zgomot ce mi-ar fi trezit suspiciuni. Ai plecat fără a-mi lăsa o notiță pe peretele amintirilor cu “Am fost al tău, dar nu voi mai fi”. Ai încercat să închizi ușa cât de bine ai putut, dar fără să vrei ai mai lăsat un spațiu prin care tot continuă să apară fragmente de amintiri. Un orificiu atât de mic care lasă să se strecoare imagini ale locurilor în care ne întâlneam, sunetul vocii tale pe care mintea îl reproduce ca atunci când îmi rosteai numele, până și intensitatea chicotelilor la cele mai banale glume se lasă atrasă de această gaură neagră. Aș vrea uneori să fi fost o ușa automată care să stopeze aceste mici infiltrații, o ușă cu setările de confidențialitate incluse. Iar alteori să fi fost doar ca o “sită” care să separe lucrurile în două foldere cu parole: un folder în care s-ar fi găsit lucrurile bune și care ar fi avut ca parolă o dată de naștere, o locație sau pur și simplu un nume (ceva simplu), iar celălalt folder ar fi conținut toate lucrurile care mi-ar provocat un amalgam de sentimente respingătoare și reci, având ca parolă rezultatul unei ecuații matematice pe care n-aș fi putut s-o rezolv vreodată.
Ai plecat și ai lăsat toată amintirea amintirilor realizate împreună ca pe o țigară părăsită în scrumieră, dar pe care nu vei mai dori să o reaprinzi pentru că atunci cand vei trage primul fum va fi înnecăcios și plin de toată repulsia tutunului pe care îl conține. Ai dorit să ai noul și frumosul pe care alții nu-l aveau, l-ai avut și l-ai lăsat. L-ai închis forțat fără să te asiguri că se salvează lucrurile importante ca atunci când windows-ul iși ia o măsură de siguranță și îți oferă 2 opțiuni: “forced close programs” sau “cancel”, dându-ți șansa să pleci cum trebuie. Tu ai optat pentru propria opțiune: l-ai lăsat pe modul “sleep”, asta până când I se va termina bateria și se va închide de la sine.
Nu o să fac ceea ce ar fi evident de făcut, nu o să procedez cum s-ar proceda de obicei, o să mă descurc prin prisma ideilor mele așa cum am găsit mereu o soluție la orice. O să păstrez amintirile intacte și neinterpretate ca pe o mică atenție primită de la o persoană dragă. Intacte ca pe niște fotografii vechi realizate de un fotograf profesionist la o piesă de teatru și neinterpretate, evidențiidu-le autenticitatea și profunzimea unui cadru alb-negru.