Privind inapoi realizez abia acum ca eu nu l-am cunoscut vreodata cu adevarat pe Andrei Tanase. Acest om despre care toata lumea spune ca era exceptional.
Din perspectiva mea, Andy Bundy, dupa cum il numeam, era un tip foarte sociabil, mereu dispus sa ajute, a carui prietena invatase in aceeasi clasa cu el multi ani. Nu-mi mai amintesc clar, dar cred ca el imi zicea Luiza Valiza.
Trecand peste aceste mici chestii, acum, la putina vreme dupa incetarea din viata a celui pe care il numeam Andy Bundy, realizez ceva mai clar ce a reprezentat acest «violonist de exceptie», dupa cum era numit intr-un articol, pentru vietile noastre ale tuturor.
Cu siguranta este trist ca amicul meu Andy Bundy a plecat dintre noi, dar alt lucru trist este ca noi nu realizam insemnatatea acestei disparitii.
Da, a fost o incetare din viata cu o insemnatate deosebit de mare, tocmai pentru faptul ca nu ne-o putem explica. Daca la un om trecut de o anumita varsta putem intelege aparitia unei boli si incetarea lui din viata, daca putem trece cu vederea peste un accident sau intelege intr-un final de ce a trebuit sa moara un copil, un om la 19 ani n-ar fi normal sa intelegem de ce a trebuit sa moara dintr-o boala atat de imprevizibila.
Sa va spun eu cum era Andy. Era un baiat de toata isprava… Bun la vioara, bun cu ceilalti, un om care nu bea, nu fuma si, din cate stiu eu, nu avea vreun viciu evident. A fost un om care traia, gandea si simtea sanatos si corect.
Calea spre viata ii era deschisa larg, poate mai deschisa decat este pentru un numar imens de oameni.
Este normal ca toata lumea se intreaba de ce l-a luat Dumnezeu. Unii spun ca l-a luat pentru ca ar fi fost prea bun, ca n-avea ce cauta in aceasta lume imorala. Daca e asa, de ce a luat-o pe Maica Tereza atat de tarziu ? Sunt convinsa ca si Andy ar fi facut mult bine in viata sa, unui numar enorm de oameni. Poate insa ca Andy ar fi gresit la un moment dat in viata lui si Dumnezeu a vrut sa scuteasca un suflet atat de bun de acea/acele greseala/greseli, de ispitele la care suntem supusi noi toti.
De ce a fost supus la atata suferinta ? Eu una nu pot intelege. Este absolut necesar ca pentru a ajunge la fericirea absoluta sa devii martir intai ?
Si daca un om atat de bun ca Andy a fost supus la atata suferinta, noi, restul, vom fi oare supusi la mai multa sau mai putina, pe lumea asta sau pe lumea cealalta ?
Apar tot felul de probleme… Imi pare evident insa ca omul trebuie sa sufere.
Dupa cum spuneam, disparitia lui Andy are o mare insemnatate. Incepand cu insemnatatea pe care o are in sufletul celor care l-au iubit, in sufletul celor pe care i-a iubit el, si incheiand cu insemnatatea pe care ar trebui s-o aiba pentru noi toti.
Nu vreau sa fiu cinica, dar cred ca ar trebui sa stam si sa analizam unde ne aflam in viata. Sa stam si sa analizam ca daca ni se pare ca suntem supusi la incercari mult prea mari ar trebui sa ne gandim la ce incercare a fost supus Andy, un om mult mai bun cel putin decat mine.
Cred ca suferinta careia i-a fost victima acest baiat este mai mult decat suficienta pentru a ajunge foarte aproape de Dumnezeu. Iar daca el, cel care gresea atat de putin, a trebuit sa indure, noi, cei care gresim atat de mult, ar trebui sa reconsideram felul in care traim.
As vrea sa va reamintesc ca la incercarea de salvare a lui Andy au contribuit foarte multe persoane. Asa au contribuit si la incercarea de salvare a Papei si a multor alti oameni pe care lumea ii considera ca fiind deosebit de buni. Imi este deja si mai clar ca moartea lui a avut un scop precis si ca lumea din ziua de astazi este din ce in ce mai rea, daca Dumnezeu ne ia si ultimele modele de om bun.
Cred ca asta ar trebui sa ne dea de gandit tuturor si, poate daca ne schimbam totzi, putzin cate putzin, sau macar cat mai multzi, nu va mai fi nevoie de sacrificii ca cel pe care l-a facut acest baiat, in favoarea omenirii.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Andrei !