Auzi, Arcibaldule, niște femele occidentalizate rãu de tot, trecute prin viațã și prin toate-nchipuirile vieților noastre prezente și trecute, trecurã și prin closetele bãrbãtești din România, constatând cã bãrbații mai scapã picãturi de pișat pe lângã scaun, numai cã uitarã sã spunã cã, ele, dupã ce se ridicã de pe scaunul budei, chiar dacã trag apa, nici prin cap nu le trece sã coboare capacul... Pute ca dracu, din pricinã cã așa sunt construite chestiile alea de evacuare – pentru informații suplimentare accesați: www. capace.closet.woman.a.female.woman@...
Auzi bã-mi zise Arcibald, de parcã era procuror: când Udrea asta o sã aparã fãrã chiloței eu nu numai cã-mi voi tãia limba, ba nici nu voi mai face trafic de influențã mediaticã la DNA și ANI, însã voi readuce corupționalitatea toxicã-n prim plan. Ei bine, n-o sã ai evenimente erotiere, chiar dacã unele te ucid și pe... nisipurile de aur.
Nie! (i-am zis), apoi i-am mai spus cã asta-i viața, dupã care m-am dus sã-mi reabilitarizez spermic locuința, pentru cã acum nu ne mai cad în cap corcodelele, ci ne papã corcodilii scãpați de sub controlul autoritãților încuruptibile.
Arcibald, probabil aflat în plin conflict de personalitate, mi-a sugerat cã numai speranța are ceva acut, dat fiind cã disperarea-i categoricã, precum e privitu-n oglindã!
I-am sugerat, și eu, cum cã minunile nu sunt o simplã impresie, adicã nu sunt precum mormintele... praf, pulbere ori pãmânt fatal.