prima oară când mi-am făcut ghetuțele
și-am tot sperat să n-adorm până când nu-l văd
am fost străfulgerat de cuvântul creion
și de vârful bont și negru
s-au legat multe dintre cuvintele nerostite

apoi mi-am făcut bocancii cu sârg
și m-am culcat liniștit
trei ore de somn până la următorul planton
când iarna o să-mi intre-n bocanci înghiontindu-mă
și făcând nopțile inutil de lungi

cizmele de cauciuc doar se spală
dar apa urcă destul de greu prin întuneric
de cele mai multe ori nici nu nimerește canalul lacrimal
iar poleitul unor zile calpe
trezește fiorii unei inutile zbateri

chiar dacă iernile trec cu pantofi prăfuiți
și nopțile rătăcesc prin deșert
speranța nu moare
iar copilul fiecărei așteptări
pleacă liniștit la culcare

când picioarele pleacă
și te abandonează între roți de căruț
ghetele devin inutile
la fel ca și Moșul
ce nu-și mai află locul printre amintiri

un om fără ghete trăiește
un om fără cuvinte respiră
un om fără vise, fără speranță
este deja un cadavru
și Moș Nicolae nu bântuie prin cimitir