Voi oameni, ce vă numiți oameni...
Voi nici măcar nu știți ce-i o durere,
Darămite să mai spun despre iubire...
Care plânge și îndură vremuri grele.

Tot voi, vă lăudați cu o putere,
Spuneți că nimeni nu v-o poate lua,
Și vă gândiți tot timpul la avere
Iar eu, am obosit în lumea mea...

De-ați încerca voi ochii să-i deschideți,
Doar să priviți frumoasele ruine,
Abia atunci vor răsuna pereții
Acum priviți la cer fără rușine!

Ce răutați vi s-au născut în suflet,
Nemuritori din aur, topiți în fiecare zi...
Nici teama că de mâine nu mai sunteți,
Nu poate opri ce s-a născut în voi, voi oameni !