*** Curgând pe îngemănata spirală a unei vocale ***
*** Lui Valentin Irimia ***


Astăzi, când am trezit dimineaţa în mine, pe transparenţa locuinţei mele ca un fagure, am găsit scris pe geamul de dinafară: „ prea multe laude aduci
atingerii lumii când te pătrunde cu şopot un vers sau un viscol îţi redefineşte
vibraţia cea din armătură de verde, arcade sau bolţi din abundenţă
gratulând respiraţia altuia ce-ajunge la tine!”
Citesc cu ochiul din bobul de rouă şi candoarea mea (saturată de
urâtul din lume ce mi l-aţi tot înghesuit de milenii-n retină)
varsă-n abis tot ce nu mai vrea să înghită în sorburi de umbră,
merge-n altarul din frunză să mai asiste la o lecţie simplă despre veşnicire.
Învaţă aşa cum respiră lecţia de supravieţuire atunci
când izvorul seacă şi albul ca un linţoliu de ghiaţă te ară în
miliarde de ochi tatuaţi cu puncte de absolut zero! Potenţe de înflorire
virgine aşteaptă pe toate meridianele exploratori halucinaţi să-nfigă
toiag de cunoaştere şi posesie înluminată!

Apoi, cu-o reconfigurare în axă încă proaspătă-n buză
mai respir o inocentă-n privire şi citesc mai departe negrul ce arde absenţe:
„ daţi din coate, chinuiţi-vă de vreţi printre reguli şi chingi
povară de alfabete aliniate să duceţi cu noi în acelaşi jug oficial parafat
cu admisa viză (ce doar timpul ar putea gir de adevăr
pe dinlăuntru să coacă sămânţă), daţi din coate, lăsa-ţi obolul
de chin necesar accederii peste alţii în piramidă!”

Siderată mă smulg cu greu de sub promoroaca silabelor
travestite ridicol în adevăr de-o singură frunză
printre miile alte ce bioxid de carbon alchimizează în fagurul lumii
oxigen tuturora să fie şi-o milă complexă mă arde-n
nervură de unică respiraţie sub inspiraţie arboriferă de clorofilă!
Cum e să priveşti lumea prin calapod de bisturie
să nu poţi bucura nici o clipă întreagă, dacă nu atinge linia dreaptă
sau dimpotrivă o depăşeşte c-o nemărginire,
ce chin grozav trebuie să fie să-ţi ancoreze privirea doar în porturi
vaporul în lest greu de reguli şi legi efemere!

Promoroaca cu centură de gheţuri ameninţă orice stagnare
pe banchiză de ascultare dacă am să opresc
rotitoarea vocală piruete să facă doar după lege divină.
Cătuşei în menghină de normă schilodită şi-nvăţată doar tiparul nisipului
să urmeze, pulsiunea vocalelor mele n-o să-i dea consistenţă
n-am să îmbrac nici armură de fier să-mi ruginească cuvântul
dar nici hăituită de-o negaţie ca un ecou corosiv biciuită n-am să mă las,
am să mă-nvălui într-o sfidare tăcută a cenuşii ce vreţi
s-o pudraţi peste mine şi-am să plec în zborul meu zilnic din care
ce-i bun pentru voi nicicum nu m-atinge!

„Daţi din coate, chinuiţi-vă, smiorcăiala nu-i o metodă”
Nu zău, chiar nu glumiţi când opuneţi văzduhului meu datul din coate?
În ce vis coşmaresc zborul se petrece-n ţărână
printre ziduri şi coate ce pot să rănească un zvâcnet de aripă
de-o altă culoare şi-un alt alfabet numărându-i bătaia de ceruri?
Am irumpt din adâcuri pe lavă şi fiecare pană a mea un fulger îi măsoară
în Edenuri întinderea şi voi printre gratii smiorcăit mă vedeţi
după ce vocala din mine şi pe efigia morţii a scuipat dintre ruguri?
Doar atâta puteţi? Doar o arenă în turnir de cuvinte vederea voastră
poate să parafeze? Acolo unde respir eu infinitul palpează aripe
cu nemărginiri creatoare răsfoind vastităţi ce doar ochiul inimii îi atinge fior
şevaletul culorii oricăruia pictându-şi liber veşnicia fără nici un NE
atârnat în coadă vreunei comete!

Acolo de unde vin eu e pepinieră de frumuseţe şi armonie
creeaţia umblă întreagă nu ciumpăvită-n pătrate, grade şi stele
fiecare-un imperiu de bucurie deschide în inimi făr’ de negaţie pândind
dintre buturi, deziderat unic doar bucurie să-şi fie nu chin care nu poate
decât o contracţie s-aducă luminii!
Acolo de unde vin eu se ştie că tot ce respiri din portative de lume
traseu în cheie de bumerang sub lege divină urmează.
Îmbătat de putere când din tunuri negaţii tot împrăştii prin lume jetul
de-otravă cândva s-o întoarce în tine să te măsoare-n orbire o-nţelepciune
să te câştige, târzie. Ar trebui să stiţi, voi purtătorii de negaţii-n ştampilă
că doar lumina are drept să taie umbra de pe sine, să judece-n iubire
înflorirea gingaşă ce din vâltoarea vremii tot cearcă să-ntrupeze
în felurite forme slava de-a vibra în veşnicire alăturea cu toţii nemurire albă!...

Acolo de unde vin eu se ştie că unici fiind în rotirea universului ce ne
poartă curcubeică semnătură şi-n infinit desfăşurându-ne visele demiurgice
nici că poate fi o stupiditate mai mare decât aceea de-a crede
în „datul din coate” şi-o iluzorie competiţie!
„Patul lui Procust” n-aveţi decât să vi-l ţineţi în grota în care
satârul doar vouă infinitul ce geme sub armătura tabelului vă ajustează.
Lesa voastră-i prea mică visele tuturora în insectar piramidal
nicicând abisala putere putea-va să-nghesuie
acolo de unde vin eu totu-i perfecţiune creându-se în infinite
straie de iubire smerire în spirala luminii dăruită trăire
acolo de unde vin eu totul se priveşte în lentilă codată-n miracol!

Aici printre voi doar ochiul de privit miracole voi-voi să-l port
şi atât! Iubiţi-vă pe voi fără negare! Amin!