In fata mea o masă. Două firimituri. Vine! Le ia. Le aruncă. Ne aruncă. Două firimituri nesemnificative in lumea asta. Mi se părea că noi suntem cei importanti, că noi suntem cei priviti de toată lumea, că noi ne iubim.
O piatră. O aruncă. Ne aruncă si ne sparge de zidurile reci.
O barcă. Se rătoarnă. Ne răstoarnă. Ne dă drumul in marea tulbure si ne omoară.
De ce mereu am impresia că lumea vrea să ne despartă? De ce lumea vrea să ne despartă? De ce te iubesc?
Un nor desupra mea. Stă. Il văd. Mă uit. Ne văd. Două umbre sterse pe cer, o imbrătisare caldă, o iubire stransă. O iubire stransă? E iubire?
Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc! E iubire?
O pasăre zboară in zare. Mi-a furat dragostea si zboară cu ea. E prea departe, nu pot să o mai ajung. Mi-a furat-o de tot, nu mai e a mea, nu mai am dragostea. Te mai iubesc? Te iubesc si mai mult. Pe zi ce trece inima mea creste, creste, creste.... O sa explodeze! Te iubesc!