poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1628 .



Celei ce nu mai este - Mărgăritare lirice, mărgăritare care vindecă
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [TAUNUL ]

2013-10-02  |     | 



Nici nu știu cum aș putea numi rândurile care urmează, pentru că ele nu se încadrează în nici un fel de tipare, pur și simplu încearcă să transmită impresii și stări create de lecturarea unui volum sensibil, de un lirism marcat de sentimente cu rădăcini puternice în sufletul unui om care suferă o pierdere imensă: plecarea pe tărâmul îngerilor a celei mai dragi dintre cele dragi, soția iubită. Nu e chiar facilă o astfel de incursiune într-o lume mărginită pe toate părțile de lacrimi: amintiri, nostalgii, melancolii, dor nesfârșit, regrete, toate distilate într-un suflet plin de sensibilitate și redate magistral în versuri. Oare dacă le numesc “MÃRGÃRITARE LIRICE” greșesc? Eu am convingerea că nu, pentru că ele sunt mărgăritare care vindecă sau, mai bine zis, alină durerea, si nu orice fel de durere, ci aceea interioară, aceea a cărei greutate o putem duce toată viața și căreia nu-i găsim nicidecum leacul…

De aceea, cer permisiunea semnatarului acestui volum și dumneavoastră, cititorilor, ca rândurile ce vor urma să se abată de la tiparele clasice ale acestui gen de scriere, pentru că voi așterne pe hârtie doar ceea ce am simțit lecturând un curcubeu liric ale cărui culori se regăsesc din plin în aura ce străjuiește imaginea autorului lor.

Marian Malciu nu este numai un scriitor prolific, în ființa lui și-a găsit loc de cinste un OM de o modestie proverbială, având talentul să te cucerească prin ceea ce transmite prin creațiile lucrate atent și prin felul său de a fi: întotdeauna o prezență plăcută, plină de haz, chiar dacă uneori hazul se face de necaz, un prieten desăvârșit și un umăr pe care poți să-ți așezi, la nevoie, întreg bagajul de bucurii sau necazuri, pentru că are darul de a le înțelege și a te sfătui cum numai el știe. Și vă spun în cunoștință de cauză, pentru că am avut privilegiul să îl cunosc încă din anul 2009, când a răspuns fără rețineri “nebuniei” mele de a organiza o tabără de creație literară la Băile Felix unde s-a dovedit a fi foarte activ, însuflețind cu binecunoscutu-i spirit întreaga comunitate literară prezentă.

Debutează pe tărâmul cuvântului scris cu volumul de proză scurtă “Femeia, eterna iubire” (2008), urmat de trei romane - “Ispita” (2009), “Chemarea destinului” (2010) și “Urme de dragoste” (2011); ne bucură în 2012 cu o carte minunată despre nordul Moldovei – “Dor de Bucovina” și de curând, apropiindu-se de sufletul copiilor tipărește volumul de povestiri “Captiv pe tărâmul copilăriei” (2013), ca apoi să adune gânduri-rânduri versificate într-o carte dedicată “Celei ce nu mai este”, Leliei, soției sale dragi, plecată în eternitate de ani buni, dar rămasă mereu vie în sufletul autorului. Amintind despre activitatea scriitoricească a lui Marian Malciu, să nu uităm, însă, nici de publicistică sau de critica literară, genuri pe care le abordează dezinvolt, cu originalitatea-i recunoscută, pivotate de acel “ceva” care nu te lasă să te dezlipești cu una, cu două de lectură: atractivitatea!

Dar să pătrundem în universul poeziei al cărei suflu parcă ar vrea s-o readucă printre noi pe cea care, din păcate, astăzi “nu mai este”… Cine, oare, nu a trecut măcar o dată în viață prin momentul despărțirii definitive de cineva drag, fie părinte, soț sau soție, persoane apropiate? Durerea naște o altfel de durere pe care o simțim felurit, fiecare după aluatul din care este plămădit. Dar din fire de durere și suferință se țes cele mai profunde pânze de vers, nu-i așa?

Din chiar motto-ul de care s-a folosit Marian Malciu pe frontalul volumului, putem intui cu ușurință ceea ce urmează a ni se înfățișa: gânduri-rânduri în care s-au îmbrățișat rimat amintiri, suferințe, tristeți, dorințe, melancolii, sentimente care domină și pe care, după cum spune și Heine, autorul urmează să le “împodobească frumos”, cu trăirile emanate de vulcanul ce-și aruncă lava-n scânteieri de cuvinte, curgând melodios spre sufletul cititorului.

Cu răbufniri poetice de factura bacoviană în fundal, poezia care dă și titlul volumului de față derulează imaginea “Celei ce nu mai este” în filmul trecerii ei prin viața autorului, lăsându-și vizibil amprenta în existența acestuia: “Privesc cum picuri năvălesc / din înălțimea plumburie / pe ramuri care se-oglindesc / în geam, născând melancolie... / Atunci îmi amintesc de tine / și numele-ți șoptesc cu dor […] Când te-ai născut erai curată, / tu, floare-n câmpul plin de flori, / și te-ai păstrat imaculată / printre atâtea vii culori… […] Când dimineți zvâcneau din mare / erai prezentă prin verdeață, / desculță-n rouă, pe răcoare, / superbu-ți trup purtând semeață… […] Zâmbind, tu luminai o cale / și ape unda-și oglindeau / în ochi de-agate și opale / ce toate fetele-și doreau.” Sarabanda amintirilor este însă întreruptă de conștientizarea dureroasei realități și un amestec de visare și dorință se perindă pe “ecranul” flancat de regrete; dar finalul rămâne încadrat în același registru…”Și nu pot să-mi opresc suspine / și nici nu pot să nu gândesc / că bine-ar fi să fii cu mine / să pot din nou să te iubesc.”

Dar câte frământări și gânduri nu străjuiesc neclintite cugetul poetului pe parcursul succesiunii de creații lirice care te captivează și în același timp te transpun în lumea celui rămas, atunci când conștientizează lipsa celei dragi și “strigă” cu disperare: “Te-am pierdut”: “Am pierdut strălucirea soarelui! / Iar liniștea ce-mplinise cu greu, / în inima-mi plânsă și tristă, / un vis de o viață de om / a-nceput să-și destrame năframa... / Și totul se stinge de-acum, / precum stinse din viață / sunt frunzele toamna...” Folosind repetiția cu măiestrie, Marian Malciu subliniază rolul pe care Ea, Lelia, l-a avut în viața trăită frumos alături de cel pe care l-a înconjurat cu dragoste, pe care l-a respectat și l-a iubit și, mai presus de toate, i-a dăruit doi copii minunați. Sigur, această pierdere generează stări de neliniște, confuzie, dezechilibre create de un gol imens: “Nu-mi regăsesc echilibrul /
și bâjbâi în mersu-mi nesigur / pe-nguste poteci, lipsite de soare, / ori umed drumeag pe care merg singur...” încercând zadarnic să se refugieze tot într-o formă de suferință mascată - în oarecare măsură, uitarea!

Firește, nu este simplu de trecut peste astfel de trăiri; așa cum spune poetul “Când tu nu ești / văpaia soarelui / pălește, / searbăda-mi trăire / pare ca n-are sens / ori calea nu-și găsește…[...] Când tu nu ești / se trec și florile, / le bate / frunza vântul pe alei” (“Când tu nu ești”) și gândurile se-mpleticesc pe cărările sufletului în ghirlande de dorințe care își așteaptă, parcă,împlinirea: “Aș vrea să te-nsoțesc / în noapte / și visul tău să fie lung, / doar eu să îți vorbesc / în șoapte / și-n somnul tău / adânc / doar eu / să mai pătrund! (“Aș vrea”). Dar visul se destramă în franjurii unei realități sculptate în sarea lacrimii ascunse: “Unde ești, / ce dor de ducă / te-amețește și te-mbie? / Ești doar unvis / sauo nălucă / ce îmiprovoacă insomnie? (“Unde ești?”) și căutarea nu contenește:“Te caut / urmând a ta chemare / ce am primit în vis / trecându-mi pașii / prin roua dimineții / ce buze-ți frăgezea / în așteptarea / sărutului / sublim…” (“Te caut”)

Și chiar dacă realitatea este dură, autorul, conștientizând că drumul pe care a plecat draga lui este fără întoarcere, continuă să țeasă vise, dă de frâu liber închipuirii, după cum spun atât de frumos versurile următoare: “De-ai fi o mică orhidee / ori trandafir / cu lacrima de rouă / în palma-mi strânsă / te-aș prinde blând / ca firava-ți tulpină / durere să nu simtă / când eu te smulg / să nu rămână plânsă...” (“De-ai fi…”), încăpățânându-se să spere că într-o zi…”Eu trupul ți-l dezmierd în taină / Necunoscut, fermecător, / Descoperindu-l pur sub haină / Cum freamătă cuprins de dor. // Te simt și te cunosc, cu gândul / Te recunosc cu ochii-nchiși / Să pot, la Domnul vin, rugându-l, / Să te admir cu ei deschiși!” (“Să pot…”); dorul doare, apasă, strivește gândul și închipuirile curg … „Când am simțit / sărutarea-ți / pe păru-mi cărunt / m-am întors / să te îmbrățișez / dar nu te-am văzut... / am întins mâna / sub crengile plecate / s-adun în pumn / atâția picuri reci / cât să-mi fac oglindă / și-n ea să te sărut...”; însă, concluzia este dură: nu a fost altceva decât o „Himeră”...

Zadarnic încearcă poetul să-și găsească liniștea, zadarnic înalță „Rugăciune” spre tot și toate: „Tu, vis al nopților de vară / ce-mi legeni somnul agitat, / tu, astru drag al nopților senine / ce veșnic fost-ai nemișcat / și tu, albastră mare / cu valul înspumat / cătați-mi fericirea, / vă rog neîncetat!”, fericirea pierdută nu o va regăsi… și-atunci, chiar dacă tardiv, încearcă să-și ceară “Iertare”: “Aș dori să-ți cer iertare, / Chiar de nu ești lângă mine, / Să rostesc cu voce tare, / Chit că îmi va fi rușine, // Tot păcatul vieții mele / Și greșelile ascunse. / Sunt mai multe decât stele / Și sunt greu a fi pătrunse…”

Fără a i se atenua suferința, în trăirea poetului intervine încet, încet, obișnuința vieții în ”Singurătate”:“Cu ea mereu mă însoțesc, / Că ies ori nu din casă, / Nu reușesc s-o părăsesc / Și nici ea nu mă lasă... // De-atâtea ori cu ea mă cert, / O dau pe ușă afară, / Golesc o cupă cu vin fiert / Dar fără ea, e-amară...” realizând cu tristețe că“Și viorile dor”: “Când viorile dor / e semn / de tăcută / tristețe, / de lacrimi, / suspine, / de gând / în trecut / călător… // Lasă arcușul / să lunece liber / pe coarda / gingașă, / ascunsă, / vibrantă, / cu sunete-nalte / pline de dor! // Atunci vei culege / ploaie / de zâmbet, / de ochi / luminoși, /și vorbe / în sunet-cuvânt, / de pace / și-adâncă / iubire în cânt...”

Cu gândul mereu ancorat de imaginea “celei ce nu mai este”, autorul se retrage într-un tărâm al curcubeielor sufletului, purtând același dialog neîntrerupt cu iubita dispărută: „Când picuri / de ploaie / îți bat / la ferestre / și pleacă răzleți / mai departe / e semn să treci / pragul desculță / cu păr despletit / peste umeri / privirea-ți / s-arunci / către boltă / să prinzi / curcubeu / și să numeri... // Să numeri culori / să numeri nuanțe / și să te bucuri / știind / că undeva în neant / departe de nori / sunt irisuri / îndreptate
spre tine / licărind / cu stelele-n / noapte / licărind / după ploaie / licărind / ca doi sori /
... pentru tine!”(„Pentru tine...”) ca apoi să se piardă în urme de „Pași pe nisip”: „Pași pe nisip / plecați / ca și gândul / în nemărginirea / milenarelor fire / smulse / în veacuri / din milenarul granit. // Opriți fără știre / din rătăcirea / prea lungă / ori fără de șir / a ideii-izvor / din care și ei / rătăcind / au pornit…”

În speranța redobândirii fericirii pierdute, a producerii unui miracol, poetul încearcă o soluție de compromis: “Mireasa mea, uitarea”! “De multă, multă vreme, eu mă împac cu soarta / Și larg deschid, în taină, ogrăzii mele poarta / Să-mi ducă dorul azi, cum valu-nghite marea / Să-l macine mărunt mireasa mea, uitarea...”Fără doar și poate, vama plătită la trecerea peste granițele dorului nu stă la îndemâna oricui: un conglomerat de sentimente, dorințe, nostalgii, toate adunate din sipetele sufletului și așezate pe altarul gândului celui fără de seamăn, al dragostei pentru iubita răpită de îngeri…

Și-atunci, ce mai este de făcut? Fără îndoială că soluția salvatoare vine din credință, fiind, de fapt, Lumina pe care cu toții o căutăm de multe ori bâjbâind printre resturi de suflete amorțite de dureri lumești: “Orbecăind, am rătăcit neștiutor/ pe cărările pline de neprevăzut, / rănindu-mi picioarele prin rugi / și prin bolovănișuri, / plângând în arșiță / ori pe colțuri de stânci pustiite. […] Ajuns undeva, / fără să știu unde sunt, / cu trup vlăguit, / cu suflet adânc sfârtecat, / mi-am ridicat privirea spre ceruri. […]Am privit îndelung, / de jur împrejur, / să înțeleg / și m-am văzut singur. / - Unde mă aflu, Doamne? / Care izvor îmi va răcori / fruntea-mi înfierbântată de gânduri? / Ce fulger ori limbă de foc / mă va lumina / să pot înțelege / ce se-ntâmplă cu mine? […]Trecând într-o liniște-adâncă, / simțeam cum în mine / se naște o stare nouă, / necunoscută pân-acum: / Uimirea? / Credința? / Cineva îmi vorbea, / dar nu știam cine. / Eram chemat, / dar nu-nțelegeam chemarea. / Se lumina ceva în mine, / nedeslușit în ce loc… […] Iar eu am alergat desculț / să-mbrățișez izvorul / ce mă-ntâmpina cu mirosul pur / al florii de colț.”(“Floare de colț”)

Dacă până într-un punct poezia lui Marian Malciu se răsfiră în petale de vers rimat sau alb, folosindu-se de un buchet metaforic amplu, rotund, bine structurat, în ultima parte a volumului este abordat un alt gen de poezie, păstrând mijloacele stilistice la amplitudinea specifică: rondelul. Tematica rămâne în același registru, al poeziei de dragoste dedicate femeii iubite, refugiată mult prea devreme în lacrima eternității... dorul imens care a pus stăpânire pe sufletul autorului răbufnește ca un vulcan în cuvinte meșteșugite cum numai el știe: „De-ți este dor, trezește-mă la noapte / Și intră-n pat, ușor, ca fulg de nea! / Fă-mă să gust din cele mere coapte / Pe care le-am mușcat, iubita mea!” (“De-ți este dor”), parcurgând în versificația specifică rondelului amintiri, anotimpurile toate, înflorind odată cu ghioceii, narcisele, zorelele și mai apoi, odihnindu-și gândurile pline de Ea în “bobul de mir” din privirea-i scăldată de “roua dimineții”.

Și cu o undă care poartă amprenta acceptării stării de fapt, finalul florilegiului liric inserat în paginile acestei cărți îmbracă haina speranței revederii “celei ce nu mai este” în spațiul în care liniștea, frumusețea, dragostea îi va uni din nou: “Când voi veni, atunci când va să fie, / Să mă aștepți la margine de râu! / Eu voi fi mort... acolo, tu ești vie, / Cu flori în păr și-n fota prinsă-n brâu… // Eu nu voi ști, dar tu-mi alegi în glie / Loc de popas și mă vei ține-n frâu. / Când voi veni, atunci când va să fie, / Să mă aștepți la margine de râu! // Când voi veni, tu să-mi întinzi, zglobie, / Buchet de flori cules din lan de grâu, / Să trec din mal în mal peste pârâu, / Cu suflet doar, în mare bucurie… // Când voi veni, atunci când va să fie!” (“Când voi veni…”)

Iar mie, simplu cititor și iubitor de frumos, în toate formele lui, nu-mi rămâne decât să vă invit cu toată inima la lectură, nu veți regreta, vă promit! Ca și în toate scrierile sale, Marian Malciu așează fărâme de suflet și în vers, măiestrind cu dibăcie cuvântul și transmițându-l într-un mod absolut minunat spre sufletele celor care știu să “guste” din profunzimea și frumusețea lui.

Poftiți, vă rog, vă așteaptă aici mărgăritare lirice – mărgăritare care vindecă!


Autor,

Georgeta Minodora RESTEMAN



P.S.

Volumul de versuri "Celei ce nu mai este" - autor, Marian MALCIU - va fi lansat în ziua de sâmbătă, 12 octombrie 2013, orele 11.00, la Palatul (muzeu) Alexandru Ioan Cuza din comuna Ruginoasa, județul Iași, sub patronajul Asociației UNIVERSUL PRIETENIEI și al Muzeului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, în parteneriat.

Dacă vor surveni modificări cu privire la începerea evenimentului, voi reveni pentru precizări.

Intrarea liberă, inclusiv vizitarea muzeului, beneficiindu-se de bogatele explicații venite din partea doamnei drd. Simona Ionescu, ghid și diriguitor al importantei așezări muzeistice de la Ruginoasa.

Vă invit cu drag, să fiți alături de mine la lansarea primului meu volum de versuri!

Cu prietenie și considerație,

Marian MALCIU



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!