Chiar dacă anii trec agale
Şi-n raiuri ochii şi-a deschis,
La fel şi azi, prin ce a scris,
E viu nea Iancu Caragiale ;

Îl regăsim în mod burlesc,
Cu-acelaşi zâmbet ceas de ceas,
“La Moşi”,”La poştă”, la taifas,
Unde-i “Boborul” românesc,

În vreo “Fifină” , “Marghioală”,
Sau în vreun Rică, Pristanda,
La vreo “Pastramă trufanda”
De pe “La hanul lui Mânjeoală”,

În cei de-şi vând, simandicoşi,
Un Farfuridi, orator,
Un Dandanache, luptător,
“Parlamentarele gogoşi”,

În “mizerabili”, “moftangii”,
“Bampiri, corupţi, bibici, mişei”
Împiedicându-ne de ei
Aproape-n fiecare zi…

Şi-apoi, “rezon !”, aproape toţi
Ce-avem “famelie” o ştim,
Un “Domnul Goe”-l regăsim
Printre copii, printre nepoţi !

Iar când vedem, nu e bizar,
Ca-n Franţa, Anglia, faliţi
Cu vile, bani şi…nemunciţi,
C-ar fi ceva…”curat murdar” !...

Dar venerabilu-i etern
Şi “admirabil” şi “sublim”,
Cu-o vorbă ce-o tot auzim :
De unde bani ? De la guvern !...


Şi chiar de a umblat haihui,
La Haimanale fi’nd născut !
Jupânu’ Iancu, din trecut,
A fost şi e la locul lui,

Că de-aia azi mă-ntreb şi-oftez,
Privind ce fac “mişeii”-n stat,
Şi nu-s…nici vorbă, turmentat !
Cu cine oare-am să votez ?!

Valeriu Cercel