poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2747 .



Abrutizarea iepurelui de stepă
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2011-06-02  |     | 



The X-Files

33 de persoane figurează drept dispărute, la nivelul Inspectoratului județean de Poliție Călărași, din data de 1 ianuarie 2000 și până în prezent. Pentru 16 dintre acestea, a fost obținut acordul membrilor familiei pentru mediatizarea datelor și a fotografiilor.
Cea mai vârstnică persoană dată dispărută și pentru care s-a primit acordul familiei privind mediatizarea datelor, este Maria Gheorghe, din Oltenița, născută în anul 1922 și dată dispărută în ziua de 24.06.2008. În mod normal, aceasta e puțin probabil să se mai afle în viață, dar declararea morții unei persoane date dispărute se face în condiții tipice, în baza Decretului nr. 31, din 30 ianuarie 1954, privitor la persoanele fizice și juridice. Cea mai tânără persoană dispărută, în schimb, este Ana-Maria Ambrosa, din comuna Belciugatele, născută în 1995 și dată dispărută la 3 aprilie 2010.

La Bogata, Ion Neagu, născut în 1953, figurează ca dispărut din 1 iulie 2005. Familia acestuia stă în marginea satului, la ieșirea spre Oltenița. Neagu este cunoscut drept soțul Marianei a lui Șașma, iar în ziua documentării noastre, la domiciliul acestuia nu ne-a răspuns nimeni. Vecinii, însă, și-l amintesc. “A fost cioban și e văr cu Marin Dobre, care a fost viceprimar, la Grădiștea, acum 7 ani”. În sat, a slugărit la oi, însă ori avea pierderi de memorie, ori era hoț, căci avea obiceiul să-și ceară plata și de trei ori la rând, spunându-le proprietarilor că-i trebuie bani și că n-a fost plătit niciodată. Ultima oară, a fost identificat pe la o stână, dincolo de podul de la Oltenița, în poligon, spre Giurgiu, la oile unuia – Adam. Cei care îi mai știu povestea, afirmă că, de la Adam, a intrat oier pe la niște păcurari din Râmnicu-Vâlcea. “A mai fost acasă, prin 2008, știe și șeful de post lucrul ăsta”. Nimeni nu ne poate spune de ce, în condițiile în care acesta a fost zărit, prin sat, în acel an, el este dat dispărut din 2005. Acasă, Ion Neagu a lăsat doi copii. Toți îl știu ca pe un om iute la mânie și căruia-i plăcea să bea peste măsură. “Ãsta e mort, vă spun eu, l-au omorât ăia din Vâlcea”, e de părere un localnic.

Povestea lui Aurel-Paul Georgescu, din Vlad Þepeș, născut în 1946 și declarat dispărut în urmă cu 10 ani, în 1 septembrie 2001, este însă melodramatică. Lucia Dumitru, la 71 de ani, se ține bine și își aduce aminte de Aurel, căci umbla cu injecțiile, pentru vaci. În fapt, acesta a fost tehnician-veterinar și mulți ani a lucrat la cooperativă. “N-avea nimic. A dispărut pur și simplu”. Nicolae Mitran, un alt consătean, și-l amintește ca pe-un băiat domol care nu a fost răpit de vreun OZN. “I-a făcut muierea de petrecanie”. În principiu, era băiat bun, căruia, na, îi cam plăcea băutura. În sat, casa unde a locuit pare bântuită și stă să cadă. Acum, e proprietatea lui State Ciulianu. Un ginere de-al noului proprietar își aduce aminte că a fost deranj mare în sat. “A venit poliția și a căutat peste tot. A răscolit și prin veceu. După ce am luat casa, ne-a spus că, dacă săpăm prin curte și găsim ceva, să-i anunțăm”. După ce-a dispărut într-un mod atât de misterios, fata lui nea Aurel s-a măritat, pe la Văleni, dar nu înainte să vândă tot. Elisabeta Chircu, vecină cu dărăpănătura lui Aurel, are, crede ea, varianta corectă privind tainica dispariție a cetățeanului Aurel-Paul Georgescu, din Vlad Þepeș. Cu numai doi ani înainte, prin 1999, sătul de singurătate, acesta a dat un anunț, într-o publicație de matrimoniale și și-a găsit o belea moldoveancă, de prin Vrancea, Florica. “Nu era chiar de lepădat. L-aș fi luat eu, dar n-am putut, că eram măritată”. Prezent la discuție, Ciulianu cel bătrân îi aruncă, însă, că ar putea să-l ia și pe el, că încă mai poate și că nu i-ar strica doi bărbați. “Dacă miliția o strângea pe nevastă-sa, aia spunea”. Elisabeta Chircu e convinsă că moldoveanca i-a făcut de petrecanie lui Aurel. “În ziua aia, când a fost dat dispărut, hoața a tăiat și porcul, să vadă milițienii urme de sânge și să spună că-i de la porc”. Florica, moldoveanca, a rămas în memoria localnicilor ca o femeie rea de muscă și care nu se dădea în lături de la nimic. “Atunci ne băgasem telefon și a venit la mama acasă și-i mergea gura că ea a făcut orice la viața ei. De-atunci n-am mai primit-o pe bătătură”. Cu Florica, găsită la matrimoniale, nea Aurel s-a cununat imediat, iar naș le-a fost alde Papaiacu. “Eu i-am spus să n-o ia, că și pe primul ei bărbat l-a omorât. Nea Aurel nu e dispărut, e îngropat prin curte, l-a omorât moldoveanca”. Acum, Florica, moldoveanca, și-a luat catrafusele din sat și nimeni nu mai știe nimic despre ea.

Din satul Plevna, Mihai Þețeică, născut în 1954, este dat dispărut din 14 noiembrie 2006. Rudele lui stăteau chiar la curbă, spre Lupșanu, la o casă verde. În localitate, era cunoscut drept “Mișu a lui Dodiță”, iar lumea se obișnuise cu el, să-l vadă, dimineața, trecând, cu vacile, spre islaz. “El a stat la sora lui, în Lupșanu”, știe Marin Victor. Suntem informați că-l căutăm degeaba, și pe el, și pe rudele lui, căci nu mai are decât una, pe la București. Era un mutulică, nu prea vorbea, dar zâmbea tot timpul și saluta pe toată lumea. “Era retardat. Era blând, unde-l puneai, acolo stătea”. Nimeni nu-l crede mort ci, mai degrabă, luat de interlopi și dus, la cerșit, prin Italia sau Spania. “Așa știe lumea, l-au scos grupările astea din țară, să facă bani pe el”. De Mihai Þețeică, până să venim noi, nu mai întrebase nimeni, de ani de zile. Nici polițiștii nu prea s-au omorât să-l caute și nici să facă o verificare, de rutină, la trecerea frontierei, să vadă cine și cu ce pașaport l-a trecut peste graniță.

Satul Gostilele, cum urci dinspre Fundulea, spre Măriuța, pe un drum betonat, curbat și mărginit de lacuri, e localitatea cu cel mai mare număr de dispăruți raportat la numărul de locuitori. Pe Floarea Dimache, născută în 1957, n-a mai văzut-o nimeni din 29 martie 2000. Când întrebăm de ea, pe o fundătură, o vecină se albește la față și începe să tremure. “Aoleo, ați găsit-o moartă, i-ați găsit osicioarele, nu?” Începe să bocească din stradă, au, Ștefan, unde ești, că ți-au găsit femeia. Ștefan, însă, e în casă și bolește, că-i rămas de vineri seara. E neras, e mahmur și primul lucru pe care-l face, când iese în bătătură, înainte să vorbească cu noi, se duce în spatele casei, să se pișe. Povestea dispărutei Flori, din Gostilele, e asemănătoare cu cea a celorlalte femei puse să îndure o căsnicie nefericită și un soț brutal și limitat. E simplu ca bună-ziua! Ștefan, soțul, își aduce aminte că era o zi de vineri și că el abia se întorsese de la nașul fratelui lui, unde s-au cinstit și ei, normal, ca oamenii. “Când ajung acasă, asta făcea balamuc cu aia bătrână. I-am zis că taci, fă, din gură, după care am luat-o la omor”. Þine minte bine Ștefan acele clipe. “Am plecat iar la naș, am mai băut ceva, după care am găsit-o bosumflată și i-am mai dat o porție”. Cu ăsta, Flori are doi copii, acuma mari. O dresase bine gorila, chiar dacă spune că a luat-o din dragoste, în ‘77. De fel, femeia e din Chirnogi și avea școală, făcuse și profesionala, la Oltenița. “Înainte, curva, mi-a lipsit într-o seară, de-acasă. Mi-a băgat textul cum că a fost la fra-su’, la Chirnogi, de unde morții mă-sii e. La câteva zile, m-am dus și eu pe-acolo, pă vrăjeală, că – ăla – a fost și Floarea, în ziua aia, dar că a stat numai un sfert de oră”. Mahmurul Dimache ne ține și o lecție de viață: “Am venit acasă. Mamă, am bătut-o două luni de zile! Că, dacă te-nsori și nu e fată mare, că a greșit cu unu’, o întrebi, fă, cu cine ai greșit, o bați de-o rupi și-ți trece. Dar așa, am bătut-o de-am rupt-o, dar a preferat să nu știu cu cine a fost în noaptea aia, că și-a zis că, dacă știu și la cine a fost, mă omoară ăsta”. Floarea e cunoscută drept o femeie simplă căreia îi plăcea să se ducă la rată, spre piețele din București, mai ales la cea de lângă cinematograful Volga, unde vindea ce avea prin bătătură, de la must și verdețuri, până la țuică și murături. “Se descurca, ștoarfa, că lumea o vedea albă și dădea marfa imediat”. De-acasă, a plecat la 3 zile după ce drăgăstosul de Ștefan a altoit-o în două rânduri, după ce s-a cinstit la naș. Și-a făcut bagajul, de cu seară, spunând că se duce la piață, la Capitală, cu borcane cu bulion și zacuscă, să facă bani. “În dimineața aia, eu nu mai m-am sculat. Am simțit-o cum se mișcă prin casă pe la ușă și i-am zis că dă-te-n gâtu’ mă-tii. Și a plecat. Am auzit că a dus-o unu’, cu tractoru’, până la drum”. Ștefan a crezut-o dusă la piață, însă, mai târziu, băiatul a găsit geanta cu produse, ascunsă printr-o odaie. “A dracu’, își cumpărase geantă la fel cu aia cu care pleca la piață. Că, dacă mă trezeam eu, s-o văd cu geanta de piață și să nu mă prind. A plecat cu rata de 6, de la Fundulea”. Și plecată a fost Flori Dimache. Când a fugit, nu și-a luat nici măcar actul de identitate, a cotrobăit după el și, în loc să-și ia buletinul, de bătută și de chinuită, în groaza aia, a plecat cu livretul militar al lui Ștefan Dimache, dragul ei soțior. “Fir-ar mama ei a dracu’, bine c-a plecat, că o omoram și intram la pușcărie”. De ea, a mai întrebat polițistul de la oraș, în urmă cu doi ani, când a venit în fundătură și i-a arătat băiatului, Nicu, o poză, s-o recunoască. “Dă-o dracu’, a murit, futu-i gâtu’ mă-sii!”

În același sat, câteva ulițe mai sus, stă familia lui Nicu Moise, născut în 1969 și dispărut în 2 martie 2000. E bolnav psihic și-a plecat, aiurea, din Spitalul de psihiatrie Săpunari. Fratele acestuia ne spune că l-a căutat prin toate satele. “Am fost și la Lucian Mândruță, la Pro Tv”. Famila lui Nicu a împânzit localitățile limitrofe cu afișe privitoare la dispariția lui Nicu, însă n-a fost chip să-i dea de urmă. “L-am căutat de la Þăndărei și până unde am putut, dar parcă a intrat în pământ”.

Conform Decretului numărul 31, din 1954, cel care lipsește de la domiciliu poate fi declarat dispărut prin hotărâre judecătorească. În schimb, poate fi declarat mort, tot prin hotărâre judecătorească, dacă de la data ultimelor știri din care rezultă că era în viață, au trecut 4 ani. Declararea morții nu poate fi hotărâtă, însă, mai înainte de împlinirea unui termen de 6 luni de la data afișării și publicării extrasului de pe hotărârea prin care s-a declarat dispariția. Tot conform acestui decret, în baza articolului 19, cel dispărut este socotit în viață dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte, rămasă definitivă.

Emoție de primăvară, cu sidilă și fapte ale milei creștine

Nu numără mai mult de 500 de suflete și 200 de fumuri, iar populația satului e, ca peste tot, îmbătrânită.Ca să ajungi la Clătești, pe drumul care leagă Oltenița de București, înainte de vechea fabrică de conserve din Valea Roșie, apuci pe un drum desfundat, la stânga, dincolo de Argeș, pe un podeț care-ți dă fiori. Satul e vesel, iar străzile întortocheate au denumiri voioase sau de flori, iar ulița pe care se află amplasată biserica, abia ghicindu-se printre coroanele verzi ale copacilor fructiferi, se numește strada Clopoțelului. Ca niciunde, biserica, ridicată pe la 1850, e înconjurată de cimitir, iar aici, ne spune preotul Emilian Șchiopu, sunt cu totul 10 neamuri, începând cu cei ai lui Matache, Matei, Ghioca și terminând cu Propicaru, cel născut pe la 1894.

La Clătești, Daniel Ștefan Drăgulin, ne spune acesta, prima dată a ajuns prin anul 2000, din postura de om politic. Aici a cunoscut tot neamul lui Ghioca, cel mai gospodar din sat, iar un străbun, Nicolae, în cimitirul jovial, are cel mai impozant monument funerar, rudele lăsând scris că a fost “secretar al Comitetului de Partid pe C.A.P. și președinte”. Cu Gheorghe, care e acum stâlpul spiței, Daniel Ștefan Drăgulin a rămas într-o relație de amiciție. S-au mai întâlnit când și când, dar asta până în iarna acestui an când, pe nepusă-masă, Gheorge Ghioca i-a cerut un mare favor actualului vicepreședinte al Consiliului județean Călărași. Avea nora însărcinată și aproape de soroc, așa că l-a rugat pe vechiul lui amic, ajuns acum în fruntea județului, să-i pună o vorbă bună la un medic de la oraș, pentru un consult ginecologic. “Am vorbit cu doctorul Ioan iar, la nici 3 zile, fata a născut prin cezariană”.

Bisericuța din sat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost îndestulată la amiaza zilei de 7 mai. Între timp, preotul, cu elocință, ne-a făcut un scurt istoric al localității: “Satul a fost înființat de ciobanii sibieni, veniți în transhumanță. Au găsit loc de popas bun aici, lângă Argeș, ca să aibă și apă-n care să-și clătească sidilele”. Sidila, pentru necunoscători, e țesătura în formă de sac, în care se încheagă brânza. Și dascălul se trage tot din neam vechi, din spița lui Matache. Cântă subțire și repezit, la cei 83 de ani, dar se ține tot mândru, iar felul în care rotunjește vocalele din rugăciunea “Doamne-miluește”, care se repetă obsedant, ne face să zâmbim cu înțelegere. E emoționat Daniel Ștefan Drăgulin. Emoționată e și Nicoleta, soția acestuia. Vicepreședintele ține în brațe, tandru, un boț de om, care doarme dus. Iar taina botezului, printre invitați, curge plăcut, în biserica mică străjuită, la dreapta, unde-și doarme somnul de veci, de preotul Dumitru Măican, plecat la Dumnezeu în 1893, dar și de liliacul alb răsărit ici-colo.

“Cel care încreștinează un prunc, face o faptă a milei creștine”, ne spune protoiereul Eugen Ramon Ilie. Familia Nicoleta și Daniel Ștefan Drăgulin mai are o fină, dintr-un botez anterior. “Am mai botezat o fetiță și tocmai de aceea am ținut să botezăm și-un băiat. Dar asta nu înseamnă că ne vom opri aici!” Cu Niculina și Marin Ghioca, familia Drăgulin a vorbit de două ori, prima dată înainte de naștere și a doua oară când au stabilit detaliile pentru botez. “Sunt copii cuminți, iar finul, n-am nimic de comentat, se vede de pe-acum c-o să iasă voinic și mândru”. Ștefan Fabian Ghioca, pruncul botezat, a râs tot timpul, inclusiv când preotul Emilian Șciopu l-a scufundat în cristelniță. “Botezul este poarta de intrare în creștinism. În zorii creștinismului, Sfinții Apostoli stropeau casele viitorilor creștini, copii sau oameni maturi, în numele Sfintei Treimi, deci în numele Tatălui, Fiului și al Sfântului Duh”, ne explică, lapidar, taina botezului, protoiereul Eugen Ramon Ilie. Așa se face că, în tradiție, n-au mai rămas de botezat decât viitorii prunci, iar noi suntem răspunzători pentru creștinarea acestora.

Ancuței i-au crescut aripi

La Călărași, de circa doi ani, într-un imobil amenajat cu fonduri ale Uniunii Europene, în parteneriat cu Primăria municipiului Călărași, funcționează Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic, filiala Călărași. Elena Tulpan, pe care am găsit-o în centrul respectiv, ne spune că această asociația are 80 de membri, în vreme ce, în centru, 20 de copii vin zilnic, în special pentru a socializa.

Copiii din cadrul asociației sunt consiliați și ajutați să nu se simtă marginalizați, prin eforturile unor oameni cu suflet care se implică în astfel de acțiuni. Asociația are și câțiva angajați, printre care un logoped, un psiholog și un psihoterapeut. Cheltuielile acestei asociații sunt acoperite din donații și sponsorizări, iar suma lunară necesară pentru funcționarea acesteia este de circa 3.000 de lei, câtă vreme Primăria Călărași înțelege să acopere costurile cu utilitățile. Mai nou, Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic, din Călărași, a intrat într-un parteneriat cu o altă asociație, Lions Club Internațional.

Aceasta este cea mai nouă organizație de service prin voluntariat, ne spune Marinela Drăgănescu, membră a acesteia. Lion Club Internațional este reprezentată în peste 200 de țări, având 842 de districte, 45.000 de cluburi și peste 1,3 milioane de activiști. România face parte din districtul 124, care e format din 53 de cluburi, activând cu circa 1.200 de membri. La Călărași, Lions Club Internațional s-a constituit la sfârșitul anului 2009, asociația fiind condusă de dr. Silviu Drăgan. Este constituită din 25 de persoane, de diverse profesii, și are drept scop inițierea și menținerea unui spirit de comuniune între toți oamenii în privința ajutorului umanitar făcut prin intermediul voluntariatului.

La data documentării noastre, la Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic, gazda noastră Elena Tulpan, ne spune că s-a implicat în acest proiect fiindcă și ea are un copil bolnav, iar școala nu-i poate oferi acestuia ajutorul necesar. “Nu există rampe de acces în școli și nici nu au profesori specializați în astfel de probleme”. În acest centru, pot activa persoane cu vârste cuprinse între 2 și 40 de ani. Cristina Coleașă, beneficiară a serviciilor oferite de această asociație, ne spune că se simte foarte bine aici. “Oamenii sunt extrem de prietenoși și găsim modalități plăcute de petrecere a timpului liber”.

Nu există reguli. Fiecare dintre beneficiari face ceea ce-i place, având acces la calculatoare performante sau făcând diverse lucruri care le oferă satisfacții de ordin moral. Cristina Coleașă, spre exemplu, era ocupată cu crearea de lucruri de artizanat, adică semne de carte, mărțișoare și inimioare bune de dăruit de ziua îndrăgostiților. Aceasta e o modalitate prin care asociația reușește să facă față cheltuielilor, bunurile create de membrii Asociației de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic fiind valorificate, la prețuri modice. Interlocutoarea noastră ne spune că ar vrea, prin intermediul nostru, să transmită actualilor guvernanți că e înfiorător să trăiești cu o pensie de handicap în cuantum de 2,9 milioane de lei vechi. “Sunt cheltuieli extrem de multe, iar cu atâția bani nu poți face față”.

În sediul asociației, am făcut cunoștință și cu Ana Maria Botoi, o tânără de 27 de ani, studentă în cadrul Universității Titu Maiorescu, la facultatea de psihologie, dar care înfruntă o boală care o ține aproape paralizată, tetrapareză spastică piramidală, fiind imobilizată într-un scaun cu rotile. A învățat să-și folosească piciorul stâng și, prin exercițiu, a reușit să învețe să folosească tastatura. În timp, aceasta a scris o carte, extrem de bine structurată, intitulată “Lupta cu viața”. Însoțitoarea acesteia, Mariana Cristea, ne-o descrie ca pe-o persoană extrem de optimistă și de curajoasă, dar care e foarte econoamă, dar nu și atunci când, prin preajmă, se află vreun magazin de tip fast-food.

În carte, într-o frază concisă, dar plină de sensibilitate, Anca Maria Botoi mărturisește, la final, că visul ei este acela de a avea aripi, câtă vreme nici un medic din lume nu-i poate pune în cap celulele care-i lipsesc. “Cât de dureros este să-ți spui că vei rămâne prizoniera unui scaun cu rotile, că nu-ți vor crește aripi în locul picioarelor bolnave… Dar se înșela și de data asta; Ancuța avea aripi, îi crescuseră aripi!… Erau aripile unui suflet care a știut să rămână curat, în ciuda dezamăgirilor și noutăților, în ciuda neputinței și singurătății”. La acest moment, membrii Lions Club Internațional și cei ai Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic, fac eforturi pentru a găsi sprijinul material pentru tipărirea acestei cărți scrise de un om cu trupul plăpând, dar cu o minte sclipitoare.

Povești penale din jurul oalei cu sarmale

În baza datelor oferite de IPJ Călărași, în cursul anului 2010 și în prima lună a anului 2011, pe raza localității Dor Mărunt au fost înregistrate 87 de cazuri penale privind comiterea infracțiunii de furt calificat. Comuna are 5 sate componente: Dor Mărunt, Dâlga, Înfrățirea, Ogoru și Pelinu, în vreme ce postul de poliție local numără doar 4 angajați, din care unul este șef.

La Dor Mărunt, apreciază Ion Nițulică, primarul comunei, din 6.900 de locuitori, aproximativ 1.000 sunt țigani, locuind în cartiere separate, cei mai mulți pe raza satului Dâlga. În comparație, localitatea Sărulești, vestită pentru numărul mare de infracțiuni comise de etnicii rromi, înregistrează, pentru aceeași perioadă, 63 de cazuri penale privind comiterea infracțiunii de furt, la o populație de 3.200 de locuitori. În schimb, din datele noastre, o rată extrem de mare a infracționalității s-a înregistrat pe raza localității Budești, unde sunt în lucru 533 de lucrări penale, din care 175 – furt calificat, violare de domiciliu – 19, proxenetism – 1, amenințare – 58, 86 – loviri și alte violențe etc.

Pe raza comunei Dor Mărunt, s-a înregistrat, în ultima parte a anului trecut, și un denunț privind comiterea infracțiunii de incest. Stanca Lepădatu, angajată a primăriei, la compartimentul de asistență socială, cunoaște acest caz. În fapt, o minoră, de 11 ani, a reclamat că tatăl acesteia, Vasile Costea, cunoscut drept al lui Pițuilă, ar fi abuzat sexual de ea. “Nu s-a probat comiterea acestei infracțiuni însă,. din datele obținute de la vecini, am înțeles că fetița era bătută zilnic”. Nu știm de ce nu s-a constituit un dosar de cercetare penală privind comiterea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, câtă vreme această încălcare a legii penale poate fi demonstrată. În sat, se cunoaște faptul că Vasile Costea, aflat la a doua căsătorie, este plecat cu serviciul, prin București, fetița rămânând în grija mamei vitrege, Anișoara Costea. Unul dintre vecinii acesteia ne-a spus că, până să fie internată într-un centru de plasament, fata era abuzată fizic de mama vitregă, alcoolică. “Mai au un copil, dar nimeni n-are grijă de el. Aia e o bețivă, era s-o taie trenul, că bea până cade lată, în șanț”, ne povestește acesta.

Mihai Gheorghe, cunoscut sub porecla de Ianuarie, a fost prădat de hoți, de 3 ori, în câteva săptămâni. Are 65 de ani și, pînă să-și dea seama că era victima constantă a hoților, dormea în camera din fundul casei. Prima dată, pe 4 decembrie, hoții i-au furat o capră. A doua zi, a fost prădat de 120 de litri de motorină și o trusă de scule. “Pe 6 ianuarie, când curentul era întrerupt, seara, mi-au luat 90 de litri de motorină, din care 20 erau în tractor”. Ianuarie ne spune că hoții iș-au făcut prpăd prin curte. I-au tăiat furtunurile de alimentare de la Dacie, de unde au mai luat vreo 20 de litri de benzină, apoi infractorii i-au dat iama în beci. “Mi-au luat 30 de kile de brânză, că le aveam în butoaie de-alea mici, de 10 litri, dar și 45 de borcane cu dulceață”. Două dintre ele, a doua zi, le-a găsit defăcute, pe buza fântânii. “Era unul de gutui și unul de vișine. Le-au probat, să vadă dacă sunt bune”. Mihai Gheorghe a depus plângere, iar polițiștii criminaliști au prelevat borcanele de dulceață, rămase pe capacul fântânii. “Au spus ei că vor să ia amprente, dar toată lumea știe că hoții sunt Georgică a lui Pimpoi, Bucală și Adrian al lui Bică”.

Câteva case mai jos, pe strada principală, Barbu Dumitru, cunoscut drept Titi Barbu, a reclamat și el că a fost călcat de hoți. “Mi-au luat un flex mare, unul mic, o bormașină, un aparat de sudură, o trusă de scule cu chei tubulare, un aprinzător și-un cablu, lung de 20 de metri, ca să-i scoată cuprul”. Hoții l-au călcat de Sfântul Dumitru, pe la 3 dimineața. “Polițiștii m-au întrebat dacă am vreo bănuială”. Barbu Dumitru nici măcar nu s-a mai sinchisit să depună reclamație. “La ce să depun? Ce, polițiștii nu știu cine sunt hoții?! Sunt ăia ai lui Bică, ai lui Fulgerică, îi știe polițiștii pe manglitori”. Familia Popa, ne povestește Valentin, băiatul, când s-au mutat în Dor Mărunt, au rămas fără haine, încălțăminte și două viori. “Au și vomitat în casă, de beți ce erau. Aveam și cărți, dar nu s-au atins de ele”. Un alt sătean, ne confirmă că, în Dor Mărunt, nu poliția face legea, ci gașca lui Lică. “L-au luat pe Lică, e pe arest, la Slobozia, dar au rămas ceilalți”. Din ce aflăm rapid, au mai fost prădați, în ultima vreme, Romică de la bancă, cum îl știe tot satul, dar și tanti Frumoasa, de lângă primărie. La bătrânii Popa, părinții consilierului județean Marian Popa, hoții au venit și i-au prădat de borcanele cu compoturi. “Au desfăcut borcanele în curte și le-au mâncat acolo. Dimineața, ăia bătrânii au găsit în curte numai rahat, că au dat în cufureală, de la atâta compot”.

La Stere Marcu, hoții au venit în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, Locuiește “pe bulevard”, de fapt o stradă desfundată, mai largă, de lângă linie. “Avema 3 oi și le așteptam să fete, așa că nu dormeam”. După 3 noaptea, ne spune că a auzit cum “cineva hodorogea prin curte”, dar a luat și seama că avea poarta deschisă. Acasă, Stere Marcu are un centru de schimbat butelii. În final, cât s-a plimbat prin curte, nu a băgat de seamă că e călcat de hoți și a închis și ușa la bucătărioară, fără să-și dea seama că tâlharii erau înăuntru. “Abia pe la 4, am luat lanterna și m-am dus să mai arunc un ochi. Atunci, unul m-a lovit peste mână, cu o jordie, că era să mi-o rupă, am scăpat lanterna, iar ei au fugit pe lângă mine, de mi-au rupt și poarta”. Erau 4 hoți, care s-au dus direct la bucătărie, unde au mâncat piftie, icre și chec. “Mi-au strâns și covorul că au crezut că am beci. Au cotrobăiot și-n pod, să vadă dacă am cazan de țuică. Au vrut să-mi ia și butelia, dar pe aia de la aragaz, că era plină, nu de-alea din curte, căci alea sunt goale”.

Așa e aproape tot timpul în Dor Mărunt. Ion Nițulică, primarul localității, ne spune că hoții s-au aciuat din localitățile limitrofe, dar mulți dintre aceștia vin la furat din Dragalina sau Sărulești. Se caută, în special, cazane de țuică, fiindcă sunt făcute din cupru, iar acest material este plătit bine la centrele de reciclare. Deja, hoții sunt specializați, câtă vreme sunt dotați cu spray-uri cu gaze iritante, cu care pun pe goană câinii de prin curțile oamenilor. “De regulă, operează când este luată lumina. Au și telefoane mobile, așa că unul stă la pândă și-i anunță, prin telefon, pe ceilalți dacă ceva nu este în regulă. Postul de poliție din Dor Mărunt are în dotare un autoturism de serviciu, care are o cotă lunară de 70 de litri de carburant. Între satele componente ale comunei Dor Mărunt, sunt distanțe și de 10 kilometri, iar cu 2 litri de benzină, zilnic, oamenii legii abia se pot deplasa prin localitate. “Îi mai ajut și eu, însă problema reală este că lumea este înfometată. Dacă se fură, să știți că se fură și de foame. Știu că sunt reclamații că au fost furate oale cu sarmale sau cârnați”. Ion Nițulică, primarul localității, crede că ar fi necesar ca numărul polițiștilor din Dor Mărunt să fie suplimentat, dar și asta este doar o soluție de circumstanță, câtă vreme adevărata cauză a furturilor repetate o reprezintă starea de sărăcie aproape generalizată în rândul populației de etnie rromă.

Fața sinistră a social-democrației

Cum cobori pe Șoseaua Viilor, la dreapta, se face bulevardul Pieptănari, care e întretăiat de-o mulțime de străduțe și de alei, cea mai cunoscută dintre acestea fiind strada Zăbrăuțiului. Ne minunăm de “Grădinița lui Guguță” sau de “Cafeneaua politică – PNL”, două stabilimente găzduite de-un imobil coșcovit.

Deja suntem într-o altă lume și-ntr-un alt București, fără corespondent, iar faptul că locuitorii zonei sunt preponderent țigani nu este o prejudecată. Bulevardul e traversat de căruțe doldora cu saci imenși, plin de PET-uri reciclabile, iar sărăcia e o stare generalizată. În schimb, străduțele sunt asfaltate recent, iar bordurile noi dau un aer ireal, de demență urbană.

La intersecția Zăbrăuțiului cu strada Sanatoriului, s-a format o groapă de gunoi imensă. E deja dimineață, iar în zonă este un adevărat furnicar. În apropiere, e și un centru de colectare a fierului vechi, așa că o mulțime de oameni își fac veacul printre resturi. Suntem apostrofați imediat de o băbătie, cu o voce tabagică, scoasă din sărite de faptul c-o filmăm. “Băăă, stai cuminte că pun țiganii pe tine”. Se adună tot ceea ce poate fi refolosit sau valorificat. Suntem informați că, într-o singură zi, de-aici se cară câte 10 bascule de resturi menajere. Acestea sunt aduse de pe aleile învecinate, Bobâlna, Baiulescu, Moara Roșie, de pe unde se poate. Tina Lăcătușu e de la prima oră prin zonă, dar cară după ea doi mucoși săriți de 3-4 ani. Ne spune că, în alegeri, Oana Mizil, care e parlamentarul zonei, a mințit-o că-i dă casă. “Mi-a mai spus c-o să mă bage la REBU, să câștig și eu o pâine, așa m-a mințit doamna deputat”. Din gunoaie, adună și ea ce poate. “Mă uit și eu ce aruncă șmecherii”. Acum e mulțumită: a găsit o căciulă. “I-o dau la bărbat, că vine iarna”. Zona e, fără discuție, o pată neagră, iar oamenii trăiesc la limita subzistenței. În 2008, oamenii lui Marian Vanghelie au împărțit bluze și pixuri, deși, pe-aici, lumea nu se prea omoară cu scrisul. Tina ne spune să-i transmitem Oanei Mizil că i-a promis c-o să-i dea ajutor social. “Să-mi dea și mie niște bani, să-mi bag copiii la creșă”.

Îl abordăm pe Petrică Bârzoi. Are 24 de ani și-i mulțumit că, de dimineață, a apucat să mănânce resturile unei tocănițe de cartofi. O știe pe Oana Mizil. “Zicea c-o să vorbească la Poliția Comunitară, să vină ăștia să facă ordine în infecția asta”. E supărat că el doar a lenciurit cartofii ăia, pe când deputata de Zăbrăuți a mâncat ceva cu mult mai bun: “A mâncat friptură și icre negre, mincinoasa!” Ne spune că Oana Mizil a scos ochii lumii cu niște maieri, bune de șters pe jos. “Îi mergea gura, spunea c-o să scoată apa din subsoluri, că reabilitează blocurile”. Din 2008, nimeni dintre cei cu care am vorbit nu a mai văzut-o pe Oana Mizil. “E o mincinoasă, nici n-a mai dat pe-aici”. Bârzoi are și o explicație de ce a fost aleasă: “Au venit barosanii și-au spus s-o votăm pe ea, că-i țigancă de-a noastră”.

Nepoata lui Paul Ștefănescu Mizil, fost torționar comunist, Oana Mizil are 36 de ani și este absolventă a Universității “Spiru Haret”. În 2008, a candidat în colegiul uninominal 20 Zăbrăuți-Ferentari, din București, pe listele Partidului Social Democrat. În alegerile parlamentare, într-adevăr, a promis că va scoate apa din P-uri, celebrele blocuri din zonă, ba chiar s-a oferit să repare țevile, acoperișurile și ferestrele. A fost puternic susținută de primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, iar una dintre frazele care a făcut-o celebră în zona Zăbrăuți este cea prin care afirma că a venit să scoată “apa, noroiul și rahatul”. La acel moment, în zonă, ni se spune, oamenii PSD-ului au împărțit bunuri alimentare, îmbrăcăminte, dar și câte 500.000 de lei vechi, contravaloarea unui vot. Bunicul Oanei Mizil, Paul Ștefănescu Mizil, este consemnat în istorie drept ideolog al Partidului Comunist Român, omul care și-a pus semnătura pe actele de represiune îndreptate împotriva minerilor din Valea Jiului sau a revoltei anticomuniste de la Brașov, din 1987. A făcut 3 ani de pușcărie, ca urmare a implicării sale în represiunile criminale asupra manifestanților de la Timișoara și București.

Lucreția Vlădilă, de 61 de ani, ne spune să n-o fotografiem când răscolește prin gunoaie, că-i este rușine. Deja, în jurul nostru se face roată, vin din ce în ce mai mulți oameni. “A venit Oana Mizil?”, se aude din spatele nostru. Apoi altcineva o înjură. Lucreția ne spune că Oana Mizil a venit doar în alegeri, spunându-le c-o să-i ajute. E necăjită rău: “N-am mai văzut-o de-atunci. De ce nu vine acum, să vadă cum trăim?” Un bărbat, care ne spune că se numește Nelu, ne cere să-i transmitem deputatei de Zăbrăuți exact ceea ce ne spune el, adică să-i cerem “țigăncii de Oana Mizil să vină să curețe locul ăsta, așa cum a promis”. Da-da, se aude în jur, cum a știut să vină în alegeri, să vină și acuma! Lucreția Vlădilă, în schimb, începe să blesteme: “O să vină, dracu’, un cutremur și-o să fie vai de capu’ ei, că ăia răii se duc primii”. Spune că și ei i-a promis c-o să-i dea ajutor social și că numai ajutor social a văzut de la Oana Mizil.

La P-uri se trăiește pe sponci. Toată zona e o dărăpănătură și, deși e mijlocul lui noiembrie, mirosurile îți mută nasul din loc. N-avem curajul să intrăm pe scara vreunui bloc. Suntem abordați de un șmecheraș, care vrea să ne ofere “o bilă”. “Ieftin, nene, 500, hai, rapid!”. E dezamăgit când află că nu ăsta e scopul nostru, dar și noi ne minunăm când aflăm prețul drogurilor, exact cât cel al unui vot. Un altul, ne oferă o fată. “Vrei fericire?” Scăpăm de propuneri când le spunem că vrem să știm dacă Oana Mizil a mai fost pe la ei. “Cine, mincinoasa aia?” P4, P1, P5, P3 și P8 au subsolurile pline de dejecții. “Oana spunea că vine cu vidanja, să ne scape de infecție”. Interlocutorii noștri vor ca măcar blocurile enumerate să fie igienizate, căci “restul sunt locuite de țigani, iar ăștia au altă lege”. Nimeni nu vrea să ne spună despre ce lege ar fi vorba. Ion Stan, paralitic de la brâu în jos, e la aer, într-un căruț. “Oana a venit doar în campanie. A spus la toți c-o să-i ajute și suntem sătui de cât ajutor am primit de la ea!” Se trăiește aspru. Toți visează ajutoare sociale, curățenie, locuri de muncă și politicieni care să aibă cuvânt. Plecăm în viteză, câtă vreme ne vedem înconjurați de fețe deloc prietenoase. “Ce ne mai minte și ăsta, bă?”, auzim peste umăr. Zăbrăuțiul e ca o bombă cu ceas, unde social-democrația a căpătat aspecte sinistre.

Narcisa sălbatică și vânzătorul de înghețată

Doi copii minori are Ana Andrei, de 40 de ani, din comuna Perișoru. Venitul familiei este compus din salariul soțului, de 600 de lei, bani luați ca agent de pază, la firma “Dragonul Roșu”, la care se adaugă alocațiile minorilor. În plus, Ana Andrei beneficiază și de un alt venit, de 350 de lei, ca însoțitor, însă această sumă n-a mai primit-o de două luni.

Sebastian Constantin Andrei are 10 ani și suferă de o formă rară de boală: hidrocefalie internă congenitală stabilă formă gigant. Hidrocefalia este rezultatul acumulării de lichid în cavitățile creierului. Din acest motiv, la 10 ani, Sebastian are un cap enorm comparativ cu restul corpului. În plus, a fost diagnosticat cu deficiență funcțională gravă. Mama acestuia ne spune că, la naștere, medicii de la spitalul Bagdasar, din București, nu i-au procnosticat mai mult de 9 luni de viață. În schimb, Sebastian este un copil deosebit de activ pentru cineva care ar fi trebuit să fie mort de multă vreme, după părerea medicilor. Spune că ar vrea să se facă vânzător de înghetață sau patron de cazinou. În odaie, pe un pat, acesta doar terminase de desenat, cu un creion albastru, pe o foaie, pentru ca, ulterior, să fie atent la un program de desene animate. Ne spune că urmărește programele sportive, de regulă pe acela care transmit fotbal, biliard și bowling. “Dar mai mult îmi place “Narcisa Sălbatică”, îi merge acestuia gura. Nu are prieteni, nu este vizitat de alți copii. “Sunt răi și râd de el”, ne explică mama. Într-un alt pat, în aceeași cameră, stă Georgiana Ștefania Andrei. Are 5 ani și a fost diagnosticată cu tetrapareză spastică, retard psihic grav, epilepsie și disfuncție funcțională gravă. Nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplă în jurul ei. Când și când, mama Ana Andrei îi mai ia în brațe și-i scoate în curte, pe scaune, la aer. Acum nu mai e cazul; afară e destul de rece, ca și-n casă, unde există o sobă de teracotă, neîncălzită. “N-am luat lemne, să vedem cum facem căci nu avem, la acest moment, posibilitatea”, ne explică stăpâna casei. În sat, familia Andrei are datorii de peste 4 milioane de lei, la magazin, la Jitea Nelu, care le mai dă marfă, pe datorie. Astăzi a gătit fasole uscată, simplă. “Mai cumpărăm tacâmuri de pui, sucuri, pempărși pentru fetiță și mălai”. Cu soțul, se înțelege cât acesta nu consumă băuturi alcoolice. “Nu mă bate, dar ne mai certăm de la neajunsuri”. Sebastian intervine și spune că i-ar plăcea să aibă o prietenă, apoi ne zâmbește ca un om mare, șmecherește, cu subînțeles.

În comună, primarul Tudorel Damian, un șmecheraș, a trimis familiei Andrei, acum un an, un pachet cu dulciuri pentru copii. “Nu știu dacă era de la primărie sau din banii lui personali, dar nu cred asta”, ni se confesează Ana Andrei. E nemulțumită că primarul o tot plimbă și nu-i eliberează o adeverință astfel încât să fie încadrată ca asistent personal, pentru cei doi minori. La Perișoru, sunt 118 persoane încadrate într-o grupă de handicap, la o populație totală de 5400 de persoane. Dintre acestea, 109 sunt beneficiare de ajutor social, 311 sunt pensionari cu venituri minime, la care se adaugă și 78 de șomeri. În total, este vorba de 614 persoane care vor beneficia de produse alimentare prin “Implementarea Planului anual european de distribuție de ajutor, produse alimentare PEAD – 2010”. Acestea vor primi 14 kilograme de făină, 1 kilogram de zahăr, 7 kilograme de mălai, 1 kilogram de lapte-praf, 3,6 kilograme de paste făinoase și 1,3 kilograme de biscuiți. Tudorel Damian, primarul, e nemulțumit de faptul că astfel de liste nu sunt întocmite de autoritățile publice locale. “E absurd să primească astfel de ajutoare oameni care au 3 mașini în curte, cum se întâmplă la mine în comună, și nu să ajungă la astfel de cazuri ca acela al familiei Andrei”. Și fratele primarului va beneficia de acest ajutor, este înscris în lista persoanelor cu dizabilități, însă primarul ne spune că fie va refuza acest ajutor, fie îl va dona unei familii nevoiașe. “Până acum primarului întocmea astfel de liste cu ajutoare, în funcție de mofturile personale sau de interesele electorale”, opinează, în schimb, senatorul călărășean Vasile Nedelcu. Acesta crede că se procedează foarte corect în privința nominalizării persoanelor beneficiare de astfel de ajutoare, prin instituțiile statului, astfel încât să nu poată plana suspiciunea că ele sunt distribuite în funcție de anumite interese.

La o margine de sat

Sunt 5 căruțe cu totul, care adăpostesc 16 suflete. Cu o zi în urmă, au poposit pe la Dragalina, iar de numai câteva ore se plimbă pe străzile înguste din satul dintre Călărași și Drajna, prin Ștefan Vodă. Se fac roată în jurul nostru, căci e mult pănâ i-am băgat în seamă. Sunt, însă, reticenți și numai după ce începem să ne căutăm prin buzunare încep să devină cooperanți și să deschidă gura.

Șeful nu știe câți ani are. El crede că are vreo 38. Nu face nazuri și ne invită în “casă”, pe capra căruței. Sus, “în dormitor”, stă Bibilica, nevastă-sa. Se lipește de-o sută d-aia veche, așa că facem prezentările. Se numește Constantin Mărunțălu, așa spune, și toată șatra e de prin zona Argeșului. Are 5 copii, iar aseară, pe islaz, unde și-au improvizat tabăra de dormit, au mâncat varză, pepeni și cartofi. Mâncarea n-a avut carne. “De unde carne, vere?”, se arată mirat Mărunțălu. Îi explicăm că e carne prin curțile oamenilor. Râde, apoi se scuipă-n palme. “Noi nu suntem d-ăia, noi nu furăm”. Înțelegem că fac un fel de negoț, căci pe ulițe se aude strigătul unui alt puradel cum cheamă sătenii să-și vândă troacele de prin curte. “Noi cumpărăm fier-vechi, noi cu asta ne ocupăm”. La “etaj”, în căruță, Bibilica ne arată oale din inox, toate noi, învelite în țiplă protectoare. “Nu le vindem, sunt pentru noi”.

Peste noapte a fost frig în câmpie, dar n-au simțit răcoarea nopții. Habar n-au să citească și șeful Mărunțălu se miră că scriem repede, dar neinteligibil pentru el. “Da’ camere d-alea de înregistrat n-aveți?” Sunt țigani rudari, iar cei care fură și fac stricăciuni prin curțile sătenilor sunt slătarii. Bibilica e ofilită bine, nu folosește oja și nici rimelul. Pe Mărunțălu ne spune că nu l-a luat din dragoste, ci pentru că așa a fost să fie. Nu-l laudă. “Așa mi-a dat Dumnezeu”. Nu știe dacă e fericită, nu știe dacă are acte de identitate, iar când vreun membru din șatră se îmbolnăvește, problema se rezolvă simplu: “Sunăm la 112”, așa că Bibilica ne dă pe spate. “Păi ce, să murim?” Ne explică, apoi, că în ciuda faptului că nu plătesc taxe, tot se întâmplă vreo minune “Îi face doftoru’, acolo, vreo injecție și-i trece”.

Verona zice că are 13 ani, dar noi bănuim că e mai coaptă. Ne spune că nu i-a venit vremea de măritiș. “Cine să mă ia, bre?” Îi spunem c-o luăm noi la oraș și s-o gasi careva. Are ochii precum boaba de cafea, zâmbește frumos, dar tot încearcă să ne bage mâna în buzunar. “Dar nu-mi iei și mie un suc?” Îi zicem ca facem și afacerea asta dacă ne ghicește în palmă. N-am nimerit-o. “Nu știu eu, bre, să fac asta”. Tot insistăm, în ideea că ne vom cunoaște norocul, dar și Verona noastră insistă și nu scăpăm de ea până n-o mulțumim cu o altă sută. Pardică, fratele ei, ne consolează: “Lasă, mănâncă și ea o mămăligă, diseară”. “Păi și noi de ce i-am dat suta?” “Ca să fii sănătos”. Verona n-a fost în Italia, se plimbă, cu șatra, de când era mică. Știe placa, așa că n-avem cum s-o contrazicem: ne spune că asta face de când se știe, cumpără fier-vechi. Adevărul e că și căruțele atârnă grele din cauza metalului adunat. He, nici șatrele nu mai sunt ca pe vremuri: au butelie de aragaz, așa că ne închipuim că au și aragaz în dotare, pe-o rână, la o altă căruță, atârnă un cazan de făcut țuică. Verona e numai în tricou, spune că se simte bine, dar că-i pare rău că vine iarna.

Bibilica, nevasta șefului, nu știe dacă șătrarii ei sunt ortodocși sau de altă religie. “Suntem copiii lui Dumnezeu. Toți suntem copiii lui Dumnezeu”, ne servește, scurt, o lecție. Au fost prin tot județul Călărași, din comună în comună, adună dintr-o parte ca să vândă în alta, iar iarna se vor retrage pe meleagurile argeșene. “Stăm acasă, mâncăm și noi un bidon de varză murată”. Mai hoț, vine și Pardică, are față de ciorditor-sadea. Ne pune să-i ghicim etatea, dar greșim cu numai 7 ani. El spune că are 23, ne îndrugă și trăznăi, cum că a fost la pușcărie. “Bre, dacă-mi dai și mie o sută, îți spun c-am fost unde vrei matale”. E tatuat pe brațe și-ar mânca nu o puicuță, nu un cocoș sau vreo rață rătăcită pe uliți. Ne spune conspirativ: “Curcan, bre, noi la curcani avem boală!”, și ne face, șmecherește, cu ochiul, adică să ne gândim noi dacă e vorba de orătănii sau de polițiști. Are ciocate în picioare și vrea să facem schimb de pantofi. Se agață de noi precum râia: “Bre, dacă ai vorbit cu mine, trebuie să-mi dai ceva”. Așa că și cu el facem un schimb: îi dăm un pachet de tutun “Maya”, niște trabucuri cu mahorcă mucegăită și înecăcioasă, el nu e prea încântat, dar înțelegerea e înțelegere și ne spune când s-a spălat ultima oară: “Păi n-a plouat zilele-astea?!” Are femeie, se ține una după el, are și copil, e sus, pe capra căruții. Femia are burta mare, dar nu pentru că ar fi gravidă: “E grasă, nene, că mănâncă bine”. Apă beau și ei de prin fântâni, dar și din gârle.

Verona tot nu se mulțumește cu ce-a primit de la noi. “Trebuie să-mi iei un suc, că mi-e sete”. E plină de tupeu, habar n-are de carte, nu știe cine e președintele țării, când s-a născut sau unde și se vede că are draci împielițați pe ea. “Eu îți iau un suc, tu ce dai?” Îi sclipesc ochii în cap și zâmbește cu subînțeles: “Rămâi cu noi!” Vor sta doar o zi prin comună, poate vor găsi și ceva de muncă pe la gospodari, căci e vremea culesului porumbului. Satul abia a făcut ochi și până la urmă, îi luăm suc galben, cu aromă de portocale, așa că ea ne ghicește viitorul. Ne îndrugă numai prostii, cum că avem bani și mașini de lux, dar și că “șăfii te apreciază, bre”. Musai că, vorba ei, “cazi repede cu tronc la femei, dar ai și noroc la bani, așa că mai dă-mi o sută”. La plecare, ne aruncă satisfăcută de “afacere”: “Bre, norocul nu e scris în palmă, ci în stele!”

Viața la 30 de grame

Traiul, pe rampa de gunoi, are regulile lui nescrise. Există ierarhii, stabilite după criteriul vechimii. Există o altă lege nescrisă, conform căreia cei mai tineri au întâietate în fața celor mai în vârsă. Ne aflăm în sectorul 5, unde Ivan Stan, posesor de cort, e unul dintre șefi.
Ne spune că, arareori, legile rampei sunt încălcate. “Se măscăresc, nu se lasă niciodată cu scandaluri seriose”. Mai răi sunt ursarii din Roseți. “Au gura mare și se ciorovăiesc tot timpul”. Singurii care-i vizitează sunt jandarmii. Dustar Ioana se laudă că are două amenzi neplătite, de 10 milioane. Când o întrebăm când are de gând să le plătească, râde cu poftă.

Mihaela, fâșneață, nu vrea să se lase fotografiată. Zice că nu vrea să stea de vorbă cu noi, dar îi merge gura. E născută în 1990, pe 24 martie, și stă în Tonea, pe strada Morii, la numărul 48. Are doi copii, iar soțul e tot tânăr. S-a măritat la 14 ani. “Soțul e la muncă, la Giurgiu”. Vine la două săptămâni, câștigă 5 milioane la tură, din care vine acasă cu 4”. Ioana o completează: “Ce să facem, să furăm? Să dăm în cap?” I se sugerează să meargă pe centură. “Acolo s-o duci pe mă-ta”. Din spate, cineva se miră: “Cine dracu’ s-o ia p-asta, nu vedeți ce urâtă e?” Are 4 copii. Mihaela îi sare în ajutor. “Lasă, se duce la frumusețe pe muchie de cuțit, la Pro Tv!” Șeful Ivan Stan îi bate pe toți, are 13 copii și se jură că așa e când vede că ne uităm contrariați. N-a pus armele-n pod, are “în jur de cincizeci de ani”, dar nu mai vrea și alții. Cel mai mic are 6 ani. Apoi înțelegem și un alt criteriu al ierarhiei: Ordinea, pe rampă, se stabilește și în funcție de numărul membrilor de familie care “lucrează” pe ea. Cine are neamuri mai multe, are întâietate la descărcare. În plus, cine are cal și căruță, e deja boier.

“Marfa” ajunge la “Trident Lux”, la tanti Paula, Nuțu Paula. Aici, primesc 5 mii pe kilul de peturi. “E 5 mii pe dracu’, spune Paula, dăm 7, că nu stă nimeni să vadă că sunt murdare de noroi”. Iar noroiul atârnă și el la kilogram. Nuțu Paula trăiește bine de pe urma reciclării peturilor. “Suntem 3 membri în familie, care ne ocupăm de afacere”. Spune că nimeni n-o angajează pe ea și să-i dea un salariu de 30 de milioane. Peturile sunt sortate pe culori, așa se câștigă mai bine la beneficiar. “Firma” e un teren împrejmuit, de circa jumătate de hectar. Miroase și aici a gunoi de rampă. “Dădeam marfa la Brintec, în Buzău. Acum o dăm la Urban”. Paula se laudă cu soțul ei, care a investit în afacere. “Am făcut hale, am betonat curtea, nu ca la ăilalți”. “Ãilalți” e o altă firmă, concurentă, care-și are și ea sediul la gura gropii de gunoi. “Noi avem angajați, avem 6 angajați, toți cu carte de muncă”.

Pe rampă, șeful Ivan ne întreabă când vine, la ei, Dan Diaconescu. “Nu sunteți de la OTV?” E dezamăgit, când îi spunem adevărul. “Dar Patidul Poporului când se înființează?” Acum e rândul nostru să fim nedumeriți: Ne uităm, prin cortul de rafie, după televizor. Ni se explică faptul că nimeni nu doarme pe rampă. Seara, merg acasă, Programul începe la 6 dimineața și se încheie odată cu cel al mașinilor de la “Urban”, care aduc gunoiul. Se câștigă 2-300 de mii, la zi. Se adună peturi, doze de aluminiu, sticlă mai rar, asta e depozitată într-un container. Când și când, tablă, sârme, fiare provenind de la demolări. Oricum, vestea că nu suntem de la OTV se duce cu repeziciune. E o dezamăgire generală. În zona 5, sunt în jur de 40-50 de persoane. E duminică, e dimineața, așa că suntem puși în temă că se lucrează mai intens în cursul săptămânii.

Nea Vasile, și el tot “în jur de 50 de ani”, a venit, spune el, să facă prospectări. Se laudă că el nu trăiește pe rampă, ci că are meserie, e sudor, a lucrat la CCH, dar a plecat “cu Ordonanța”. “Am venit să adun viermuși, că merge bobletele, la Borcea”. Merge și somnul, iar guvidele pune botul la râmă. Vrea să-și arunce undițele după amiaza, când lumea se retrage pe la case. E singur nea Vasile, n-are copii, deși a avut două neveste. “la una i-am spus s-o dea cu mersul, la ailaltă i-am dat dunga”. Îl întrebăm dacă ar bea o țuică. E deja zăpușeală. “Poate o bere”, așa că face ochii mari, poate se lipește de la noi de ceva. “Frate, așa spune și doctorul, să bem două kile de lichide pe zi”. Nea Vasile devine și doct: “Sucul e pentru ingineri, eu beau bere, dar mai merge și un trotil”. Într-o pungă, ne arată vreo câteva sârme. El spune că sunt 4-5 kilograme. Tabla e “doi lei cincizeci”, iar fierul-vechi se achiziționează cu “patru lei”. Pentru astăzi, nea Vasile e mulțumit. “Am pus-o de-o fiertură. Mai prind și un pește și e și mai bine dacă-mi dai o țigară”.

Din spate, se aud vociferări. Un copil a alunecat pe gunoi, până-n apele Borcei. “Îl ia vâltoarea, îl ia vâltoarea”. Se sare imediat în apă, copilul e dus la loc sigur, dar nimeni n-are timp de el că vine o mașină, “de la oraș”. Pe rampă, mai vin și mașini de la Modelu, dar alea nu au cine știe ce “marfă”. Întrebăm în stânga și-n dreapta, doi dintre ei se numesc Dobre Gheorghe. Iordan Emil are 63 de ani și stă mai la coadă, nu se agață de mașini, ca ăștia mai tinerii. Știe refrenul: “Ce să fac, să dau în cap?” În jurul mașinilor de gunoi, se formează cozi. În față, sunt cei care nu răscolesc prin gunoi, ci doar cei care adună de deasupra. Cei care sunt cotați ca fiind mai slabi în ierarhe, stau mai la coadă. Ei sunt cei care răscolesc, care caută, la fundul gunoiului, peturile si dozele de aluminiu. De la suprafață, când descarcă mașina, e mai ușor de strâns plasticul reciclabil. Sunt dotați cu fiare în formă de cârlige. Cei care adună de deasupra, “după ce-și iau dreptul, nu se mai bagă”. La un transport, cei din față strâng în jur de 5 kilograme de plastic. Există și plastic greu, de la lădițe.

Apa, pe rampă, ajunge “de la Paula”. Tot de la ea sunt și banii. Dacă e omul în nevoie și are plastic numai de 200 de mii și-i mai cere 200, Paula nu zice nu. Are evidență strictă, dar nu e femeie rea. Mâncarea e de-acasă, mai iau oamenii, pe datorie, de la magazin, de la Cosmin. Ãsta are și el o prăvălie, tot în marginea gropii. O sută pe țigări, 40 de mii o bere la doi litri, roșii, niște brânză, acolo, pâine și cam ăștia sunt banii pentru o zi de răscolit prin gunoiaie. Cât suntem noi, copiii sunt lăsați deoparte. Sunt vreo 10, cu totul, iar unii abia au săltat de pe oliță. Dustar Ioana, frumoasa, aia cu 4 copii, spune că a mai dat câte o roată, pe la primărie. “Mă duc în fiecare an, în septembrie, să-mi dea ajutor, pentru caiete”. Unul din cei doi Dobre Gheorghe îl înjură pe Băsescu: “Chiorul ăla ne-a terminat pe toți. Aveam și noi ajutorul social și ni l-a luat și p-ăla”. E bun Dobre ăsta și de gură, dar și de muncă.

Ivan, șeful, nu știe dacă sunt și oameni bolnavi. “Nu-i întreb asta”. El e sănătos-tun. E la a cincea donare. Unii sunt, pe rampă, de 12 ani, alții numai de 5. Tot pe rampă, sunt și câțiva căței, o duc bine, sunt răsfățați de copii. Luță Marinela își face veacul de nu mai știe când pe rampă. “Soțul e acasă”. Zice că are meserie, însă nimeni nu crede asta. “Dacă are meserie, de ce stă acasă?” Se ceartă cu el ca să plece, dimineața, la rampă. “Am 4 copii, ce să fac cu ei?” Doi dintre ei sunt tot pe rampă. Mihaela, aia măritată devreme și cu soțul la Giurgiu, ar merge cu noi în oraș, când o invităm. Râde, nu s-ar da înapoi. “Și ce să facem!?” Încep să vină mașinile una după alta, așa că nu mai au timp de noi.

La Călărași, la “Urban”, șeful Cristian Popescu ne spune că groapa de gunoi se întinde pe 18 hectare. Nu e nimic anormal în faptul că, pe rampă, sunt oameni care caută reciclabile. Așa e în toată țara, la orice rampă de gunoi. A avut de gând ca această activitate să se desfășoare într-un cadru organizat. “Am vrut să angajăm oameni care să facă această activitate, însă am ajuns la concluzia că nu este eficient”. Pentru un salariu minim, un angajat ar fi trebuit să colecteze 75 de kilograme de peturi, pe zi. Iar o sticlă, de doi litri, dintr-un astfel de material, cântărește 30 de grame. Rampa nu poate fi împrejmuită, ar însemna 1.600 de metri liniari de gard”. Plecăm pe la amiază, doborâți de mirosurile grele, dar și de soare. E duminică, o altă zi în care folia nu mai are valoare, iar aluminiul e din ce în ce mai rar.

Din dragoste pentru căței

Victor, Rex, Fiica, Bobiță, Spoitorița, Ciorica sau Puță sunt câțiva dintre “locatarii” adăpostului canin, organizat de Primăria Călărași, pe strada Varianta Nord, în colaborare cu Asociația “Suflețel”. În prezent, aici sunt adăpostiți 56 de câini, toți metiși. În schimb, Carol este un metis cu urme adânci de setter spaniol, are 3 ani, iar Victor Toporanu l-a găsit, în urmă cu ceva timp, la șosea. Câinii din adăpost au vârste cuprinse între 2 luni și 12 ani, toți pretându-se la activități de pază, pe lângă gospodării.

Adăpostul canin organizat de Primăria Călărași se desfășoară pe o suprafață de 3000 mp, însă, la această oră, doar o treime este organizată sub formă de padocuri. Capacitatea maximă a adăpostului este de 750 de câini, iar cei care sunt adăpostiți aici, în prezent, provin din capturile efectuate de serviciul de ecarisaj din zone ale orașului unde au existat reclamații privind înmulțirea câinilor comunitari. Victor Toporanu, președintele Asociației “Suflețel”, este cel care se ocupă efectiv de acest adăpost. Tot el este și cel care procură hrana de zi cu zi necesară animalelor. “Mănâncă resturi provenind de la unitățile de alimentație publică”. Victor Toporanu nu are nici un fel de recomense materiale provenind de pe urma activității pe care o desfășoară. “Fac totul din pasiune, din dragoste pentru animale. Nu vreau nimic, de la nimeni”.

În prezent, în cadrul adăpostului este în curs de finalizare Clinica veterinară, aceasta reprezentând o investiție a Serviciului Public Pavaje-Spații Verzi și Ecarisaj. În circa două luni, această clinică urmează să fie funcțională, de dotări și de asigurarea personalului de deservire urmând să se ocupe Primăria Călărași. Și primarul municipiului, ec. Nicolae Dragu, vine deseori pe la adăpostul canin. Victor Toporanu ne-a declarat că are tot sprijinul edilului-șef câtă vreme se intenționează finalizarea padocurilor, astfel încât adăpostul canin să poată funcționa la capacitate maximă.

Pe același amplasament, până anul trecut a funcționat Asociația “Gaia”, iar câinii adăpostiți de aceasta au fost, în mare parte,adoptați de familii de peste hotare. Și la această dată, cei care doresc să adopte un cățel o pot face din cadrul acestui adăpost, cu singura condiție să se dovedească reponsabili în acest demers. “Oricine poate adopta un cățel, e cea mai mare bucurie a mea, dar asta e condiția esențială: să aibă, cu adevărat, grijă de el”. Victor Toporanu ne spune că toți câinii din adăpost de la această dată sunt sănătoși

Credință cu program de funcționare

Dacă în zilele Sfintelor Sărbători Pascale, afluxul populației către biserici a crescut considerabil, când, de altfel, și preoții și-au arătat disponibilitatea de a deschide ușile lăcașelor de cult ortodoxe, după toate aparențele fiindcă așa cerea rânduiala, în schimb, într-o zi obișnuită, lucrurile stau cu totul altfel. Joi, 8 aprilie, de ziua când se pomenesc sfinții apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis, am considerat de cuviință sa facem un raid prin lacașele de cult ortodoxe din municipiu, în speranța că vom gasi înțelegere și alinare în mâinile și-n cuvintele preoților parohi.

La ora 8,30, catedrala Sfânta Anastasia era deschisă, dar doar pentru curățenie, câtă vreme o femeie care se vedea că este de-a casei, l-a rugat pe gardianul care deservește parcul din zonă, s-o ajute să care o masă la subsol. Lângă ușă, pe un afiș, în schimb se poate citi “programul de funcționare”, adică perioada când se săvârșesc slujbele. Vedem noi că există și un program, miercurea, de la 8:00 la 9:00, când poți fi iertat de păcate. Parohia Sfânta Anastasia este deservită de preoții Cristian Radu, Neculai-Laurențiu Niculescu, Aurelian-Ionuț Gugu și Doru-Alin Barz. Pe afiș, sunt și numerele aferente telefoanelor mobile, semn că și preoții din ziua de azi sunt conectați la tehnica de înalt nivel. Vrem să aflăm cât costă serviciul prestat de preoții de aici, în cazul unei înmormântări, iar ginerele decedatului Banu Ion, de 80 de ani, ne lămurește că nu este vorba de un tarif fix: “Între 3 și 5 milioane, în funcție de ce vede preotul că ai pe tine sau în casă”. Nu întrebăm și de chitanță, căci suntem lămuriți că și tainele cununiei, botezului sau înmormântările sunt prestate abia după ce preoții din această parohie te caută pe un catastif, din care să rezulte că ești la zi cu taxele, adică cu minim 400.000 de lei vechi, pentru oamenii mai sărmani, și până la fără număr, ca la maneliști, pentru cei cu dare de mână.

Nici în parohia Sf. Parascheva nu este preot, deși e undeva în jurul orei 9:00 dimineața. Doar o femeie, tot de-a casei, ne privește mirată, când vede că ne uităm atenți tot pe “programul de funcționare”: miercurea, la ora 17:00, Sfântul Maslu; vineri, tot de la ora 17:00, Acatist; sâmbătă, de la ora 8:00, Pomenirea Morților, iar duminica, tot de la 8:00, Sfânta Liturghie. Și preotul Tudorache Paul are numerele de telefon afișate, în Orange și Vodafone, căci e foarte posibil ca, în curând, să ajungem să ne spovedim prin SMS-uri. În schimb, cântărețul de la Sf. Parascheva, Păun Ionuț, are cartelă în Cosmote, așa că parohia de-aici are acoperire în toate rețelele.

La ora 16:10, biserica cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, cunoscută călărășenilor drept biserica Volna, este închisă. Se lucrează, însă, la stația de alimentare cu GPL din curtea acesteia, semn că și preoții, atunci când vor, îl au mai apropiat pe Sfântul Ban decât pe Sfântul Duh. Stația de alimentare aparține firmei Trans Avantaj SRL Călărași, iar patronul acesteia, până să primească aprobarea Consiliului Local pentru a construi respectiva stație, a trecut întâi și pe la judecătorie, ca să ceară daune-interese fiindcă i-a tot fost amânat proiectul. Nu știm cum a reușit parohia din această zonă să cedeze terenul din curtea bisericii pentru o astfel de investiție, dar e cert că preoții de-aici au obținut aprobarea forurilor superioare pentru a mai ceda o parte din terenul bisericii unui alt întreprinzător privat, Marian Ceacărăscu. Acesta își ridică o clădire de P+1, cel mai probabil ciu intenția de a o folosi ca sediu pentru o firma de catering, deși se vorbește că imobilul va găzdui, mai degrabă, săli pentru jocuri de noroc.

Catedrala Sfântul Nicolae este închisă la ora 16:25, însă are ferestre din lemn stratificat de culoare maro. Nici urmă de preoți. Puișor Arcadie-Alin și Ionița Marian și-au lăsat numerele de telefon pe un bilețel, înfipt în ușă. În vremea asta, femeile de la Baden Conf ies de la serviciu, dar lăcașul unde se aprind lumânări, pentru vii sau pentru morți, este închis cu lacătul.

La nici o aruncătură de băț, la biserica Sf. Alexe, întâlnim aceeași situație. Ușa, mare, impozantă, este închisă. Ne întâmpină doar un câine, din curte, care latră a pagubă. Tot în curte, în dreptul gardului, se află și o fântână, dar nefuncțională. Mai încolo, un solar descoperit, totul arată a ruină, a neîngrijire. Găsim și aici, însă, un bilețel, dar acesta nu mai cuprinde numele preoților și numerele de telefon aferente. Pe un afiș, suntem informați că, dacă avem “situații de urgență”, să sunăm la 112! Mai departe, suntem informați că de la acest număr, putem apela “netaxabil – funcționează fără cartelă”, pompierii, salvarea, poliția și jandarmeria. Nu putem aprinde, niciunde, o lumânare. La nici un metru de biserică, ușa unei căcăstoare e larg-deschisă. E curat înăuntru, semn că, azi, nimeni nu a fost cuprins de cufureală.

După circa 200 de metri, ușa bisericii creștine penticostale e larg deschisă. Din păcate, în ultima noastră încercare de a pătrunde, într-o zi obișnuită, după-amiaza, într-o biserică ordotoxă, este sortită eșecului. Și la Cimitirul Central, recent înălțată la gradul de parohie, biserica Sfânta Treime este și ea închisă. Gardianul din zonă nu știe cum îl putem contacta pe preot. Ne spune că, prin zonă, se află o femeie care ne poate îndruma. În schimb, putem aprinde o lumânare într-un lăcaș special amenajat.

Moartea nu are program de funcționare, așa că nu știm cum puteți lua legătura cu vreun preot, dacă acesta are telefonul închis sau nu se află în aria de acoperire. Nu știm ce poate face un bun creștin dacă vrea să se împărtășească undeva în jurul orei 2:00 dimineața, pentru că atunci simte el că i-a sunat ceasul, nu știm ce poate face un om cu frică de Dumnezeu dacă vrea să se roage la vreo icoană, dintr-o biserică, după ora 20:00. E drept, nimeni nu rămâne neîngropat, dar și lumea trebuie să priceapă că și preoții nu sunt altceva decât niște angajați la stat, care primesc lefuri lunare, dar care își mai completează veniturile din donațiile mirenilor, din banul public, din taxele lor aberante sau din vânzarea, la prețuri de prohibiție, a lumânărilor. Spovedaniile, după cum vedeți, se efectuează conform unui program, la fel și iertarea păcatelor. E joi și tot în această zi are loc și pomenirea noului mucenic Ioan Corăbierul, care a suferit mucenicia în insula Cos la anul 1669 și care prin foc s-a săvârșit.

Abrutizarea iepurelui de stepă

Avem o strângere de inimă, stomacul ni se face ghem, ușa se deschide greu, cu un zăngănit metalic. Înainte de a intra, aruncăm un ochi prin jur; suntem pe strada Gării, la numărul 4, într-o zonă mărginașă a orașului, peste drum sunt doar puține case, iar în spate se vede o pădure urâtă. Ni se pune că nu avem voie, înăuntru, cu armament, băuturi alcoolice, telefoane mobile, droguri, aparate foto și video sau substanțe radioactive. Cu un detector de metale, suntem verificați de sus până jos, apoi traversăm curtea, spre secția de birouri, unde ne umfă râsul când vedem că biroul casieriei este prevăzut, la intrare, cu gratii. E logic, doar ne aflăm la pușcărie! Gazda noastră, Maria Obrejan, ne conduce în biroul comandantului, cms. șef Dumitru Andrei. Întrebările curg fără menajamente, îi spunem că suntem rupți total de un astfel de subiect și-l rugăm să ne scuze dacă unele din întrebările noastre i se vor părea tendențioase. Comandantul, un om volubil, știe ce vorbește. Procentual, 55 la sută din numărul persoanelor aflate în privare de libertate, din Penitenciarul cu regim închis Slobozia, provin din județul Călărași. Hrana deținutului nu are un echivalent valoric, ci caloric, iar astăzi, masa de prânz este formată din ciorbă de legume și iahnie de fasole cu carne. Sunt norme de hrană pentru hepatici, norme de hrană pentru cei suferinzi de diabet, iar musulmanii, în mazărea cu cartofi, vor avea carne de oaie.

Comandantul ne prezintă programul unei zile din viața deținutului, care nu e deloc spectaculoasă. La ora 6:00 se dă deșteptarea, după care se execută program individual la cameră, urmează gustarea de dimineață și apelul, care se face în camere, după care se intră în programul de activități zilnice, de genul deplasarea la obiectivele de muncă din exterior, când e cazul, acum nu e, căci e iarnă, sau desfășurarea de activități în interiorul locului de deținere, adică întreținerea spațiilor. Muncile sunt fără anumite specializări, se lucrează în regim necalificat, iar cms. șef Dumitru Andrei ne spune că, în mod cert, deținutul, timp de 24 de ore pe zi, nu face altceva decât să execute un program. Chiar și când doarme, el execută același program dinainte stabilit, aici nimic nu este întâmplător, sunt reguli precise, iar deținutul nu mai este stăpân peste timp, ci doar pe propriile-i gânduri, deși începem să avem unele îndoieli și în privința asta. Într-un procent impresionant, cei care au trecut o dată prin penitenciar, au șanse extrem de mari să recidiveze. În rândul deținuților, predomină cei analfabeți sau cu studii minime, așa că, aici, se derulează și programe de alfabetizare, în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Învățământului. În schimb, cei care știu să citească, preferă poveștile lui Ion Creangă sau romanele siropoase ale Sandrei Brown. Ca o medie a pedepselor, aceasta se situează în jurul a cinci ani, predominând faptele cu violență, de tipul omor, tâlhărie, viol. În sfârșit, reușim să-l punem în încurcătură pe comandant, care încă mai caută răspunsuri la situația deloc paradoxală a lucătorului de Interne nevoit să păzească deținuții, aflat și el tot după gratii, dar dincolo de ele, deși condiția acestuia, privită în mod profund, nu diferă prea mult. În fond, cine este adevăratul deținut, cel care, condamnat pentru comiterea unei fapte antisociale, se află în spatele gratiilor sau cel care, constrâns de regulile aceleiași societăți, se află tot în spatele gratiilor, câtă vreme această situație e doar o chestiune a unghiului din care privești? “Este o muncă deosebit de grea, cu multe privațiuni care își lasă amprenta asupra stării de sănătate asupra salariatului, iar media de speranță de viață a lucrătorului din sistemul de penitenciare, după ieșirea în pensie, este de 9 ani”.

În penitenciar, nu se aplică sancțiuni de natură fizică. Există alte metode de coerciție, iar cea mai simplă este avertizarea scrisă. Un raport de sancțiune poate echivala cu neparticiparea la activitățile social-educative, apoi interzicerea dreptului la pachet, în cel mai bun caz, după care urmează interzicerea dreptului la vorbitor, iar ca ultimă fază izolarea. Această ultimă fază a coerciției nu este ceva spectaculos, deținutul este dus într-o cameră similară, singur, timp de 10 zile, iar comandantul ne spune că ceea ce am văzut noi, prin filme, sunt doar povești: cel izolat are pat, are grup sanitar, beneficiază de televizor, temperatura ambiantă e optimă. Nu-l trezește nimeni, la 3 dimineața, cu căldările cu apă rece ca gheața aruncate în cap. În schimb, deținutul trebuie să conștientizeze că un raport scris are și alte echivalări, printre care și cel al neintrării în comisiile de eliberare condiționată. În penitenciar, practicarea relațiilor de tip homosexual nu este un mit. Comandantul ne spune că nu are cum să prevină așa ceva, câtă vreme aceste relații se desfășoară liber-consimțite. “Dacă cele două părți consimt, eu n-am de unde să știu despre o asemenea situație, ci doar în cazul în care aceste raporturi se desfășoară cu violență, iar pesoana agresată se adresează administrației”. Sunt permise și vizitele conjugale, dar este ceva rar, există o cameră unde deținutul poate avea raporturi intime cu soția sau concubina. În cazuri speciale, când doi deținuți se căsătoresc în interiorul perioadei de pedeapsă, în penitenciar, se acceptă o vizită conjugală extinsă pentru 48 de ore. Comandantul ne spulberă un alt mit: nu există șefi de cameră, la Slobozia nu se permite așa ceva.

La bibliotecă, stăm de vorbă cu Badea Ionuț Cătălin, un individ a cărui crimă, comisă în asociere, a scandalizat muncipiul Călărași. Acesta, la 17 ani, a comis un omor cu cruzime, în zona “Orizont”, tot asupra unui tânăr, iar atunci s-a vorbit că acesta a fost consecința aplicării unor ritualuri satanice. A fost elev, la Liceul Auto, secția de informatică. De 12 ani se află prin penitenciare, zmabește tot timpul, are privirea ușor fixă, iar perioada petrecută în libertate, pentru el, va însemna tot atâta petrecută în spatele gratiilor. Nu mai știe cum e să fii liber. Nici nu se gândește la perioada când va pleca din penitenciar, s-a învățat cu acest regim de viață, crede că, atunci când se va elibera, va avea aceeași senzație ca-n primele zile în care a fost închis. Spune că, atunci, în 1998, presa locală a scris numai tâmpenii și că acest fapt i-a adus numeroase probleme. Ne spune că este vizitat de mamă, că tatăl său, pe atunci salariat la I.A.S. Drmu Subțire, a avut cel mai mult de suferit, a fost nevoit să demisioneze. În penitenciar, s-a adaptat repede, îi este ușor să-și găsească preocupări și că are o viața sexuală activă. “E ușor, pui ochii pe unul care a călcat pe bec și-l pândești când se duce la baie. Acolo, dacă face figuri, îi dai două capace”. Nu vrea să ne dea alte detalii. Are de executat 20 de ani și e bucuros că a scăpat numai cu atât și nu cu “M.S.L.”, adică muncă silnică pe viață. Își cataloghează fapta drept crimă cu scop de jaf, spune că n-a fost nimic satanic în ea și că n-a fost vorba de vreun ritual. “Aici m-am născut, la pușcărie”. Viitorul și-l vede tulbure, spune că se va axa pe informatică, se va duce acasă, la Călărași, dar se gândește și la faptul că va fi nevoit să nu stea în oraș. La penitenciar, n-a învățat nimic. “Ce, asta e meserie, să împletesc răchită sau să cos pantofi?” Þigările sunt monede de schimb, pentru absolut orice. Doctorii psihiatrii l-au caracterizat cu tulburări de personalitate, n-a urmat nici un fel de tratament. Își face griji de dantură, asta e problema lui principală, dantura. Încercăm să-l “citim”: ne urmărește aceeași privire fixă, nu pare să aibă regrete și nici nu crede că, la masa de prânz, va servi ciorbă de legume și iahnie de fasole cu carne. “Așa numesc ei borhotul ăla?” Spune că citește cărți de aventuri, dar și manuale psihiatrice, nimic despre mistere sau despre ritualuri satanice. Nu vrea să ne vorbească despre tânărul ucis. Crede că a comis fapta doar fiindcă nu a avut minte. Nici nu pare să înțeleagă prea bine de ce a ajuns aici, pare că se mândrește cu această situare în structurile Codului Penal, la capitoul crime cu cruzime. Nu știm, poate că-i dă un statut aparte. Lângă el, un alt deținut confecționează, din plastelină, mărțișoare ca parte componentă a activităților social-educative. Cel mai probabil, și le vor împărți între ei. În fața lui Badea Ionuț Cătălin se află un morman de felicitări, desenate stângaci, iar pe prima se ghicește un iepure de stepă abrutizat. Ne șochează faptul că tipul ne și amenință, lăsând să înțeleagă că îi pare rău că nu-i suntem colegi, caz în care ar fi avut el grijă de noi. Însoțitoarea noastră, Maria Obrejan, stă timid, la intrare, n-avem timp să observăm că nu se află în largul ei. Vine și Niță Alexandru, are 66 de ani și este condamnat tot pentru omor, e din satul Progresu, comuna Sohatu, dar îl expediem repede. N-are confesiuni cu Dumnezeu, spune că se află acolo nevinovat. Plecăm cât putem de repede. În spatele nostru, ușile zăbrelite se închid cu zgomot. Iepurele ăla din felicitarea pregătită pentru 8 Martie zâmbește tot timpul…

Nu reușim să ne facem o poză în spatele gratiilor, așa cum aveam de gând. Însoțitoarea noastră ne spune că nu avem acest drept. La plecare, galbeni, încercăm să ne facem curaj și-i spunem că vom mai veni pe-aici, dar doar cu mandat de la judecător.

6 lumânări și 6 ouă

La Călărași, pentru acest sfârșit de ianuarie, vedem noi pe un afiș, la o florărie, de pe strada București, e anunțată prezența lui Viorel Pop. Se prezintă drept “bioenergo-terapeut”, dar și “clarvăzător”, așa că-l apelăm instantaneu. 0720-135946, e ora 10:10, telefonul sună prelung, nu răspunde nimeni. Nu ne dăm bătuți. În sfârșit, ne convorbim cu o voce masculină. Bună-dimineața. Sunteți domnul Pop? Da. Am înțeles că vreți să veniți la Călărași și aș vrea să vă întâlnesc. Da, se rezolvă. Dar când anume veniți? Că aici scrie că ba pe 20 ianuarie, ba pe 30! Nu știu sigur, să vedem cum va fi vremea afară, dacă mai ninge sau nu. Păi dumneavoastră nu știți când o să mai ningă, îl întrebăm noi cu o voce candidă. Nu, de unde să știu eu? Păi ce fel de clarvăzător sunteți? Se prinde, în final, că-l luăm la mișto! Domnule, îți arde de glume cu mine? Ne luăm mina de oameni nevinovați și începem să ne jurăm, ca spoitorii, pe ce avem mai sfânt. Nu ține vrăjeala, iar domnul “clarvăzător” ne inchide telefonul în nas. Dar este exact ziua în care noi suntem extrem de încăpățânați. Îl apelăm din nou. De data asta, vericul e cătrănit rău. Îl întrebăm care sunt următoarele numere la 6 din 49. Viorel Pop nu mai rezistă: Nene, gata, nu mai vin la voi, nu mai am ce căuta la voi, mă iei la mișto de dimineață! Și țac, telefonul.

Deja, în schimb, nouă ni s-a deschis apetitul . Răsfoim un ziar central, unde dăm peste “prezicătoarea Norvegia”, 0743-766.735, care spune că aduce, instantaneu, sănătate, dar rezolvă și problemele legate de alcool. Ne răspunde, după voce, un țânc. Alo, alo? Copilul, să trăiască, ne spune cum că să-i mâncăm mijacul! Haideți că am început cum nu se poate mai bine, deja avem un nod în gat! Norvegia, în schimb, mai are un număr de telefon: 0758-699.233. Doamna Norvegia? Da! Îi îndrugăm o poveste, cum că ne-a fugit nevasta. Ne expediază: Lasă-mi numele de botez și sună-mă în 5 minute, că acuma sunt la piață. Să ajung acasă și să-ți deschid o carte. 1, 2, 3, 4, 5. Nu răbdarea e punctul nostru forte, așa că o deranjăm pe “mama Maria”, 0741-950.627. Sărut-mâna! Îi spunem că avem o problemă, ne certăm cu nevasta, că ăla micu’ nu se mai saltă dintre bocanci. Femeia pricepe repede. Cred că e de la băutură, mama Maria! Femeia ne cere să-i spunem cum ne cheamă. Răducu Filipescu, mamă! Și când ești născut? Na belea, că nu avem datele la îndemână! 30 octombrie 1929! Așteaptă o secundă, Răducule, că-ți spune mama imediat. Apoi ne bagă în sperieți! Haoleo, ce văd io aicea? Ce vezi?! Ești legat de două femei! Ãu! Da, mamă și fiică, te-au legat cu magie neagră! Pălim de nu se poate. Și ce fac, se aude vocea noastră disperată la celălalt capăt al telefonului. De unde ești, Răducule? Din Călărași. Vii tu la mine la Ploiești, dar mâine să vii, că e pericol mare, să iei 6 lumânări și 6 ouă! Ouă?! De care? De găină, de rață? De găină, să mă anunți când pleci! Da, mamă Maria, sărut-mâna!

Au trecut alea 5 minute, așa că o deranjăm, din nou, pe doamna Norvegia. Scandinavia asta ne bagă placa. Cum te numești? Mircea Eliade, mamă. Și de unde ești? Din Fetești. Zi-mi ce problemă ai! Bre, eu am o casă de amanet, iar curva aia de nevastă-mea a fugit cu Nichifor Crainic. Cum o cheamă pe nevastă? Veronica Micle. Și câți ani are? 30. Da’ tu? Io am 49, că am luat-o de mică, așa am eu boală, la astea mici! Și ce-a făcut? Am casa asta de amanet și a fugit cu ăla. Și mi-a luat și 3 kile de aur, vai de capul meu! Așteaptă puțin și-ți deschid cartea. Noi, ce să facem, așteptăm. Și pac!, suntem loviți în moalele capului! Auleo! Ce-i? Cum ziceai că te cheamă? Mircea Eliade! Mircea Eliade, ai lucruri de magie neagră în casă. E încheiată și pierzi tot! Au!, ne văicărim noi. Cum așa? E magie neagră făcută de prieteni, nu mai ai scăpare, vor să te vadă ajuns rău. Deja tremurăm. Cum așa, mamă?! Trebuie să te dezleg neapărat. Ne gâtuie emoția, ne podidește plânsul. Ce fac, mamăăă? Ai farmece făcute peste tot. E de magie neagră! Și ce faaac?! Vine și soluția, în sfârșit, ca o binecuvântare. Te duci mâine la poștă și pui, pe numele meu, cinci milioane două sute. Da, mamă, așa fac! Mă suni dimineața, dar dimineața, da? Da! Și-ți spun adresa și numele, să-mi trimiți banii, ca te dezleg io. Da, da. Și nu mai mor sau cum? Nu, că te dezleg io. Și altceva ce trebuie să mai fac? Atât, tu sună-ma mâine și trimite banii, că te dezleg io. Cum? Știu io, te dezleg prin telefon!

La vrăjitoarea Vanesa, care spune că a fost “la șuetă cu Bahmuțanca”, telefonul e pe mesagerie vocală. La rând, urmează Roxana, 0722-932.585, rezolvă garantat orice problemă, dă de sănătate, liniște sufletească și înțelegere. Deja am învățat sistemul. Cum te cheamă? Marian Dinulescu. Și ce problemă ai? Sunt din Călărași, bre, și tot candidez, ba la primărie, ba la consiliu, peste tot, n-am ieșit și eu măcar deputat. Cred că-mi fac colegii farmece! A prins nada. Urmează s-o prindem și noi. Stai să-ți deschid cartea. Nu știm ce deschide ea, dar e de rău. De rău, rău de tot. Mariane, ești legat prin magie neagră. Ale dracu’, parcă sunt vorbite! Cum așa? Da, e scris aicea că tot ce faci să nu se împlinească! Și nu ies deputat? Nu, că ai închis la lume și famecele ți le-a făcut o femeie. Dârdâie cureaua pe noi. Nu-i din Ciocănești femeia aia? Nu știu de unde e, dar e mai departe de tine. Ne abținem cu greu să nu ne umfle râsul. Da, știu io, femeia asta mi-a făcut farmece, asta din Ciocănești, de o săptămână nu-mi mai răspunde la telefon. Vrăjitoarea e și ea pornită. Mariane, sună-mă după 12 că ce văd io aicea la tine nu-i lucru curat și o s-ajungi rău. Da, mamă, te sun după 12. Da’ mă poți ajuta? Da-da, îți spun atunci ce trebuie să faci, te dezleg io. Bine, bre, da’ de la aia din Ciocănești se trage, nu?

În final, încercăm să ne mai dregem pe suflet, așa că sunăm la unul care ne anunță că, garantat, dacă luăm nu-știm-ce, ne crește cocoșelul cu 4-5 centimetri. Bună-ziua! Bună-ziua! Ce sunt alea de crescut treaba aia, pastile sau ce? Da, pastile! Și cât timp trebuie să le luăm? Două luni! Cât costă? Două milioane trei sute cutia. Cutia e pentru o lună, are 30 de capsule! Aha, capsule ziceți?! Și imi vin acasă sau cum? Da. Cum vă numiți? Marinică Badea. Aveți și pentru impotență? Da. “Up” se numesc, obțineți erecție instantaneu și vă ține 4-5 zile! A, atunci e bine, că asta vreau, să fie mai mare și să mă țină mult. Da, vă garantăm asta. Așa îmi trebuie, niște chestii d-astea de-ale voastre, că se anunță vremuri tulburi și o să am cam mult de regulat. Nu se prinde, dar nici nu-l ținem la curent, e treaba noastră că vrem să avem raporturi nepotrivite, în curând, cu unii exponenți ai politicii locale. Salutare!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!