ai plecat
lăsând în urma ta toamna
ca un bănuţ aurit pus la păstrare
în caseta fermecată a viselor
soarele încă străluceşte
sau poate tu ai păşit
pe urmele unei toamne fosforescente
mai lin decât o pasăre călătoare
îşi are plutirea în zbor
vrăjit stă oraşul drapat în falduri de iederă
doar timpul trece greu fără tine
şi în balcon frunzele îţi încalţă papucii
iar eu mă gândesc
cum nimic nu poate fi mai liniştitor
decât această frumoasă fidelitate
care uneşte tandru capetele lumii
indiferent de fusul orar
legându-ne şi mai strâns în iubire
chiar dacă aşteptarea pare a fi
doar un monstru ce se hrăneşte acum
cu inimile noastre