…
– Ba, ni că ai spus că are „cocoșei”.
– Ba nu, e dat dracului: că ori e Leu, ori e Valiuta!
– Blegule!
– Asta, așa, pentru că „bani” și „banu” sunt obsesii?
– Stai să mă bag pe o rețea de socializare…


Casa de la Măgura are porți de fier forjat vopsite-n roșu, ceea ce-i grav, dacă pui în balanță acest element. N-are closet în regim de penitenciar, așa că te poți slobozi prin jurul ei, ca să întreții vegetația ecologic. M-am interest: o fosă costă cam 2 000 de lei condiționați. Dânsa (casa) are cinci odăi de stat și altele pentru rezolvarea tuturor problemelor. Șade cam la șapte kilometri distanță față de Alexandria. De jur-împrejur sunt lacuri cu pești și pădurici. Cunosc locul pentru că eu, când merg pe jos, am o viteză de 9 km./oră – asta însemnând că-n 50 de minute ajung în capitala județului, în Alexandria, ca să fac shopping.
– Exact așa e?
– Fără să-mi aduc un prejudiciu imaginii mele, când eram profesor la Drăgănești de Vlașca (32 km. distanță față de Alexandria), ca să nu dorm acolo, am plecat pe jos, pe la trei noaptea, ș-am ajuns pe la șase la postul de miliție de la intrarea-n Alexandria. Dăduseră ăia un telefon... colegial! Fusese „petrecere de Bac”. Aveam geantă și cravată. Mâncasem bine și băusem zdravăn. Aveam niște pantofi pe cinste... nu mi-au făcut nici bătături, nici bășici. Mai băgasem eu groaza și-n ăia de la Cernetu, dar asta e altă poveste, pentru că era un ger care nu numai că făcuse să crape pietrele, ci chiar prelungise vacanța școlară cu două săptămâni – în Teleorman, iarna, gerul e așa de tare încât crapă și capsulele bumbacului necules.

Dar asta nu-i tot, pentru că nu ți-am povestit de Nicu PITICU, șoferul autobuzului care te ducea la Cernetu. Nicu era el mic, dar ca să facă mișto de milițienii ăia care ședeau într-un fel de „cuib de observație” se lăsa jos de tot în scaunul lui, așa că ăia aveau impresia că autobuzul merge fără șofer. Făceam pe noi de râs, dar nu era comedie, pentru că Nicu era viu și cam totul era „pe viu”!


În Măgura s-a născut și a crescut Nelu Ungureanu. El a scris ultima „sociologie a satului românesc”, apoi a murit… pre-timpuriu.


Dacă mă mut acolo, o să crească economia națională? Altminteri, nu-mi stă-n caracter să scot pomii din pământ ca să trăznesc legiuitorii cu rădăcinile lor în cap. Și ce dacă?! Mai bine fă-te câine vagabond până vine Ziua națională! Orice atacator e ne-bun.