poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4167 .



Ziua Minerului, o zi a rușinii?
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Casiopeea2008 ]

2009-08-06  |     | 





„În fund de munți, noi des intrăm,
Cu „Bun noroc!” ne salutăm
Și când ieșim din sânul lor,
Noi tot „Noroc!” strigăm în cor."


„Noroc bun!”, cunoscuta urare minerească, era înainte atât de uzuală, încât o foloseau, ca formulă de salut, până și femeile. „Noroc bun!”… de parcă norocul ar putea fi și altfel decât bun. E adevărat, mai există și noroc chior, dar nu în cazul minerilor, această tagmă defavorizată, lipsită de speranța zilei de mâine, ce-și îngroapă visele în întunericul abatajelor.

„În mină Dumnezeu cu noi,
Afară, chinuri și nevoi.
Deasupra noastră n-avem cer,
C-așa e viața de miner.”


În urmă cu optzeci de ani, a fost înăbușită în sânge renumita grevă a minerilor de la Lupeni. În 1951, ca semn de aducere-aminte a evenimentelor din 6 august 1929, s-a hotărât ca data ce coincide cu sărbătoarea creștină, Schimbarea la Față, să fie declarată Ziua Minerului.
În România postdecembristă, s-a produs „schimbarea la față” a mineritului. Istoria Văii Jiului este o istorie a luptei, care începe odată cu descoperirea cărbunelui. Înainte, sutele de greve, culminând cu cele de la Lupeni din 1929, apoi din 1977, când minerii l-au luat ostatic pe Ilie Verdeț, prim-ministrul de atunci, erau adevărate școli ale luptei de clasă. Acum, lucrurile s-au schimbat, minerii fiind priviți de către guvernanți ca o masă amorfă de manevră. Grevele s-au transformat în acțiuni violente, în care minerii sunt manevrați de interese meschine, iar în limba română a apărut unul dintre cele mai rușinoase cuvinte: „mineriadă”. Privind în urmă la aceste manifestări înfăptuite sub lozincile „Noi muncim, nu gândim!” și „Moarte intelectualilor!”, pare firesc să le atribui minerilor distrugerile morale, materiale și chiar pierderile de vieți omenești. Marionete în mâinile puterii, însă, ei au fost conduși de Cozma la ordinul președintelui de atunci, care tocmai descoperise o modalitate ingenioasă de a instaura „democrația” cu bâta și cizma de miner.
Imediat după aceste evenimente, era un act de curaj să spui că vii din Valea Jiului. Eram toți, fără deosebire, considerați paria societății, chiar dacă nu puteam aproba ceea ce se întâmplase la București. Nu e ușor să te identifici cu fapte josnice, comise de concitadinii tăi. Va mai curge, poate, multă apă pe Jiu până să se reabiliteze imaginea minerului, pătată în aceste acțiuni rușinoase.
Chiar dacă au făcut jocul ocârmuirii, condițiile lor de viață și de muncă nu au cunoscut nicio îmbunătățire. Sunt locuri în subteran unde se lucrează în condiții primitive: târându-se pe burtă, pe galerii înguste, transportând materialele legate de picior și îndurând temperaturi greu suportabile. Lipsa tehnologiei moderne duce tot mai des la accidente de muncă, menite să îngroașe rândul victimelor. Puține sunt bucuriile minerilor, când se întorc din lumea lor fără cer și poate e scuzabilă meteahna unora dintre ei de a-și îneca în alcool amarul, la ieșirea din șut.

„Și moartea vine tot mai des,
Să vadă ce-are de cules
Din lumea noastră fără cer,
C-așa e viața de miner.”


Cătălina Marinescu este eleva mea, o fetiță cât o nucă, frumoasă foc și plină de viață, care se face imediat remarcată prin agerimea ei. Soarta Cătălinei avea să ia o întorsătură dramatică, înainte de a se naște. Cu doar câteva zile înainte ca ea să vină pe lume, tăticul ei, Cătălin Marinescu avea să plătească, asemenea altor ortaci, tribut adâncului, fiind surprins în explozia de la Mina Vulcan, din 15 mai 2002. Viața își deapănă cursul ei firesc, asemenea altor văduve din minerit, mama fetiței a avut puterea să meargă mai departe. Dar în spatele acestei liniști aparente rămâne drama unui bărbat tânăr care nu a apucat să își vadă copilul și a unui copil care își cunoaște tatăl doar din fotografii. Anul acesta, pregătirile pentru ziua Cătălinei, prilej de bucurie în orice familie, au fost umbrite de pregătirea, în același timp a parastasului de șapte ani.
Acest caz nu este singular, plânsul și tânguirea mamelor, văduvelor și ale copiilor celor ce nu s-au mai întors din șut, fac parte din „pitorescul” zonei. La fiecare explozie, jalea lor nu reușește să schimbe cu nimic condițiile grele de muncă din subteran, pierzându-se ca un ecou în munții care înconjoară Valea. La fiecare explozie, vuiește presa de reportaje despre viața grea a minerilor. Se înghesuiesc guvernanții să cerceteze îndeaproape situația, apoi, după ce li se acordă familiilor o sumă de bani care nu va putea suplini lipsa celui dispărut, se așterne tăcerea. Minerii intră din nou în șut, cu teama că ar putea fi ei următoarele victime.
Ca o coincidență tristă, în 2001, paisprezece mineri și-au pierdut viața în subteran, în data de 6 august, chiar de ziua lor.

Photobucket

(Axinte Darius, clasa I)

„Când plini de praf, cu pași trudiți,
Ieșim din mină obosiți,
Ne doare că-n lumina sa
Pământul ține-o lume rea.”


Azi „Imnul minerilor” nu mai răsună ca altădată. Este un imn al deznădejdii, al celor fără speranță.
Ce înseamnă azi Ziua Minerului pentru locuitorii Văii Jiului? O zi fără însemnătate, o zi liberă, în care minerii își cheltuiesc „prema” mult controversată. O zi în care se simte în aer mirosul micilor și se aude sunetul concertelor ad-hoc.
Ce înseamnă azi Valea Jiului? Este departe de a mai fi acel pământ al făgăduinței, spre care se îndreptau în urmă cu zeci de ani români din toate zonele sărace ale țării. Atrași de perspectiva unui salariu mai mult decât decent și a unui trai confortabil la bloc, și-au părăsit pământurile și s-au pripășit în Vale. Urmașii acestora, căzând în capcana vestitelor ordonanțe prin care, în schimbul unor salarii compensatorii au renunțat la locul de muncă, s-au văzut nevoiți să meargă la lucru „dincolo” ori s-au întors la sărăcia de care fugiseră, cu ani în urmă, părinții lor. Cei care au rezistat tentației acestor sume „impresionante” își duc traiul de pe o zi pe alta. Amăgiți cu pseudogratuități, scufundați în datorii la bănci, salariile mizere abia le ajung pentru traiul zilnic sau pentru medicamentele necesare să-și trateze bolile profesionale. Trăiesc cu teama că o nouă mină, din puținele rămase, s-ar putea închide, că nu vor apuca să iasă la pensie din minerit.
Ce viitor ar avea „Valea Jiului” fără minerit? Chiar dacă peisajul Văii este fermecător și perspectiva promovării turismului în aceste locuri nu este de neglijat, peste Vale planează un aer trist. Valea Jiului, devenită „Jalea Viului” pare fără viitor, oamenii la fel, iar urarea „Noroc bun!” tinde să dispară din vocabularul lor. În fond, chiar dacă norocul nu poate fi decât bun, pentru ei pare o urare fără semnificație. Poate copiii lor să aibă un noroc chior și să trăiască într-o Vale peste care să răsară soarele speranței...

Mulțumiri domnului Ion Burhan pentru ideea acestui text!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!