azi suntem în stare de creaþie ne spunem ca sã ne înfrânãm degetele sã se mai joace cu stiloul cu buzele sau cu pãrul în salonul acesta suntem doar oameni aleºi de obicei ne alegem în oglinzi de circ altãdatã râcâim compulsiv cicatricea lãsatã de caninul bont al neputinþei apoi sunt zilele neasemuite în care cuvântul e singurul oblon deschis în sufrageria împuþitã a lumii sub conul de luminã gãlbuie agonizãm cuminþi (blazon) creaturi de cernealã uscatã dependente de penumbrã
în aºteptarea unui fenomen meteorologic extrem noi murim zilnic

epitaf
“într-o frumoasã dimineaþã de mai, o zveltã amazoanã, cãlare pe o somptuoasã iapã alezanã, parcurgea, prin mijlocul florilor, aleile din Bois…”