poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunităţi Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2003 .



Platon filmează Întoarcerea în pivniţă
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2011-03-31  |     | 



Photobucket

filme s-au tot făcut. mă întreb însă dacă s-ar putea face un film după o carte de poezie. un prim răspuns, cu toate că mai puțin strict la ideea pe care o urmăresc este o realizare din 1995 a lui Jim Jarmusch. spun că e mai puțin strict, în sensul că urmărind atmosfera poeziei lui William Blake, alături de predilecția acestuia pentru tragic, și dorind chiar crearea personajului William Blake, Jim Jarmusch realizează Dead Man, un poem epico-cinematografic în care poezia e ca aerul pe care-l respirăm. dar, cu toate acestea, deși are poezia ca bază de plecare, versurile celebrului poet englez nu își găsesc un rol în film. pînă la urmă, din tot ce știu eu, nici o carte de poezie n-a fost baza măcar a unui scenariu de film și asta pentru că, în general poezia se adresează în mod nemijlocit simțurilor și nu are nevoie decît de cuvinte pentru a pătrunde în receptor, fără un alt suport suplimentar.

poezia, însă și-a găsit multe apariții în filme, în diferite scene – nu trebuie decît să ne reamintim de Barfly, 1982, produs de Coppola, regizat de Barbet Schroeder și scris de ilustrul Charles Bukowski, avînd ca bază scrierile sale anterioare, în speță povestirile cu caracter autobiografic. este memorabilă scena în care Mikey Rourke, interpretul personajului Henry Chinaski recită un poem în oglindă, în timp ce-și toarnă whiskey pe creștetul năclăit de sînge.

dacă vă întrebați deja ce rost au toate acestea, ei bine, scopul era să creez un cadru pentru a vă introduce într-o atmosferă de film, realizată însă prin intermediul poeziei. este vorba de ”Întoarcerea în pivniță”, volumul de debut al lui Marius-Iulian Stancu, apărut la Herg Benet Publishers în 2011. poate vi se pare stranie alegerea mea, poate chiar improprie, însă cred că părerile dumneavoastră vor fi valide abia după ce veți citi cartea, pentru a mă înțelege perfect. pe de altă parte, chiar dacă nu-mi dați dreptate, rămîne însă felul meu de a crede acest lucru, chiar dacă nu va fi împărtășit.

de ce spun că acest volum de versuri e cinematografic, de ce încerc să vă fac să credeți că ar putea fi oricînd baza unui scenariu de film? mai întîi pentru că, un trip curge în fața ochilor noștri încă de pe copertă, încă din titlu. ”Întoarcerea în pivniță” ne spune în primul rînd că am mai fost odată acolo și că am ieșit, apoi ne întoarcem. bun, și?, ar spune un cîrcotaș. pentru mine însă, lucrul acesta mă duce cu gîndul din prima la Platon și la al său mit al peșterii. pentru cei care nu-l știu, o să spun că este vorba despre o parabolă despre adevăr și modul în care acesta este perceput. Platon este primul care spune că adevărul stă în lumină și la un moment dat, cînd ne va fi dat să-l cunoaștem, poate fi atît de puternic încît să ne orbească, întocmai ca unui om care stă în peșteră, obișnuit să vadă lucrurile sub forma unor umbre proiectate de lumina unui foc și care, odată ieșit afară, în lumina puternică a soarelui este copleșit și nu poate recunoaște nimic în jur. și dacă pînă la urmă ochii lui se obișnuiesc și vede în sfîrșit care este adevărul, odată întors în peșteră, el nu mai este crezut de ceilalți cum că lucrurile, umbrele pe care le văd ei nu-s de fapt decît niște iluzii.

spunînd astea, aproape că am descris perfect mecanismul lui Marius-Iulian Stancu. întoarcerea sa în pivniță este o mărturie despre adevăr, doar că aici survine o schimbare. adevărul pe care îl găsește el în lumea reală este durere, suferință, tristețe, în nici un caz nu seamănă cu acel adevăr frumos și luminos de care ne vorbea Platon. iar come-back-ul său în pivniță nu este bucuria aflării adevărului ci dezamăgirea produsă de acesta (rănile rămase la suprafață/în acceleratorul de vindecare/ascuns sub epidermă). mesajul lui parcă spune că sunt nebun, sunt paranoic, dar adevărul acesta nu-mi place, prefer iluzia, prefer poezia din spatele adevărului (există armonie la suprafață//& lanterna magică își aruncă hainele strălucitoare/pe parchetul întunecat/în timp ce noi ne răsucim în pat/& adormim).

filmul lui Iulian Stancu împrumută garderoba unei povești romantice. personajele principale sunt el și ea, prieteni, lume tînără, iar poveștile se construiesc în jurul unui univers strîmt ca o pivniță. o peșteră modernă, tehnicizată, în care focul platonician este înlocuit de ecrane de computer, LED-uri sau reclame cu neon. un univers în care comunicarea este esențială și conduce către apropiere erotică (e ceva teribil în noi/o absență ce ne împinge/să ne pipăim).

ca în orice film, coloana sonoră aduce vitalitate poveștii. în pivnița lui Stancu sunt ritmuri electro (puștoaicele transpiră în cluburi/kabanjak & chinese reverie/la început melodia/ pe urmă dorința) și imaginile conduc spre mîini fosforescente, către noapte, clubbing, bere, mișcare, o entropie perpetuă urmată apoi de realitate aproape gri, muncă, nevoi, datorie (la ora 6 îmi pun telefonul să sune/din el o femeie îmi spune/”este timpul să te trezești”//cei mai nefericiți oameni se urcă acum în metrou).

cea mai strînsă legătură cu filmul o au însă trimiterile către diferitele opere cinematografice ale unor regizori nu mai puțin celebri. filmul lui Stancu este, așa cum am mai spus, fuga personajului în ireal, în realitățile iluzorii. poate că și pivnița asta seamănă cu o sală de cinema în care rînd pe rînd, spectatorii se ridică în ecran și se pierd în povestea de acolo (& totul ia forma discretă a visului/pelicula de celuluid transparentă/&exploziile periferice/pustiirea).

suprafața aproape inconsistentă a peliculei face posibilă o trecere extrem de facilă din real în cinema. în pivnița poetico-cinematografică întîlnim regizori sau caractere celebre din filme (mă îndrăgostesc de fiecare replică de-a ta/ce evadează-n memorie/I m Rick Dekard baby) – aici e o trimitere directă la Blade Runner, de Ridley Scott, 1982, o celebră ecranizare după romanul Do the Androids Dreams Electric Sheeps, de Philip K. Dick, însă găsim foarte multe astfel de trimiteri. de ex (& toate obiectele astea/& sentimentul întîlnirii ratate/pentru că 2046 nu e decît textura numerică/a unei camere în care nimeni nu te-a așteptat) este o trimitere directă la filmul lui Kar Wai Wong, 2046 în timp ce poezia intitulată Candy says are și ea o referință filmică la o poveste de dragoste dintre un poet drogat și o studentă la arte, condimentată cu heroină, iar ”totul e din cauza viselor mele (Kim Ki-Duk) aduce deja în prim plan realizatorul unor filme precum ”Insula (La Isla)”, multiplu premiat la festivaluri despre care poetul spune că: de cînd am văzut insula/încerc să mă las de literatură/mai aproape îmi e acum cîrligul de pescar/pe care tu îl înfigi în trup).

discursul din pivniță este pe alocuri frust, alteori doar minimalist ceea ce ne duce iarăși cu gîndul la cinematografie. versurile lui stancu seamănă de multe ori cu replicile spuse în filme, mai ales că se sugereaza de multe ori dialogul (nu am luat nimic din ce am vrut să-ți las/ți-am lăsat ție toate cuvintele și am oprit eu/tăcerea). alteori, avem impresia unor indicații regizorale sau de scenariu (2 trupuri singure/din viitorul apropiat//& suflete electro/pe repeat minimal/în căutarea celui din urmă cunnilingus).

în concluzie, vă invit la film. nu e un film simplu, nu e un film facil, nu vă așteptați la o melodramă siropoasă sau la un thriller de acțiune. e ceva mult mai subtil și se cere o minimă pregătire, și poetică și cinematografică, pentru că, nu-i așa, la fel ca o altă replică din Blade Runner, cu care Marius-Iulian Stancu și-a ales să-și finalizeze ”Întoarcerea în pivniță”, You are not like any other machine.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!