ca un şarpe îmi dă târcoale metroul
farurile mă hipnotizează
desenele nesfârşite de pe solzi mi se scurg pe retină
alene
scrâşnetul roţilor e un cântec de leagăn
nu mai respir mă desprind
urletul mulţimii îmi gâdilă tălpile
râd şi spaima se dezlipeşte înainte să cad
urcă pe marginea rece
se transformă în ritmul unor tocuri
sau în pulsul asurzitor al sarpelui

explodez mă asmut împrejur
tot mai sus tot mai repede mai departe
un carusel de mărunţişuri adunate ieri laolaltă
într-un sac de gunoi

poftiţi de vă daţi în minunea minunilor!