poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6264 .



viața de dincolo de fortral
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2014-01-09  |     | 



de cele mai multe ori Pediatria pare o hală industrială dezafectată
unde nou-născuți în sevraj orăcăie după amfetamină
femei pămîntii de parcă le-a zămislit fumul de ceară
de parcă cineva a dat foc unei anvelope și din sîrmă a creat aceste momîi
mă uit la ele la țîțele lor abia mijite mă întreb dacă au lapte destul
cît să-și sufoce pruncii
se aliniază frumos la ușa asistentului social schiaună după o pungă cu lapte praf
după o pereche de pamperși totul nu e decît o monedă de schimb
pentru țigări și pahare de unică folosință
pruncii mușcă țîțele abia mijite ca niște scobai momeala pescarului
din ele curge cafea și
fiere

aici știi că e viață doar cînd ferestrele saloanelor se deschid
în loc de orbite se poartă pelinci cafenii
un fel de capitulare un fel de a spune scutește-mă doamne toți sînt egali
mai fac încă unul să iau alocația mai bine să pierzi și să ți se dea totul de-a gata
vîntul usucă pelincile confesiuni smulse într-un dosar soluționat cu a.n.
pelincile își iau pruncii în spate și încep să meargă dau lumii întregi mărturie
că șeful de secție bărbos și peltic
poate vindeca cefaleea numai cu ramuri de mîțișor

eu sînt cîinele păzitor la care cei mici se-nchină seara
cîine cîinișorul meu ce mi te-a dat dumnezeu
eu sunt mic tu fă-mă soldat în garda regală
eu sunt slab tu fă-mă gheață la mal
eu sînt cîinele păzitor despre care toți știu
că-i place să dea bir cu fugiții
pe umărul drept


*

alina își începe ziua între tomberonul plin de seringi
și veceul ecologic improvizat
zîmbește tîmp angajatului de la cantină
în timp ce-o pătrunde trupul ei fierbe
ca o ciorbă cu perișoare pe care-o s-o liorbăie mai tîrziu
la felul doi chiftele în sos marinat
în timp ce-o pătrunde trupul ei scîrțîie
ca o carcasă de vită zvîrlită în crematoriu

e totul bine
plozii alinei cară apă de la episcopie în bidoane de cinci
din biscuiții primiți de pomană fac niște capcane să prindă iepuri
din plozii alinei angajatul de la cantină face capcane să prindă ajutor social
ea zîmbește tîmp se lasă pătrunsă ca o copită pe care-o potcovești
prima oară

*

la a.t.i timpul și-a pus stolă și iartă cîte-un cirotic la întîmplare
bătrînii învață să trimită cv-uri europene lui leonard cohen
poate le va scrie într-un sfîrșit de decembrie să vadă dacă sînt bine
muribunzii îndoctrinați își fac testamentul își pun la gît rozarii și
dispozitive închipuite apoi
se aruncă în aer la porțile cerului

în urma lor copiii de poliuretan se jură
că n-au știut că i-ar fi luat acasă pentru a nu se ajunge la asta
dar oare cine a învățat să facă totul la timpul său
pînă la urmă e mai ușor să crezi că dumnezeu e
un începător norocos care-a vînat soarele din greșeală
l-a împăiat și-l expune zilnic
la simpozioanele de profil



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!