Venit pe lume în anul de grație al decrețeilor, anii ’80 – ’90, au fost anii descoperirii EU-lui personal. Ani de formare atât profesională, cât și culturală. Ce a însemnat cultura pentru cineva care a trăit acele vremuri? Ce ne-a învățat viața? De unde ne-am “luat” bagajul de cunoștințe? Cum și cu ce ne-am hrănit spiritul?
Omul are nevoie atât de hrană pentru trup, cât și de hrană spirituală sau sufletească!
Până în decembrie 1989, un sfârșit de an ce a însemnat îndepărtarea regimului dictatorial, un sfârșit de an în care s-a întâmplat ca poporul să nu mai dorească să fie subjugat și îndobitocit. Cine-și mai aduce aminte de acele vremuri, știe foarte bine că nu doar foamea de cultură era singura care ne chinuia. Pe lângă lipsa posibilității de ocupare a timpului liber, mai acut se simțeau nevoia de libertate, posibilitățile de procurare a hranei și nu în ultimul rând lipsa acesteia. Din lipsă de preocupări, cu ce puteai să-ți ocupi timpul? În afara programului obișnuit de școală sau de lucru, în afara unei vizionări de film săptămânale, în afara unei ieșiri la un spectacol de teatru/operă/operetă…, sau a unei plimbări prin parcurile Bucureștene, te mai putea recreea doar cu lecturarea unei cărți. O carte cumpărată “pe sub mână”, sau închiriată de la una din Bibliotecile Municipale/Județene/Școlare/etc. sau din bibliotecile particulare. Poate acesta a fost “norocul” atâtor generații dacă putem numi așa. Mai de voie, mai de nevoie, neavând ce face sau cu ce să-ți omori timpul, ne găseam refugiul în lectură. Citeam, sau mai bine spus devoram tot ce prindeam în mână. Așa, ne-am format și ne-am adăugat la bagajul de cunoștințe gândurile, faptele, trăirile sau închipuirile unor mari autori. Câți nu au încercat senzația cititului la lanternă, ascunși sub pătură din dorința de a afla cum se termină o carte de care eram prinși, și pentru a nu fi văzută lumina de către părinți și a ne pune să ne culcăm imediat…
De ce aveam noi parte-n acele timpuri…
TV - Emisiuni tv aveam cu porția. 10 minute – desene animate cu “Mihaela”; Telejurnalul de seară; Emisiune de folclor; Cuvântarea Tov. Nicolae Ceaușescu la Plenara Partidului Comunist; Vizita de stat a Tovarășului mai sus menționat în câte-o țară africană; Câte-un film de cele mai multe ori producție din spațiul comunist, fie el sovietic, cehoslovac, yugoslav, mai rar câte unul făcut în Franța sau Anglia. Filme americane? Imperialiste? Nu era voie! Asta era tot! O porție de 2-3 ore pe seară. Sâmbata, era poate cel mai frumos program. Asta, poate și din simplul motiv că atunci era programată “TeleEnciclopedia”, rămasă până în zilele de astăzi cea mai longevivă emisiune tv din România. Pe TVR 2, pentru melomani exista “Serata muzicală” a regretatului Iosif Sava (Emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985, și apoi a fost reintrodusă în 1990). Duminica, aveam parte de un regal actoricesc pe programul 2, oferit de BBC, sub forma unor piese de teatru adaptate pentru tv în “Integrala Shakespeare”.
Radio - Emisiunile radio erau bine urmărite pentru a nu scăpa mai știu eu ce informație ce putea deranja. Singurul post care avea lanțul puțin mai liber, era “Radio Romania Tineret”. Doar la el mai puteai asculta o muzică atent selecționată, o informație și din alte domenii decât despre producția de grâne la hectar ori depășirea planului cincinal. Cine avea curajul, mai asculta cu radioul la minim și bine ascuns posturi imperialiste interzise-n acele vremuri de “tristă amintire” precum “Europa Libera” sau “Vocea Americii”.
Presa scrisă – Câteva ziare și reviste… unde paginile erau pline de aceleași și întotdeauna aceleași vizite de lucru ale tovarășului în județele țării, vizite la invitația omologilor din țările arabe sau africane prietene, cuvântari de la tribuna partidului, depășiri ale planului cincinal și… câteva informații de tip magazin. Mai erau și câteva publicații care încercau să facă cultură. Cultură comunistă. Ode închinate Tovarășului.
Carte – Precum în toate domeniile, anul 1990 a însemnat deschiderea către o primă etapă de tranziție în ceea ce era piața de carte. În perioada comunistă citeam ce dorea aparatul de stat. Dacă un titlu nu trecea de cenzură…, acesta nu apărea! Simplu! Tirajele, de cele mai multe ori erau nu tocmai îndestulătoare foametei de cultură existente a populației. Deoarece în acele vremuri de tristă amintire timpul trecea mult prea greu, oamenii neavând cu ce să-și omoare timpul, mulți erau cei ce cumpărau și citeau cam tot ce le cădea în mană. Erau tirajele mult prea mici în comparație cu numărul de cititori? Cert este că atunci multe din titluri ajungeau să fie date “pe sub mână”. Dacă aveai o cunoștință care lucra în sistem, undeva în Depozitul Central de Carte sau la una din tonetele care vindeau cărți în stațiile de autobuz, erai un fericit al sorții. Venea persoana și te anunța: “Vezi că am primit cartea lu’ cutare! Se vinde… ca pâinea caldă! Iți opresc cartea? N-am primit decât 5 bucăți, și încerc să le dau și eu cui pot, din cat de mulți sunt cei ce o doresc!” Aici, în acest domeniu cultural, era ceva mai simplu! În afara autorilor interziși, aveai parte de literatura universală, găseai tot timpul ceva să te fascineze. Nu există cărți proaste! Orice carte aparută are un număr de cititori. În funcție de numărul acestora, cartea poate fi încadrată în “Titlu cu accesabilitate minimă” sau “Best-seller” (cuvânt intrat în dicționarul “român” după ’90). Nu pot să uit nici azi, ziua când am “pus” mâna pe: “Prima carte, Ultima carte” a celui ce a fost Cătălin Bursaci, carte ce mi-a marcat tinerețea. Mai ales că al meu tată a fost răpus de aceeași boală necruțătoare ca și autorul acestei cărți. Câți din copii de ieri, și când spun asta mă refer la generațiile de dinainte de revoluție, pot spune că nu au citit un număr de cel puțin 10 titluri din “Biblioteca pentru toți”, sau că nu au citit “Cireșarii”, ori cărțile lui Jules Verne? Măcar atât… Asta, nemaipunând la socoteală titluri precum: “Invitație la vals” sau “Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail Drumeș, Liviu Rebreanu cu a lui “Pădurea spânzuraților” și nu numai, “Legendele Olimpului”, “1001 de nopți”, mai știu eu ce titluri ale lui Karl May, “La Medeleni” – Ionel Teodoreanu… Lista ar mai putea continua cu: Alexandre Dumas, Victor Hugo, dar pentru moment mă voi opri doar la aceasta scurtă enumerare.