poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1521 .



viața din abac
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florina ]

2011-11-17  |     | 



E o limită de plus infinit pe care vrei s-o atingi și utopic, doar utopic, uneori simți că ți-ai pus brățară de apă pe mâna stângă și încerci să numeri picuri ca mătănii.

ți-e întrebarea pusă tremurând,
că-i frică, scop sau egoism flămând,
de foc și viu, în cer și pre pământ.

Și temeri ne cuprind.
Nimeni nu ne vede, ascunși dintr-unu-n doi.


ce, dragul meu, să spui când, din nimic,
se naște zâmbet sau murim un pic
ori gândul e învins sub scut de ploi,
din joaca simplă de copii-eroi
întoarcerile seamăn-a război
copilaresc de Noi, din doi în doi.

Să visăm, să dărâmăm ziduri eliberând Ane, să numărăm banii din purceluș, să lipim talpa la ghete, să bem ceai cu gust de ecler cu vanilie.
Să zâmbim înțelept când vine o necunoscută cu tupeu (goală ca o nucă uscată) și înjură Moldova din mine doar pentru că ea, necunoscuta, nu are miez . Dacă avem o ecuație cu mai multe necunoscute deja înseamnă un sistem. Sistemul deja înseamnă ziduri. Soluția stă cuminte matrice în palme și unghii: marea evadare de la Pământ la Cer.


e simplu adevărul ce-l șoptim
de prin cotlon de ploi, când ne ferim
de-un soare blând, uriaș cu gust de iarbă,
zâmbind când soarta-l gâdilă de barbă.
speranța de-azi o punem într-un doi,
pe mâine îl lăsăm ascuns de Noi.

Odată am fost pentr-o secundă regină. Aveam nume de floare, strămoși tătari, descendență garantată de un bunic de poveste.
Desigur, eram doar o regina fără tron, sub șaua calului ascunzând carne crudă, gata de drum.
Și uite-așa, apăru Revolutia: fără Noi-ul a Murit, Trăiască Regele.
Și, bineînțeles, fără Long Live the Queen. Erau cuvinte din alte lumi.
Secunda se sparge balon de săpun pe ghilotina Realului. Suntem un Noi patriot, nu-i așa? Fâlfâim steaguri și strigăm Vive-la-Revolution, însă ne uităm Anele în Bastilii.


și în secunda astfel dilatată
întreaga viață mi-am trăit-o, toată.

Te lași cuprins într-o efervescentă stare, simplificând până la naivitate doar pentru a deveni credibil. Uiți creditul - dobânda în sânge crescând leucemic. Devenit magmă grea, fierbinte, ajungi să știi, să simți că visul poate opri o inimă.

găsit-am vicii-n simpla cugetare,
și în izvor, și-n nesfârșita mare,
înțelepciunea lui „n-am înțeles”
din cel final de ploi eu l-am cules.

Reversul: nimicul are un sfârșit acvatic. O lacrimă.

răspunsul la-ntrebare-mi este apă
ce vine, trece.

Brusc, renunț la rimă de dragul unei revărsări din albia veche. Puteam scrie piatră sau pământ. Dar ce e pământul modelat cu apă dacă nu lutul mâinilor mele? Dumnezeu a creat cuvântul, oamenii – rima. Adam si Eva.
Să revenim la semne, dară.


știu că nu-i tot din noi în doi să fie,
nici tot ce-i apă-n vreme nu curge-n poezie,
dintr-un actor, o scenă și ploile ce pier,
și hamlet, și bufonul dintre cuvânt și cer,
ce simplă sunt, secunda fără scutul
sub care-adun din vieți și ploi sărutul
acelor doi din Noi.

din apă și oglindă
las cald, cuminte, karma să mă prindă.

Dacă viața e o piesă de teatru, eu cine sunt? Actorul sau spectatorul? Am două mâini, două picioare, două emisfere. De ce mă dor într-o singură inimă?

îmi număr umbrele ca mărunțișul
pierdut din buzunare destrămate,
cusute-s buzele, de clovn afișul,
închisă-i sala fără spectatori
și-n colț de lume tac printre viori
doar sunete de ploi demult uscate.

port azi abacul ăsta mic în mână,
am învățat, o știu, copilărie,
că dintre lacrimi poate crește Noi
și din poveste, caldă jucărie
pe care număr blând, din doi în doi,
cu drumuri lungi de la pământ la lună,
uitând că-i ruptă gheata în noroi
sau c-am mâncat o dată-n săptămână.

Și uite-așa au trăit fericiți până la adânci multipli de numere pare. Adică Doi. Adică Noi.
E noiembrie. 10. Și stă să plouă.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!