amuzată primăvara râde iar complice la transparența glasului tău
ea nu știe înflorita câtă lumină se-mpletește în fiece noapte pe leagănul apelor
ca tu să poți râde între ora fără minute și ora cu jumătăți de secundă spre lacrimă


primă fiind vara între litere cerți soarele înfuriată pe razele despletite anapoda
nu se mai piaptănă și el măcar peste alte cochete numite planete
și arunci peria copacilor mai spre mijlocul pământului să se mai nască o mare
o răcoare ușor acrișoară ca un coktail cu frunze de mentă la masa ondinelor



indiferentă vara se descoperă statuar precum coapsele suple ale balerinelor
într-un vis pierdut prin crânguri răzlețe dincolo de ochii tăi osteniți







Foto: "Lacul de nuferi", prime zile de vară în sfârșit de primă-vară (Giverny)