 |
|
|
|
|
|
|
|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
|
|
|
||
|
|
Promo: 
|
         
| ||||
| Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ Soacră, soacră... 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-01-18 | |
nu am habar cum arată un vers
să te uiți la el și să spui, da, acesta sigur e vers cu care poate să înceapă poezia după care următorul, oare ce-ar trebui să cuprindă următorul? ceva sensibil, se tot zice, emotiv, ceva care să aibă temperatură, știi, problema e că versul tău nu emoționează ar trebui să te gândești serios la această problemă îți aparține, aș exagera dacă aș insista mai mult de atât dar este, da, o problemă versul, pielea lui mai rece sau mai fierbinte decât pielea ta să te apuce de mână și să te ducă, să te poarte mult-mult, așa, într-o realitate mai mică sau mai mare a cuvintelor pe care aduce-mpreună gândul ar putea continua eu îmi beau ultimele gâturi de ceai și aud voci de copii agitate la un etaj sau două mai sus și frigiderul a început să facă zgomot aștept să intru în starea aceea prin care nu l-aș mai auzi dar se oprește singur, nu e la fel ca acasă, nu e la fel ca atunci când intram într-un fel de hipnoză a scrisului și geamul deschis nu mai conta, nici vocile, nici vuietul de mașini în constanța a nins o singură dată era dimineața în care am ajuns după o noapte nedormită-n autobuz, mă uitam prin geam, în acel întuneric vedeam pe orizont un șir de luminițe, știam că pe-acolo e universul, dacă acela îi e colierul, universul are gât gros, dar ce univers ar sta să poarte coliere la el acasă și mai ales când e timp numai bun de dormit? și de ce nu un lănțișor simplu? un vecin s-a apucat să sfredeleasc-un perete, normal, s-o fi gândit că mai e o oră jumate până se duc copiii să facă nani, în rest, lumea chiar nu are nimic mai bun de făcut decât să-l asculte, până și zgomotu-acesta îmi aduce aminte de-acasă; mâine o zi complicată pe care ar trebui să o pun pe rafturi de pe acum, dar parcă îmi șade mărul în gât, un măr cu gust de lămâie, o hesperidă, m-ar atenționa manualul; e ca atunci când stam acasă și analizam frunzele florilor de ghiveci: trilobată, partită, sectată, lanceolată, hastată, runcinată ce faci mamii, de ce te uiți în fereastră și spui cuvinte ciudate, ești bine? învăț; minunat! doamna h și-a îndreptat părul, și-a pus blana pe umeri și a întins mâinele-nspre calorifer; nu se poate învăța pe frigul acesta! dacă doamna h spune că nu se poate, atunci nu se poate; în constanța se găsesc vapoare și pe uscat, nu-s halucinații, ci decorațiuni cu pirați invizibili și oceane la fel, oceane din care inspirăm - expirăm sare și avem după aceea plămânii iodați, algele ne înconjoară, altundeva prin 2012 săptămâna trecută se cufund-un vapor cu 4000 de pasageri, pentru ei apocalipsa s-a întâmplat, noi mai avem de răbdat mușcăturile câinilor; de fapt sunt de părere că viața e minunată; în constanța câinii chiar mușcă, nu se prefac; au un simț al suprarealității, simt când omul e secat de durere, în sensul că nu o are, și sunt buni să i-o ofere-n proporții stabilite de viteza piciorului smuls din canini și deodată antrenat într-o altfel de risipă de energie, o fugă cinstită cu sine, de salvare, ca atunci când lansezi un foc de artificii și chiar dacă ai 2 metri jumate, în caz că racheta din întâmplare se cârligă și-o ia înspre tine, la cât ești de masiv, tot te pui pe fugit, floarea care arată ca un câine cu botul deschis se numește bilabiată, mie îmi plac personatele, sunt mai cumiți, le poți mângâia și-s la fel de frumoase dacă e să ne închipuim că într-o zi florile-acestea s-ar transforma-n animale, nu mai mult de atât; ce trebuie de făcut ca să râmâi în aceeași atmosferă? cum păstrezi aerul și ritmul respirului? câtă sare? cu cât poți lungi libertatea imaginii pe care o ai și conexiunile posibile? îmi îmi închipui plasa de păianjen, axonul, o rețea de capilare, o frunză mâncată de careva microorganisme, teiul meu puternic mirositor de acasă, manualul mi-ar spune inflorescență heterotactică sinpodială dicaziu de monocaziu la tei cu nucule-n fructe, mirositor în primăverile nesfârșite, castanul de pe muntele athos primit cadou, pe care-l voi planta în ghiveci și apoi în pământul de lângă casă și care va crește între plopi, brazi, copii, veșnic copii pe terenul de joacă și o pădure unde după plimbări mai lungi sau mai scurte ajungi să zâmbești; zgomotul frigiderului aici, cel mai aproape, cana goală, veioza mai concentrată decât mine asupra cuvintelor din pagini și cărții, fiindcă nemișcată, fiindcă nevie, și totuși, dacă i-aș sfărâma becul, acesta ar tinde să se împăștie, pe când eu am gene bine puse la punct, deci tind către ordine ca organism
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| ||||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | | ||||||||
| ||||||||||
Texte Recomandate
|
