Daca ceva e cert in lumea asta, atunci este faptul ca nu as fi scris aceste randuri in lipsa impulsului pe care mi l-au oferit inscrisurile personale ale Adinei Rusateanu -- http://www.agonia.ro/index.php/author/0009856/index.html

Simpla mea IMPRESIE DE NECUNOSCATOR este ca, in relatiile de dragoste, tu pur si simplu incerci mereu sa aduci raiul pe pamant, asumandu-ti mult prea usor riscul de a transforma, nu de putine ori, pamantul intr-un fel de iad. Si asta, probabil, nu numai pentru tine. A astepta intotdeauna, in mod programatic si principial, (mult) mai mult decat dragostea (si viata) poate, de fapt, sa-ti ofere este cea mai temeinic batatorita cale prin care te expui continuu pericolului de a nu fi niciodata fericita, cu exceptia unor perioade ce pot fi, cu adevarat, frustrant de scurte. Merita oare?

PROBABIL ca iubirea se defineste pentru tine ca un soi de incercare iluzorie de-o viata de a "atinge" intangibilul. Fericirea "clipelor" in care l-ai "atins" nu poate insa contrabalansa (nici pe departe) nefericirea adeseori profunda a "anilor" in care acesta iti este cu totul si cu totul inaccesibil. Nu crezi?

Spre deosebire de tine, eu cred (mult mai mult) ca a iubi inseamna SI a accepta (poate zilnic) sa faci compromisuri. De felurite tipuri. Iar asta nu coboara nicidecum iubirea de pe piedestalul ei. Oare tu consideri ca asemenea compromisuri o degradeaza, o altereaza sau chiar o fac sa nu-si mai merite numele de iubire?

Pentru felul in care vad eu iubirea, accentul cade pe urmarirea (activa) a unor idealuri tangibile, iar nicidecum pe construirea si constituirea unor utopii. Nu crezi oare ca, oricat de paradoxal ar suna, mai putin poate, totusi, insemna adesea mai mult?

P. S.: Daca (si numai daca) starea de spirit mi-o va permite, atunci voi incerca sa postez mai multe chiar pe pagina mea personala: WWW.FLONTA.COM