poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2349 .



Bulgaria vecina Congoului
personale [ ]
la nord, bineînteles

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nea fane ]

2009-09-04  |     | 



Zilele trecute am fost pentru prima oară într-o țară străină. Am ieșit pe la Giurgiu și ne-am oprit la Albena, Bulgaria. Șosea bună și foarte bună, am ajuns în 4 ore și un sfert, cam cât durează și drumul prin țară la Vama Veche. Peisajul parcurs a fost ca o Dobroge mai verde. Am fost cazați la un hotel mare, o clădire cu 17 etaje pe care am botezat-o în scurt timp Municipal. Chiar semăna cu spitalul din București. În afară de aerul condiționat, televizorul și câteva obiecte sanitare, totul arăta ca în hotelurile de pe la noi în urmă cu 30 de ani. Mocheta părea schimbată dar plintă de lemn negru m-a convins că era din vechime. Frigiderul chiar mi-a adus aminte de copilărie. Cât am despachetat, dușat am ascultat un canal cu videoclipuri muzicale, numai bulgărești de genuri diverse. Mi s-a părut mai bine ca la noi. Voci conturate, aranjamente personalizate. Am mers apoi spre plajă. În scurtul drum până acolo deja remarcasem curățenia și bunul gust. De pe malul mării priveliștea era chiar frumoasă, foarte multă verdeață, un cadru natural deluros. Așa într-o vedere generală "Municipalul" părea mai simpatic. Se vedea clar priceperea celor ce au proiectat. Arhitecturi simple nepretențioase dar potrivite și diverse, multe aranjamente florale, spațiu generos între clădiri. Am mers apoi la o plimbare pe stradă principală. Lume multă dar negalagioasa. Căutam mutre sictirite, manelizate. Nu am găsit deși în parcările hotelurilor remarcasem multe autoturisme cu număr de România. Aproape la fiecare terasă mai răsărită era o formație care cânta. Dacă nu activa o trupă completă, erau de obicei doi instrumentiști cel puțin unul cântând și cu vocea. Repertoriile erau pop rock nelipsind cântecele în bulgară chiar și la Karaoke. Nimic să semene a manele și alte tiribombe muzicale tricolore.
A doua zi dimineață mi-am zis să aud și ce-i prin fm-ul lor. Aveam telefonul mobil cu radio. I-am dat o salvare generală și apoi am început să butonez. Nu-mi venea să cred. Am mai dat o salvare. Incredibil, dar nu există post de electro, dance sau măcar vreunul cu muzică castrată cum ar fi la noi Zu, Pro FM, R21. Având și căștile, în următoarele zile am monitorizat când s-a putut.

Concluzii: un post care difuza 24 de ore muzică populară înregistrată cu instrumente acustice tradiționale fără vocile și tobele computerizate ale etno-urilor de la noi. Câteva radiouri comerciale mai melodioase ca Guerila, mai vânoase ca Gold sau Smart FM și mai diverse ca toate trei la un loc difuzau în proporție de 20-30% și cântece bulgărești. La postul lor național muzica autohtonă era mult mai prezentă decât la "prostul" nostru. La trei, patru cântece bulgărești urma unul străin. La noi e invers. Nu am auzit cântece cu ciki ciki și piu piu, așa cum se aud destul de des pe România Actualități la ore de maximă audiență, ba am auzit un cântec fără tobe și chiar o piesă instrumentală. Nu am auzit muzică "latrino" sau alte făcături cu voci mâțâite. Mi-am adus aminte de răspunsul lui Mbela Nzuzi (cântăreață africană acum realizatoare la B1TV) dat la emisiunea "Muzici cu personalitate" pe City FM. Lucian Moga, realizatorul, a întrebat-o ce muzică difuzează radiourile din Congo. Fără să ezite cântăreața a răspuns promt "Cam ca-n România".



Acum mai bine de trei ani ani am scris și trimis o poveste a manelei la mai toate posturile de radio de la noi. Spuneam acolo că manelele s-au dezvoltat așa de bine din cauza nepromovării muzicii românești și chiar străine de calitate. Era o presupunere logică. Iată că situația din Bulgaria o dovedește.



La întoarcere am intrat în România pe la Vama Veche. Ne-am oprit în Neptun la o terasă în buza falezei. Eu am luat o salată bulgărească, ceilalți cafea, înghețată; erau destul de apatici în schimb marea se agita zgomotoasă. Pe plaja îngustă trecea un tânăr ținând un afiș și strigând la un megafon. Nu se auzea ce anunța din cauza zgomotului dimprejur. Când a trecut prin dreptul nostru am citit pe afiș: Concert Nicolae Guță.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!