Soarele sângera peste fiecare secundă. Liliecii căscau de bunăseara. Podul casei nevegheată de timp era răscolit de o umbră misterioasă.
Printre câteva spărturi din acoperişul ascuns de vegetaţie şi muşchi reuşeai să vezi violetul tulbure al norilor.
Stăteam pitit, prins în păienjenişul din podul casei, cu umerii strânşi să curm şi răsuflarea.
Treceau pe aleea din faţă o mie de fraţi, toţi din acelaşi tată. Din acelaşi tată cu o mână atârnând până în pământ, cu care se sprijinea în mers. Avea un mers sincopat de câte o săritură pe fiecare metru şi scoţând câte un râgâit înfundat. Şi toţi o mie de fraţi îl copiau, fără unul care era mereu uitat sau trimis înainte când era vorba că poate fi vreo primejdie. Deaceea era deprins cu urâtul şi deasemenea mai urât ca toţi la un loc, dar mergea ca oamenii.
Îi auzeai de la distanţă venind în cadenţa lor şchioapă şi râgâind toţi în aceeaşi tonalitate. Acest mers le dădea numele de Hogii.
Cu toate acestea, aveau un simţ auditiv foarte dezvoltat şi orice suflare ieşită din cadenţa lor era depistată, astfel găsindu-şi prada.
Sub genunchi aveau câte o unghie groasă şi lată cu care îşi loveau în mers zalele de os. În cazul în care erau urmăriţi sau în primejdie se propteau toţi cu acele unghii în pământ înaintând ca un întreg fără să le stea ceva în cale.
În mers, la fiecare trei paşi întorceau privirea în câte o parte în sensul celor trei puncte cardinale diferite de cel spre care se îndreptau.
Locuiau la nord, într-o pădure de Boha, nişte copaci cu frunza rotundă şi mare cât o farfurie, printre care de obicei creşteau doar nişte plante agăţătoare înalte până deasupra acestor copaci.
Afară de Hogii şi un soi de pisică cu trupul mai alungit şi coada de maimuţă, numită Jnurp, nu mişuna nimic pădurea, pentru că Boha avea frunza otrăvită.
În timpuri ploioase Hogii se hrăneau cu ciuperci, iar când acestea nu erau, deoarece era secetă, ieşeau la vânat. Obişnuiau să iasă sub câte un nor întunecos.
Anul acesta era secetos şi ieseau înspre apusul soarelui.
Şi după cum citisera un vraci în stele, urmau trei ani de secetă.