azi pe dealuri caii ieșeau încet din umbrele cãlãreților.

am îngenuncheat cândva în tine ca într-un templu de ceațã

nu peste mult timp ne vor înghiți șosele și trenuri
vom alerga pe linii de fier și de foc
nu peste mult vor asfalta drumul spre înlãuntrul nostru
vor cimenta încrederea unul în celãlalt
vor întãri legãminte
și corzi de oțel vor cânta în locul nostru
nu peste mult din muțenia ta va crește un copac nespus de înalt
un arbore al tãcerii
și asta va fi tot ce ne va rãmâne.


înțeleg cã te opui.
înțeleg asta din felul în care mâinile tale au început sã înfloreascã
din felul în care ochiul tãu înfruntã rãsãritul
din felul în care alãturi umbrei mele
umbra ta lucioasã din care ieși noaptea
ca un cal negru
și alergi liber pe câmpia de piatrã din sufletul oamenilor care dorm