răstignirea nu mai încape
s-au strâns în celule prea multe nume, ale unora
care au pus mâna pe putere
deasupra îngerului o pânză acoperă
singurătatea fiecăruia
e nevoie de acest ocol până la urmă
să te pot iubi din întâmplare
odată cu viaţa

****

şi m-am lăsat amăgit de versuri
pe care le ştiu
mai presus de bucuria cărnii
zugrăvită fără unealtă
în ţarcul palmei, rotund

***

somnul îmi vinde prietenii
sub cuvânt de credinţă
şi salut pe acela care îşi potoleşte setea
dintr-o aceeaşi nostalgică nuanţă
care lasă adeseori
peste mine fără voie
însemnătatea semnelor

**

şi dau din cap
schiţez un zâmbet, visez
desăvârşirea
când forma nu se mai poate spune
în cuvinte, în sfârşit

*