poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1794 .



Noi suntem buni doar morți - Lui Mile Cărpenișan
personale [ ]
un comentariu semnat de Minerva

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [florian stoian- silisteanu ]

2010-04-14  |     | 



Caut uneori pe internet să aflu ce se mai spune ce se mai scrie despre oameni despre ce este viu despre ce este trecător. Așa se face că în această noapte la numai câteva ceasuri distanță de plecarea spre Polonia unde au loc funeraliile celor pierduți în urmă cu câteva zile în catastrofa aviatică din Rusia tot căutând una+alta am dat de un link al TVR http://www.tvr.ro/articol.php?id=79099&c=47
Eram pe drum când am auzit că Mile a murit. Mi-am adus aminte că l-am cunoscut în timpul bombardamentelor din Serbia și că am apelat la el să mă ajute cu informații și nu pot să nu subliniez că Mile m-a privit ciudat fiindcă aproape nu-i venea să creadă că eu chiar nu știu unele lucruri și mulțămit am fost când Cărpenișan mi-a spus ce doream. În fine...Cu ani în urmă după ce a apărut Meseria de Martor am dat să-l caut și să-i arăt ...să mă laud cum se spune...doar că drumurile ne-au despărțit. Sub textul din pagina TVR sunt comentarii.M-a impresionat cel semnat de Minerva buna mea colegă și soră Eliane Caradima sau pur și simplu Minerva....am sunat și am primit acceptul să-l postez...așa...în amintirea lui Mile Cărpenișan



Adio, Mile! Jurnalistul timișorean a fost înmormântat cu onoruri militare

Familia, prieteni din țară și din străinătate, colegi de breaslă din toată țara și oameni care l-au cunoscut doar prin intermediul televizorului, l-au condus miercuri pe ultimul drum pe jurnalistul timișorean Mile Cărpenișan. El a fost decorat post-mortem de Președinția României cu Ordinul Național „Serviciul Credincios" în grad de Cavaler și a fost înmormântat cu onoruri militare. Salvele au fost trase de militarii din batalionul "Scorpionii Galbeni", despre care jurnalistul a relatat în direct, în transmisiile făcute din Irak.

Șeful statului i-a conferit jurnalistului Mile Cărpenișan, Ordinul Național "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, post-mortem, "în semn de recunoștință și apreciere pentru obiectivitatea și profesionalismul de excepție prin care a contribuit la corecta informare a opiniei publice românești asupra evenimentelor din mai multe zone de conflict ale lumii". Aceasta este o distincție echivalentă cu gradul de locotenent de armată, motiv pentru care, Mile a fost înmormântat cu onoruri militare.

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, a semnat, marți, Ordinul prin care jurnalistului Mile Cărpenișan i se acordă post-mortem gradul de sublocotenent, "în semn de înaltă apreciere a contribuției la creșterea prestigiului Armatei României, prin informarea onestă și oportună a opiniei publice despre faptele de arme ale militarilor români aflați în misiuni în teatrele de operații".

Mile Cărpenișan va deveni și Cetățean de Onoare post-mortem al Timișoarei.

Jurnalistul timișorean s-a stins din viață luni, la Spitalul Județean din Timișoara din cauza complicațiilor suferite în urma unei septicemii. Mile Cărpenișan a relatat din cele mai fierbinți zone de conflict: fosta Iugoslavie și Irak, dar a fost prezent și în Asia în urma devastatorului tsunami. Mile Cărpenișan avea 34 de ani și era căsătorit .


comentariul semnat de Minerva

Noi suntem buni doar morți! Stupefiant. Surprinzător. Dureros. Fără replică. Am ajuns să scriu din ce în ce mai mult despre prieteni la timpul trecut. Lumea jurnalistică este mai săracă cu un nume...Mile Cărpenișan. Este nedrept, ca la 34 de ani, în plină maturitate profesională, să pui punct și să lași în urma ta o dâră imensă de lacrimi. Mie uneia cel puțin, mi se pare curios cum toată lumea își amintește acuma de el, cum toți sar să transmită condoleanțe, iar în ultimul timp Mile nici măcar un loc de muncă nu mai avea. Noi nu suntem buni decât morți, este singurul lucru care mi-a venit în minte urmărind imaginile in memoriam de la televizor. Cât l-or fi încălzind pe Mile călător printre stele că aici, pe pământ, a primit de-acum rangul de cavaler, că are grad de sublocotenent în rezervă sau că a devenit cetățean de onoare al Timișoarei, de ce nu o fi primit aceste onoruri când încă era aici printre noi?! Poate pentru că memoria colectivă este atât de laxă și de versatilă încât nu permite Omului decât rememorări rapide peste care apoi să se aștearnă vălul uitării. Stau în fața calculatorului și leg foarte greu frazele. Noi nu suntem buni decât morți, revine obsesiv, ca un leit motiv. De pe retina memoriei se desprind imagini într-o suită de griuri pe care numai Amintirea are capacitatea de a le reda. Din păcate sentimentele încercate atunci sunt mult atenuate și multe din chipurile celor pe care i-ai iubit sau i-ai întâlnit își pierd contururile, nu se fixează cu claritatea benzii de celuluiod, doar gesturile vin să se constituie într-un personaj. Am avut șansa sau neșansa de a fi primul ziarist al unui cotidian național care a ajuns în tranșeele unui conflict. Pe vremea aceea lucram la Curierul Național. Horia Alexandrescu, redactorul șef, mi-a spus că nu are nimic împotrivă să plec dar că își declină orice răspundere referitor la siguranța mea. N-am înțeles prea bine ce voia să spună, dar nu conta. Plecam în prima mea deplasare în străinătate...O, Doamne, și cât de convulsionată, cât de violentă și de rapace era acea străinătate spre care mă îndreptam cu exaltarea celor 33 de ani, ce dacă nu eram în siguranță, doar de aceea mă făcusem ziarist ca să mă iau de piept cu necunoscutul indiferent de forma sa de manifestare. Era primăvara anului 1992. Transnistria se rupsese de Moldova și își declarase independența. Am ajuns la Chișinău seara pe la ora 22.00. Peste tot era lumină. Dacă nu ar fi existat șicanele de beton și soldații înarmați la intrările în oraș nu credeai că era declanșată stare de război. Primarul de atunci, George Costin, fost boxer de performanță, ne aștepta împreună cu șeful Poliției din Chișinău, Grigore Polcovnicu. De la ei am avut primele informații clare despre ce se petrecea. Când m-am întors în țară, am aflat că am ținut prima pagină a ziarului mai bine de o săptămână. La scurt timp aveam să plec în Valea Jiului, acolo unde minerii începuseră să se miște, și să uit de Chișinău și de Dubăsari și de Transnistria. Degetele îmi alaeargă frenetic pe tastatura calculatorului și din apăsarea lor se întorc pentru câteva clipe, pe foaia de hârtie, e drept deformate de subiectivsmul celui care scrie, într-o succesiune de flash-back-uri sacadate, momente dintre cele mai fierbinți, în care noi, reporterii speciali am fost eroii de o clipă pentru că am avut curajul să stăm sub ploaia de bombe și să aducem lumii cele mai calde, cele mai proaspete informații. Figuri. Fețe. Zâmbete. Ochi încercănați, încinși de ferba oboselii. Teamă. Înjurături. Praf. Mizerie. Dorul de casă. Frică. Instantanee. Transpirație. Dacă scap și de aici pot spune că am trăit cu adevărat. Rafale sacadate. Oboseală. Motoare turate la maxim. Somn pe furate. Tropăieli. Icneli. Gemete. Mama. Iubitul. Copiii. Bombele care cad într-un iureș amețitor. Și deodată liniștea. Liniștea acea dorită, visată, respirată cu toți porii și cu fericirea de a fi supraviețuit încă unui raid. Ca un fir roșu, se aliniază venind dintr-o dimensiune aleatoare figurile colegilor mei, cei cu care mi-am intersectat drumurile de atâtea ori fie în Golf sau în Angola, în Irak sau în Afganistan sau însoțind trupele OSCE în Bosnia...Bună, Dona Tudor! Chipul ei se voalează neverosimil de repede...Salut, Viorel Constantin. Autoturismele cu care suntem transportați sau locurile în care ne revedem își schimbă dramatic forma, cameleonic aș spune. Ceao, Cătălin Mitici...Florian Silișteanu...Adelin Petrișor...sunt doar nume, fețele lor au devenit nume pe care le întâlneam frecvent la conferințele de presă. Și alții și alții ale căror nume acum, spre rușineam mea nu mi le mai amintesc...Operatori filmând în cele mai tragice momente, în cele mai ciudate poziții, reporteri care nu se dezlipeau de microfoane nici când ațipeau, șoferii care ne transportau în cele mai explozive locuri...Așa ne câștigăm unii o bucată de pâine. Iar când murim, toată lumea își aduce aminte de noi preț de o clipă. Devenim eroii câte unei știri, așa cum am mai făcut-o în atâtea rânduri, numai că această ultimă știre, leagă Trecutul de Prezent secționând brusc drumul spre Viitor. Devenim eroi la propriu prin câte o medalie acordată sau prin câte o avansare bruscă în grad. Iar după ce cortina cade și peste această ultimă știre, durerea rămâne prizoniera familiei, singura care va duce mai departe Amintirea...Călători printre stele, în dematerializarea trupească sufletele noastre se chinuie să nu uite că...Noi nu suntem buni decât morți... Minerva • Minerva

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!