Iubirea trece nu-i nici o îndoială,
Amici să fim, măcar un car de ani.
Dă-mi gura ta cu gust de portocală
Si-mi vând melancolia măcar pe patru bani!

Mai râzi o dată ca un strop de rouă,
Când arde răsăritu-n vâlvătăi,
Mai lecuiește-mă de-o maladie, două,
Cu verdele ciudat din ochii tăi!

Dă-mi fruntea ta cu bolta luminoasă,
S-o tatuez zorit, cu mii de stele,
Să am un cer al meu, mai lângă casă,
La care să mă-nchin in zile grele.

Dă-mi sub sărut, cocorul din arcade,
Prea stă cu aripele prelungite-n vânt!
Mă tem să nu te soarbă infinitul,
Mă mir că te mai afli pe pământ!!

Sărută-mă cu mai puțina grabă,
Nu galopând s-ajunge în veșnicie,
Mai dă-mi o viată, două, de zăbavă
Si-o să-ți donez iubirea pe vecie!

Căci chipul tău chiar de este departe,
Îmi luminează calea spre-o sinceră iubire,
Rămână versul scris, pe-o filă dintr-o carte,
Oracol sfânt, pe veci mărturisire.

Prelucrată după „Mara”