e simplu, spuneam
uitându-ne la fumul risipit de respiraþia celuilalt
ne separãm nedureros
de straturi de piele
de rândurile de oameni care am fost
de parcã am lãsa sã curgã din noi înspre ceilalþi
ºiruri de litere poate citite
nici pe sfert înþelese
apoi ne închidem uºori ºi nesiguri coperþile –
nu fugim mâncând pãmântul ci
pãmântul face asta cu noi
în liniºte
cu fiecare schimbare a firelor de praf în luminã
cu mãrirea insesizabilã a umbrei
aºa de blând încât nici nu prindem de ºtire
când iubirile ne-au intrat pe rând sub picioare –
doar la o anume rotire
presimþim ceva,
încep sã ne doarã tãlpile
pãºim mai lent

începe apoi sã ne doarã pieptul
sub alte tãlpi