“cei ce spun, nu ştiu; cei ce ştiu, nu spun”


nimic nu se poate spune

întind mâinile spre mine şi mă ajung
oglinzile nu lasă dâre nu deformează
arată gura mea
privirile mele într-o reflexie tandră cum numai
lumina poate fi

m-am îndrăgostit iremediabil de mine aşa cum
de aer amurguri
văd cum lucrurile stau pe fire de lumină
într-un perfect echilibru

mi-e răcoare blândeţe şi pace
undeva departe se aud geamurile cum se fac ţăndări tăcute-n ferestre
foşnetul meu când plec din mine