toate evenimentele ce le traim, tot ce experimentam pt o perioada mai scurta sau mai lunga, toate au un sens. au un sens cu siguranta, doar ca atunci cand intram in ele, in desfasurarea lor cadem prada propriului nostru scenariu ce nu are nici o legatura cu ne rezerva universul, soarta, d-zeu.. evenimentul arde, se consuma, se erodeaza si dispare..noi, ramanem ancorati in lumea ce ne am creat o , o lume absolut imaginara si suferim ca nu am intuit ca filmul e pa sfarsite, ca nu este un serial cu 1000 de episoade in 1000 de serii..
ma doare dumnezeule, ma doare de crap, simt ca nu mai am aer, ca nimic nu merita atentie, ca m am tradat eu pe mine atunci cand am simtit ca pot spune da, timid la inceput..
cata suferinta trebuie sa fi provocat eu intr o viata anterioara (daca exista asa ceva), cata durere si amaraciune am generat in trecut.
cineva mi spunea ca am o problema in a accepta cuvantul nu.
poate am problema asta, dar atunci cand sufletul iti spune nu, nu , nu ce naiba mai pot face eu..m am blocat in cusca neputintei si a disperarii si am aruncat cu noroi si ocara, am devenit o baba nebuna, un mos psihopat..un trup fara suflet, un rebut..
fericirea mea este ea
fericirea ei sunt eu ?
nu mai pot sa inteleg nimic din viata asta, din labirintul in care am intrat alaturi de ea, din jocul cu plusuri si minusuri, nimic nu mai are sens, motivatie.
ma doare, ma doare de crap !!
dar ea este mai bine fara mine, mai frumoasa, mai plina de viata; ea a devenit de 10 ori mai frumoasa si mai vie ca in ziua in care am stat 2h imbratisati in aeroport.
trebuie sa o las sa crasca mai mult si mai frumos, pt ca fara mine are de oferit impliniri si bucurii atator oamenii ..
te iubesc monica, te iubesc fara a ti cere acelasi lucru.