poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3489 .



Jurnalul fericirii
personale [ ]
cuvinte alese si potrivite

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicolae_Steinhardt ]

2009-09-15  |     |  Înscris în bibliotecă de bogza gheorghe





• Camus: Binele e o visare, un proiect mereu amânat și urmărit cu un efort istovitor, o limită pe care
n-o atingem niciodată, domnia lui e imposibilă. Numai răul poate merge până la marginile sale și domni absolut.

Emile Male: frumusețea e pretutindeni dar nu se dezvăluie decât dragostei.


• Dezamăgirea în prietenie e un simptom care dezvăluie niveluri mai profunde. Ne doare nu
mârșăvia pe care o descoperim la celălalt – la urma urmei nu ne sinchisim de ea – ci descoperirea propriei noastre mârșăvii reflectată la celălalt, căci nu ne-am fi împrietenit dacă nu exista între noi un fond comun, aceleași ape subterane pe care sunt clădite două case șubrede.


• Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt folositoare.

La ce bun să ai totul, dacă n-ai suflet?


• Dostoievski o știa de mult: ,, A trăi fără Dumnezeu nu-i decât chin … omul nu poate trăi fără a îngenunchea … Dacă-l alungă pe Dumnezeu, îngenunchează în fața unui idol de lemn sau de aur, sau imaginar. Sunt idolatrii cu toții, nu atei. “

Știința din zilele noastre n-a desființat teologia, a înlocuit-o.


• Dacă ( Dumnezeu ) mă pierde pe mine, nici îngerii nu-i sunt consolare.

Așa se înțelege de ce omul va fi socotit deasupra îngerilor.


• Poartă-Te, Doamne, cu mine cum m-aș purta eu cu Tine dacă aș fi în locul Tău și Tu într-al meu.


• Ce mai încoace și încolo, nu izbutesc a găsi nimic în afara sau deasupra crezului pe care și-l formulase Dostoievski și pe care-l prezintă ca foarte simplu: cred că nu există nimic mai frumos, mai adânc, mai îmbietor, mai rezonabil, mai bărbătesc și mai perfect decât Hristos, ba mai mult decât atât, dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afara adevărului și că de fapt adevărul este în afara lui Hristos, mai bine aș rămâne atunci cu Hristos decât cu adevărul.

Aforismul lui Pascal: ,, Până și din adevăr îți poți face idol, deoarece adevărul fără dragoste nu e Dumnezeu ci e chipul lui, și-i idol, pe care nu se cuvine nici să-l iubești nici să i te închini.”


• Nenorocirea este că veacuri de-a rândul – și acum mai mult decât oricând – până și oamenii de bună credință ( mai ales ei ) văd în creștinism un fel de vag și blând cretinism, bun pentru bigoți, creduli și ființe pierdute cu firea.


Nu suntem copii curați, nu suntem sfinți. Dar nici nu suntem – hodoronc-tronc – niște nemernici. Sfinți nu; desigur. Dar poate the next best, adică niște impostori ai binelui. Sfinții sunt limita. După ei însă vin eroii și apoi seniorii și-n urmă iată șonticăiesc și îndrăzneții binelui, cam ridicoli, cam gâfâitori, care nici ei nu-s de lepădat.


• Hristos ne dă libertatea ( Ioan 8, 23: ,, iar adevărul vă va face liberi” ) și fericirea sub formă de
rețetă practică de uz cotidian.
Hristos ne ajută prin Cuvântul său, dar ne lasă liberi a decide. Și cum decidem? Avem la îndemână două puteri: Învățătura Sfintei Biserici și dreapta socotință, care-i act de libertate. Libertatea nu-i un drept, e un risc pe care trebuie să-l asumăm.
Suntem ajutați, sfătuiți, miluiți, călăuziți: dar la sfârșit, tot eul vorbește, adică tot duhul, care e liber.
Cine-și repetă mereu maxima lui Kierkegaard: ,, Contrariul păcatului este libertatea “ și cine știe că libertatea este bunul supreme înțelege ce poate însemna creștinismul.


• Gravitatea păcatului trupesc provine de fapt din ceea ce nu e trupesc. Dacă sexualitatea putea rămâne pură, adică pur animalică, întocmai ca celelalte funcțiuni ale corpului, Dracul nu s-ar preocupa de ea.


• ( Fiind creștini:) Ni se cere să avem simțul tragic și eroic al existenței.
Și să nu le luăm în tragic.
Să ieșim din noi, să nu ne gândim la noi.
Și să fim nepăsători la ale lumii.
Să considerăm fericirea drept prima noastră datorie.
Și să nu uităm că prima datorie a creștinului este să știe a suferi.
Să fim curajoși și îndrăzneți.
Și să fim blânzi și smeriți cu inima.
Să nu scoatem sabia.
Și totuși să fim al Unuia care n-a venit să aducă pacea pe pământ ci sabie și foc; dihonie și despărțire între fiu și tată, între fiică și mamă, între noră și soacră.
Să nu ținem la viață, să fim oricând gata s-o jertfim, defăimând deșertăciunile.
Și să avem drept scop suprem dobândirea vieții veșnice.
Să nu căutăm mântuirea în moarte sau neant, ci păstrând modesta condiție luptătoare a omului.
Și să ne purtăm ca prinții, să fim desăvârșiți, să ne îndumnezeim.
Să vedem în creștinism rețeta perfectei fericiri.
Și totodată doctrina torturării ființei de către un Creator hotărât să ne vindece de ale lumii.


• Opera de arta asigură o stare asemănătoare isihiei ( Liniște + Pace Sufletescă + Fericire, adică un
LPSF duhovnicesc, paralel formulei de baza CHON = carbon+hidrogen+oxigen+azot din viața organică.)

Există o singură artă creștină, care nu-i nici gotică, nici romantică, nici barocă, arta de a purta crucea.


• Vin unii și-mi spun: aș duce o viață creștină dacă aș putea … dacă aș avea condiții, dacă ar fi …
dar așa e imposibil … .“ Și le răspund: ,,Asta e viața de care ai parte, ăsta-i lozul pe care l-ai tras; acum trebuie să fii creștin; dacă aștepti să ai confort și timp liber și să fie iar liniște și bună stare și să se ducă jupâneasa la piață și să găsești brânză în toate băcăniile ai putea pierde prilejul de a fi ceea ce spui că dorești să fii. Trebuie să te poți mărturisi creștin orinde, în tren, în subsol, printre dobitoace, într-un spațiu locativ comun, pe cruce, într-o cameră de trecere, la coadă.

S-au adeverit cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul cum că nu oricui îi este spre bine sănătatea, fericirea, bogăția, liniștea …


• La urma urmei s-ar putea ca Dumnezeu nici să n-aibă nevoie a ne pedepsi. Își întoarce fața de la noi: ceea ce înseamnă că ne retrage harul său ocrotitor și ne lasă-n voia întâmplărilor și interconexiunilor lumii materiale. Intrăm sub zodia hazardului și mecanicei: vai nouă !


• Ține-mă Doamne de urechi că altfel te vând ca Iuda! (Fer. Fipil Nerri)


• Omul însuși e mister pentru că îl locuiește divinitatea. Fericitul Augustin: Dumnezeu l-a făcut pe
om după chipul și asemănarea sa, în gândire: acolo e chipul lui Dumnezeu. Iată de ce gândirea nu poate fi înțeleasă nici de către ea însăși întru-cât e un chip al lui Dumnezeu.


• Scrisul e o formă a rugăciunii.


• Și Evanghelia știe să fie aspră: celui ce n-are ( n-are credință, nădejde, fapte bune, rost în lume) și puținul pe care-l are ( și nu-l rodește ) i se va lua.


• Devoțiunea mea particulară e Crucea.
Crucea este esența misiunii lui Hristos - a lui Mesia pe acest pământ.
La Cruce se referă Domnul ori de cite ori face aluzie la menirea lui, la botezul cu care trebuie să se boteze, la paharul pe care trebuie să-l bea. Totul în cuvintele, tăcerile și vestirile sale duce spre punctul final al Golgotei.
Crucea pentru creștin ( și să nu pierd prilejul de a repeta, orice om e creștin ): simbolul interferenței cerului cu pământul, al spiritului cu materia.
Crucea este tiparul care, singurul, ne îngăduie să înțelegem taina lumii și a vieții, e singura cheie de care dipunem.
Mai mult decât orice alt simbol, Crucea este desăvârșita și completa imago mundi. O imago mundi simplă, integrală, care spune totul.



• Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înșală, criteriul definitiv este buna dispoziție. Numai starea de fericire dovedește că ești al Domnului. Virtuosul îmbufnat nu e prietenul Mântuitorului ci jinduitorul după diavol. Ascetul arțăgos nu e autentic.

Credinciosul e fericit, așadar apărat, însă e și ulnerabil, expus ca un convalescent, ca un jupuit de viu. E în casă de sticlă, îl văd toți, și-n situațiile cele mai intime.


• Ritualul rugăciunii.
Obiceiul de a folosi textele rugăciunilor de obște este criticat ca dovadă de formalism și nesinceritate.
Sinceră e numai rugăciunea izvorâtă din cuget și inimă, nu textul gata formulat pe care-l citim din carte ca pe o rețetă. ( la capătul pericolului stă râșnița de rugăciuni a Tibetanilor.)
Poate că soluția cea mai nimerită ar fi :
a) recitarea rugăciunilor de obște pentru a crea o atmosferă de liniște și reculegere, aceasta însemnând faza de pregătire, de punere în situație oratorie;
b) rugăciunea propriu zisă, făurită de fiecare, imnul de slavă și mulțumire, apoi ( sau mai întâi, e firesc, nu-i cu supărare ) spunerea păsului – inima revărsată;
c) după care s-ar cuveni să urmeze partea cea mai însemnată, faza ascultării în care următor vorbirii – si era oare nevoie să spunem ce ne doare și ce dorim, ca și cum nu s-ar ști? – suntem atenți să desprindem îndemnurile care ni se dau; inima acum e pe recepție.


• Să crezi în Dumnezeu înseamnă să dorești ca El să existe și în plus să te porți ca și cum ar exista.

• Asta-i curată isihie și fidelă ascultare a cuvintelor domnești: dacă vrei să-mi urmezi Mie, ieși
din tine.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!