în deșert, linia nemărginirii caută să se închidă
orizontul tot răsuflă ușurat
ca un vulcan după chinurile facerii
cine are urechi de auzit să priceapă de va voi

drumurile m-au dus la malul cu florile
am pornit lumea, mergând pe ape
uneori mai tulburi și mai zbuciumate
alteori mai liniștite ca nefirescul început
cine vrea să-ncerce pescuirea să-mi urmeze

templul mi se umple de spaime
toate țipetele caută alinare și molcomire
degeaba se pogoară îngerul tulburând apele scăldătoarei
nimeni nu mai alege,
limpezindu-și iubirea de-aproapele

Duhul, el Duhul ce mai face?
în ultima vreme, tot mai des, îl văd numărând
numărătoarea nu mai bate ori poate că cineva umblă printre cercuri
stinge lumina ce le desparte
întunericul cade smerit în genunchi
și plânge

Doamne, de ce această alegere?
fie dar voia Ta, căci nu eu și nu voia mea zidește temelia lumii
și-adâncimile omului
și-ntunericul