“Toate realizările noastre s-au făcut pe oase.” (anonim)
“Minţile creatoare au supravieţuit întotdeauna oricărei proaste educaţii.” (Anna Freud)



Aceste perle nu îmi aparţin. Ele sunt un bun al tuturor vorbitorilor de limbă română şi dacă ar fi traductibile ar face fără îndoială parte din patrimoniul umanităţii, pentru că - în ciuda unor mici particularităţi - sunt universale în spirit.

M-am decis să le sortez şi să postez aici o colecţie (abreviată), din motivele mai jos menţionate:

pentru că unele sunt adevarate momente Zen
pentru că au fost născute indubitabil din excesele unei vremi apuse
pentru că într-unele există mult adevăr
pentru că au imagini vii şi neobişnuite
pentru că ironia lor nu e voluntară
pentru că multe au sensuri duble, care lovesc adânc
pentru că, uşor adaptate, puteau fi scrise de sufletele nesofisticate ale oricărei naţii
pentru că, în ciuda universalităţii lor, sunt atât de româneşti
pentru că râsul e cea mai buna terapie pentru răul existenţial

La buna citire, tuturor celor care apreciaza umorul spontan.


În poezia “Limba Noastra”, autorul ne arată limba.
Am luptat şi noi pentru strămoşii care vor urma.
Dacii iubeau libertatea, dar numai noi construim socialismul. Cu câtă bucurie s-ar uita ei la noi.
Dacă am fi fost lăsaţi în pace, am fi ajuns noi în situaţia de azi?
Ţara noastră a fost măcinată de lupte externe.
Partidul ne-a creat condiţii foarte bune, încât am putut trata cu pâine şi cu sare pe cei ce ne vizitează.
Oamenii poporului sunt fericiţi ca animalele libere şi ca peştii care zburdă în codrii patriei.
Cu cât îţi iubeşti mai mult patria, cu atât mori mai bine pentru ea.
Vitejii ostaşi au alungat ultima cizmă din ţara noastră.
Duşmanii au vrut să obţină acest pământ, dar au rămas amărâţi.
Ne-am îndoit, dar nu ni s-a rupt nimica.
Azi luptăm pentru îmbunătaţirea cât mai profundă a trecutului şi pentru realizarea a cât mai multe contradicţii în prezentul tot mai luminos.
Poporul nostru îşi întreţine cu greu existenţa.
Cu cât s-a vărsat mai mult sânge, cu atât am trăit noi mai bine, iar viaţa este înfloritoare, dar uneori nu curge apa.
Limba nu ne-au putut-o lua, pentru că, vorba poetului, “e o comoară în adâncuri înfundată, pe moşie revarsată.”