Pagini albastre

Ziua a doua

Ziua întâi


Uneori zilele se revarsă asupra noastră în cascadă, aerul pare atunci mai lichid, ne ținem cu greu bătăile inimii în urma secundelor, învățăm parcă din nou să respirăm. Poate că este și dorul, gândurile poartă nume, privirile se depărtează în zâmbete, dar în jurul tău se adună clipele una peste alta, stânci, ape care te îneacă, te alungă, te poartă, te rostogolesc în culori...
Coborâm râpe înspre lacul cu străluciri de nor fără forme, bocancul se proptește în pietre, pământ părăsit de rădăcini, nu privești înspre apă, este atât de departe, atât de adânc, atât de abrupt, teama îngheață privirea, numai genunchii știu toată primejdia. Și totuși trebuie să ajungi, nu știi decât zvâcnetul scurt al loviturii în fir, în căderea ondulată a lingurii, bătaia argintie cu firul ieșind fluierând de pe mulinetă, respirația se adună sacadat...
Deasupra, cerul adună forțe din căldura nefirească a zilei, negru se alungă tunetele dinspre creste, norii au coborât asupra capetelor noastre, în câteva clipe totul se răstoarnă, suntem înconjurați de ape, peștii se adună pe firul apei, urcăm în fugă înspre mașină. Abătută în șiroaie asupra văii, ploaia se împrăștie în ritm de blues, ochii se închid în așteptarea amintirii unui sărut, mâinile se caută dincolo de speranțe, poartă-mi gândul în care te alinți ca pe un zâmbet ascuns, nimeni nu va ști că este al meu, ne adunăm cuvinte pentru alte zile, ne ferim să ne socotim fericirea în tăceri. În munți plouă, iubite.
Pe neșteptate, norii se alungă ca într-o joacă de adolescenți, iar noi pornim pe malurile Dâmboviței în sus, căutând șuvoaiele adunate în mătci. Þi-am spus vreodată oare că frumusețea nu se poate privi decât în doi? Leaota și-a topit zăpezile în ploi și au pornit la vale cu crengi, furie și noroi, un brăduț numai bun pentru camera copiilor, de Crăciun, s-a trezit acoperit de vâltoare, și ne privește acum mirat, de sub ape, așteptând rădăcinile să învețe sa înoate, sau zăpezile să-l ierte. Știu că ai întoarce râul înapoi cu o privire, dacă mi-ai zări lacrimile, așa cum noaptea mi te strecori în vis și-mi alungi temerile, așa cum îmi sădești poteci în păduri neumblate, așa cum îmi îmblânzești unicorni... dar este vremea ca apele să se reverse, este vremea ca pădurile să fie inundate, poate că este vremea și pentru brăduți în ape fără de Crăciun. Drumul nostru se continuă și el sub apă, dragul meu, încotro acum?
Gustă-mă atât de dulce în acorduri pierdute de swing, vara este la porțile uneia din zilele de mâine...