Avu impresia că cerul din jurul lui se ridică şi coboară şi iar se ridică, învăluie exteriorul existenţei sale, îl copleşeşte, îl asimilează, îl anihilează astfel, de unde decade din nou, ca şi cum şi ca şi când totul ar fi fost joacă cu dragostea (lucru departe de a fi adevărat). Îşi însingură din nou pixul - obiect care nu mai era demult obiect - travestindu-l într-una din iubirile lui reci şi ciudate -şi ele departe de adevăr. De aici n-ar fi putut să răzbată nici o altă semnificaţie, doar dragostea lui ciudată, ochii reci şi ficşi, paşii zburdalnici, nevinovata pieire, ciudata înviere, înălţarea, zborul, căderea...