poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1377 .



Despre școala românească postdecembristă
personale [ ]
Educația, la răscruce

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Raza de soare ]

2011-07-17  |     | 



Despre școala românească postdecembristă

Când am spus despre învățământul românesc că este pe dric, că fiecare profesor are elevii pe care îi merită, reciproca nefiind valabilă în acest caz, multe persoane cunoscute s-au revoltat vizibil.
Asta mi-a amintit de o întâmplare din tinerețe. Venise pe la noi o verișoară, Doinița, mai mică decât mine cu vreo cincisprezece ani. La un moment dat, nu-mi mai amintesc de ce, mama a făcut-o nesimțită. S-a pus pe un plâns, de se scutura cămașa pe ea. Intrigată, mama și-a cerut iertare și a întrebat-o ce a supărat-o atât de mult. Răspunsul ei a fost: mama mă face proastă, tâmpită, idioată, dar niciodată nu mi-a spus că sunt nesimțită! Cam așa stă treaba și cu învățământul românesc. Toți spun despre el că este sub orice critică, dar nimeni n-a mai spus că este un sistem de îndobitocire!
Dacă aș fi fost sensibilă la manifestările semidocților, aș fi evitat controversele, dar m-a ferit Dumnezeu de așa o fericire. Bănuiesc că aș fi ajuns mai degrabă în rai, cu ajutorul neprecupețit, dar foarte interesat, al preoților, dar mă lipsesc, pe moment, de fericiri viitoare, problema nefiind stringentă.
În schimb, sunt foarte sensibilă la argumente, dar și la lipsa lor.
În 1996, la cincizeci de ani, mi-am dat seama de importanța informaticii. Am vrut să învăț să folosesc un calculator, deși binevoitorii mă întrebau la ce-mi mai trebuie. Le-am răspuns că, în mod evident, n-am murit și mă interesează să învăț. La școală s-au organizat cursuri gratuite de informatică, la care am participat cu plăcere și cu speranță de deșteptare. N-a fost să fie. Ni s-a explicat din ce este format un calculator, câte feluri de memorie are, cum circulă informația prin sistem, ni s-au indicat taste care dădeau anumite comenzi sistemului, dar practic am învățat doar cum se deschide și se închide calculatorul. După nervozitatea cu care ni se explica ce sensibil este, și asta făceam cu teamă! Mi-am cumpărat un calculator bun, am găsit un Idiot’s guide și am început să lucrez. La început, când redactam, calculatorul avea comportări ciudate, ba se înșirau tabelele pe câteva pagini, ba se ștergeau fără a ști de ce. Lucrând, am învățat din mers.
Folosesc cuțitul fără a-mi dori să știu din ce oțel este făcut, folosesc mixerul, aspiratorul, fără a mă interesa prea mult cum își fac treaba. Toată teoria învățată la școală nu m-a ajutat să redactez repede și ușor o planificare, un referat.
În 2005 m-a bătut gândul să învăț să navighez pe internet. Uitasem prima pățanie, așa că am apelat, din nou, la colegii de informatică. Foarte amabili, mi-au spus că mă învață fără nici o problemă. Sunt foarte circumspectă față de lucrurile care se produc prea ușor, dar pe moment n-am percutat. Intru în sală, profesoara pornește calculatorul, eram așa de bucuroasă de prindeam iepuri. Întreb, mai departe ce facem? Răspuns: păi, asta e tot! Tot, dar tot nu știam „cu ce se mănâncă” internetul acesta. Am plecat de la școală la fel cum venisem, apoi am găsit un copil care în jumătate de oră m-a învățat să înființez o adresă de mail, să instalez un messenger și să navighez pe internet. Apoi am învățat din mers ce nu știam. Profesoara a obținut anul acesta gradul I.
Acum câteva zile, o prietenă era foarte necăjită pe băiatul ei. Scrisese ceva pe mail, la care avea acces și el, iar ipochimenul râsese de ea că nu știe să facă anumite lucruri și îi băgase în cap că e foarte greu de navigat pe internet, așa încât să nu-și facă gânduri că va reuși vreodată. Era supărată, pentru că își dorea mult să învețe engleza și căuta niște informații despre pictură, despre pictori.
M-am oferit să o ajut, am mers la ea acasă și în jumătate de oră avea o altă adresă de mail. Pentru navigare pe internet, i-am arătat că trebuie să dea, mai întâi, dublu clic fie pe Internet Explorer, fie pe Modzila Fairfox, apoi tastează subiectul care o interesează, așteaptă ca antivirusul să scaneze, iar acolo unde este bifat cu verde poate intra în siguranță, unde este negru sau roșu trebuie evitat. Când apare „Not responding”, trebuie să aștepte câteva momente, până se restabilește conexiunea. Dacă dai comenzi contradictorii, sau dacă nu aștepți să execute o comandă, înainte de a da altă comandă, sistemul se blochează câteva momente, trebuie să aștepți până se restabilește, apoi îți vezi de treabă. I-am arătat cum se traduce o pagină care o interesează. Întâmplător știam că la „www.academia de engleză.ro” se organizează cursuri gratuite de engleză, de asemenea pe Youtube, dacă tastezi „lecții engleză ușor și repejor”, înveți pronunția corectă, pentru că și eu mai bântui pe acolo. Am nepoțelele englezoaice, vorbesc și românește și englezește, e obligatoriu să țin un pic pasul cu ele.
Înainte de a pleca de la ea, deja folosea internetul. Într-o oră, am făcut un om fericit!
Ce fel de școală este aceea care te învață doar teorie sofisticată, iar la practică ești lăsat pe cont propriu? Când am ieșit la pensie, la liceul la care lucrasem treizeci de ani existau trei laboratoare de chimie, două dintre ele având gaze și apă curentă la mese, sisteme periodice electrice, nișe, în realizarea cărora depusesem eforturi deosebite. Ferestrele, erau ele vechi, dar puteau fi deschise fără probleme. După trei ani liceul „se modernizase”, nu mai este nici un laborator funcțional, toate arată ca niște ceainării, iar pentru a deschide un geam îți trebuie scară, pentru că nimeni n-a supravegheat cum se lucrează! Acesta e învățământul românesc, indiferent de reacțiile celor cu musca pe căciulă.
Ce fel de învățământ este aceea în care profesorii sunt apreciați după volumul enorm de hârțoage și după activitățile extrașcolare, nu după activitatea din clasă?
Aceeași „intelectuali” au sărit în sus la ideea de a se introduce, pentru evaluarea performanțelor școlare, un test de aplicare a cunoștințelor. Cred și eu că nu le convine, i-ar pune la treabă. Căței cu colaci în coadă nici n-au umblat, nici n-or să umble vreodată pe stradă. În toate timpurile, dacă voiai să realizezi ceva, trebuia să te străduiești, să cauți argumente pentru a face, nu pentru a nu face. Pe vremea împușcatului, dacă voiai laborator, făceai un referat, îl înregistrai la secretariat, apoi umblai din ușă în ușă pentru fiecare lucru: mai întâi la director, pe care trebuia să-l convingi că laboratorul este necesar, deși el știa bine că așa e; apoi la contabilitate periai pe contabilul șef, pentru a cere fonduri și pentru a le obține; apoi te duceai la maiștri pentru a-ți executa tâmplăria sau instalațiile, apoi la zugravi, pentru a finisa laboratorul și tot așa.
În România niciodată n-a avut, nu are nici acum, importanță legea. Toți știau și ce trebuie și că trebuie să facă, dar nu mișca nici unul vreun deget până nu-l rugai și-l periai de nu mai rămânea scamă pe el! Fiecare român se consideră un fel de Dumnezeu al scaunului pe care stă, lucru care nu s-a schimbat deloc de-a lungul timpului. Dacă vrei să realizezi ceva, devii artist în negocieri. De câte ori întâlneam un „șezut” util realizării laboratorului, eram mereu în calea lui, așa încât toți știau că nu vor scăpa de mine decât după ce rezolv ce mi-am propus. Ca să poți realiza ceva, trebuie să valorifici de la fiecare ce are: de la prost - prostia, de la director aprobarea, de la contabil – banii, de la meseriași – realizarea meselor și a instalațiilor ș.a.m.d. Dacă aștepți ca fiecare să-și facă treaba și ei așteaptă ca tu să-i firitisești, apare un cerc vicios și nu mai faci nimic.
Uneori te ajută cine nici nu gândești. Cu câțiva ani înainte de a ieși la pensie, mergând la școală într-o dimineață, mă prinde din urmă nenea Brașoveanu, zugravul școlii, „de culoare colorată”, cum plastic se exprima un fost coleg de catedră, dar care avea un bun simț și o seriozitate de excepție. Eram îngândurată, nu rezolvasem încă astuparea unui șanț rămas între laboratorul de chimie și anexă, după lucrările de reabilitare seismică a școlii, reabilitare absolut inutilă, nici un cutremur nu clintise nimic din școală. Degeaba făcusem potecă la director, la contabilitate, și căutam calea de a-l astupa înainte de a-și rupe careva picioarele pe acolo, șanțul având cam 60-70 cm adâncime. Mă întreabă de ce sunt supărată. Îi spun, cam în doi peri, la care el îmi zice: păi la director v-ați dus dumneavoastră pentru asta? Fac eu treaba! La prânz terminase. Nu m-am mai dus la director să-i spun, dar a văzut singur și n-a fost prea fericit. Îmi spusese că nu sunt fonduri, nici materiale. Așa se scrie istoria. Pe toți îi rugam frumos, le mulțumeam întotdeauna, dar întotdeauna rezolvam! Toți muncitorii serioși merită din plin respectul nostru, dar prea mulți licențiați sunt aroganți, cred că respectul ar trebui primit odată cu diploma de licență, ceea ce e departe de adevăr. Pentru a te bucura de respectul semenilor, trebuie să muncești din greu, trebuie să-l meriți.
Mai au românii o meteahnă, care la profesori e și mai dăunătoare: ei cred că nu se pot afirma datorită acelora care s-au afirmat deja, ceea ce dovedește și lene, dar și faptul că nu-i dă mintea afară din casă. Fiecare dintre noi a fost, la un moment dat, la început de drum. Doar propria perseverența, respectul față de tine însăți și față de ceilalți, te ajută să te afirmi. Nu le ai, poți fi singur în Univers, nu te vede nimeni. Le ai, ești vizibil și în îmbulzeală. Întotdeauna generațiile următoare se afirmă, dar la vremea și conform meritelor lor. Dacă te „încadrezi în peisaj”, faci doar ce fac și alții, care se plâng și stau cu mâinile încrucișate, vei trăi ca ei. Dacă muncești în conștiință, întotdeauna vine și răsplata, însă niciodată înainte de a dovedi ce poți, ce meriți. Nu mă refer la ceea ce îți pot oferi pilele, pentru că acel tip de răsplată, de afirmare, este efemer: cade pila, zbori și tu!
A merge pe calea necesară este înțelepciunea de a face totul pentru a realiza ce ți-ai propus. Pe calea potrivită îți dezvolți și spiritul de observație, îți flexibilizezi relațiile cu cei din jur, respecți și ești respectat.
Cândva, eram în biroul unei doamne, colonel de poliție, o femeie frumoasă, deșteaptă și cu mult umor. A sunat-o fiica dumneaei. O trimisese să rezolve ceva, dar nu reușise. Mama, revoltată, i-a spus: dragă, ți-am spus de atâtea ori, dacă vrei să obții un lucru și ești dată pe ușă afară, intri frumos și civilizat pe geam! Acesta-i șpilul oricărei realizări.
Mândria de a fi român, pur și simplu, este un bluf. Adevărata mândrie este aceea de a fi un român deștept, cu respect pentru munca bine făcută, pentru semeni, pentru pământul natal. Altfel, cum bine spune înțelepciunea populară, și capra râioasă tot coada în sus o ține!
Școlarizarea gratuită te formează conform nevoilor acelora care ți-o plătesc. Privește parlamentarii noștri și vei ști despre ce interese este vorba. Vrei să înveți a trăi pentru nevoile tale, plătești. În timp, în bani, în căutări, în rătăciri înainte de a găsi drumul potrivit. Cu cât efortul personal e mai mare, cu atât rezultatele sunt mai spectaculoase, dar merită cu prisosință. Viața construită cu eforturi proprii este presărată de împliniri, de magie.
Dar, pentru a simți magia vieții, trebuie să știi ce vrei și să știi să vrei!
Nu credeam că voi mai apuca vremea schimbării sistemului. Știam că va veni, dar nu știam când. Unii profesori sunt serioși, bine pregătiți, de aceea mă deranjau suspiciunile de fraudă și de neseriozitate care planau, practic, asupra tuturor slujitorilor școlii. Monitorizarea electronică a examenului de bacalaureat este o cale de a separa grâul de neghină, de a evalua un sistem de învățământ bolnav, de care toți eram nemulțumiți, dar nimeni nu făcea nimic pentru a-l schimba. Prin proasta organizare, prin tolerarea incompetenței, a superficialității, a hoției, sistemul de învățământ românesc a înăbușit, într-un număr prea mare de școli și de facultăți, inteligența românească, bunul simț, corectitudinea, competența. Au fost momente în care, ca examinator la bacalaureat, mi-a fost rușine că sunt profesoară, că fac parte din aceeași categorie profesională cu unii profesori de acolo.
Primul pas, monitorizarea rezultatelor sistemului, a fost făcut. Sper, din toată inima, să se facă și pașii următori. Scuturarea drastică a programelor școlare, școlarizarea obligatorie limitată la opt clase, profesori bine pregătiți pentru a face față cerințelor actuale ale educației, înființarea de școli profesionale, examene servere pentru admiterea la liceu sau facultate, astfel încât diplomele să ateste cunoștințe, competențe, să nu mai fie hârtii fără valoare.
E o prostie să obligi să învețe niște copiii care nu vor, sau nu pot, unii dintre ei ajungând chiar licențiați, cu diplome fără acoperire, când ei ar fi mult mai potriviți ca meseriași.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!