poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 866 .



Aerul...din cutie
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [CorinneN ]

2010-06-19  |     | 



Doar patul, peretii, tavanul si lustra. Marginile patului ating fiecare perete, iar in loc de geam este o cantitate generoasa de ciment acoperit cu carton.

Ma simt ca intr-o cutie. Sunt intr-o cutie.

Desi in interior cartonul pare usor de strapuns, la exterior este cimentul pe care nu-l poti dobori pur si simplu cu mainile goale.

Am foaie si pix. Le pot folosi la doua lucruri : sa scriu un bilet de adio si sa ma atarn cu esarfa de lustra, sau doi sa scriu un SOS, sa chem pe cineva sa vina cu un ciocan sa ma salveze, ceea ce nu se va intampla niciodata…Chiar daca cineva ar primi biletul, toti ar fi mult prea ocupatii sa moara in cutiile lor, ca sa le mai pese de alt posibil pshiopat, care abia a realizat ca este inchis intr-o cutie si vrea sa sparga peretii.

Asa ca singura varianta valabila e biletul de adio, in care singurele cuvinte pe care merita sa le scriu sunt : « Duceti-va toti la dracu, cu tot cu idioatele astea de cutii ale voastre ! » Oricum…Cui sa-i pese ? Cutiile sunt impenetrabile, cutiile au filtre. Oamenii inchisi acolo afla doar ce peretii cutiilor le permit sa afle…Si la urma urmei ce folos sa iesi din cutie ? Tot ce te asteapta afara e un vid monstruos. Niciun om in apropiere, poate doar la mii de kilometrii departare, deoarece oamenii care scapa din cutii sunt foarte rari, aproape inexistenti, se nasc o data la cateva sute de ani. Multi mor incercand, altii pur si simplu mor, iar majoritatea nu realizeaza ca se afla in cutie. Vede peretii si crede ca asa trebuie sa fie, ca acei nenorociti de pereti minusculi acoperiti de carton sunt tot ceea ce e important in lume. De aceea se chinuie zi de zi sa-i infrumuseteze, sa-i faca mai buni, se isca razboaie intre ei pentru a imbogatii si imporspata imaginea peretilor si asta doar fiindca sunt mult prea orbiti de ei ca sa isi dea seama ca peretii aceia nu sunt nimic, sunt doar carton si atat. Nu au consistenta.

Si cei care nu realizeaza nimic sunt fericiti, foarte fericiti. Se joaca cu peretii lor pana un atac cerebral, sau varsta inaintata ii scoate din cutie, ca sa-I bage in alta cutie mai mica. In schimb cei care realizeaza sunt nenorociti….si aici avem doua categorii : cei care realizeaza si reusesc sa scape din cutie, si cei care realizeaza, dar sunt mult prea slabi ca sa scape din cutie. Primi sunt doar nenorociti, cei din a doua categorie, in schimb, sunt total distrusi, total redusi la un pahar de vene si un platou de oase, singura seperanta pe care o pot avea fiind ca fularul de casmir, esarfa de matase, sau franghia de nailon, sa-I tina suficient de mult deasupra podelei, pana sa-si dea eroticul, sau eroicul sfarsit.

Eu fac parte din aceasta secunda categorie. M-am saturat sa incerc si asteptatul ma plictiseste de moarte. Asa ca imi iau gandul de la biletul de adio. Inghit hartina. Rup pixul. Mor in plina glorie a evolutiei desenelor si infloriturilor de pe peretii mei. Si gata. Singura problema ramasa e ce sa aleg : esarfa alba, sau esarfa neagra ?

Cred ca amandoua o data ar fi mult mai bine. Si mai sigur.

Intind mana, ating lustra. Capatul celor doua esarfe se prinde bine de ea.

Sting lumina.

Imi infasor celalalt capat la gat ca si cand m-as duce la o plimbare prin cutie, pe timp de toamna. Trag, trag, trag si mai tare si simt cum ma ridic. Cum pierd aerul. Excitant. Pierd aerul acela statut din cutie. Foarte excitant. Il pierd definitiv si irevocabil. O sa ajung in alta cutie, mai mica. Bine macar ca de data asta nu o sa mai fiu constienta de supliciul la care sunt supusa. Atarn. Pierd tot aerul. Frumos. Dureros. Eliberator. Se face si mai intuneric. Am pierdut de tot aerul. Mi-am pierdut cunostiinta. Probabil ca pe hartia ingurgitata mai devreme s-a scris adio, cu urme de aer si praf. Din cutie.

Am pierdut aerul.

Pe care nu l-am avut niciodata cu adevarat…in cutie.

Am pierdut aerul…din cutie.

Aerul, doar aerul. A ramas un pahar de vene si un platou de oase. Fara aer…din cutie.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!