Era într-o dimineață caldă de primăvară rece. Doi papuași scrântiți, cu picioarele butucănoase, cu frunți înguste de berbeci uriași, se plimbau pe o cărare din centrul orașului. Dar ce credeți? Credeți că se plimbau așa degeaba pe drumuri neasfaltate ca să-și rupă mândrețea de ciubote șubrede? Nu! Ei aveau un scop precis; atât de precis, că nici ei nu-l știau și nimeni altcineva. Acest scop nu era cunoscut nici măcar de superiorii lor. Și știți de ce nu-l știau nici aceștia? Tocmai pentru că le erau inferiori. Dar ce să mai lungim atâta expozițiunea! Intriga!!! Asta interesează, dar, din păcate nu există, pentru că dacă ar exista, ar trebui să știm scopul pentru care se plimbau prin centrul orașului pe o cărare neasfaltată și în ciubote de lemn. Deci, să vedem desfășurarea: Ceea ce împingeau ei se afla pe patru roți de tractor fabricate la Brașov pe vremea materialismului istoric, când….. Dar ce ne interesează ce era pe vremea când se fabricau acele tractoare la Brașov? Pe roți se afla o boxă muzicală de putere imensă – avea 1X.W., unde X = un număr mare de zerouri. Dar să-i urmărim mai întâi cu atenție pe drăgălașii noștri papuași cu înfățișare de șobolani de prerie, pentru că numai așa ne vom putea da seama de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Cei doi sau trei, că nu putem ști cu exactitate numărul lor, erau atât de preocupați cu ceea ce aveau de făcut, încât nici n-au observat când roata stânga față a strivit fără milă 1X parameci dintr-o baltă (ați ghicit! – X = tot un număr mare de zerouri). Ei continuau să înainteze fără să se sinchisească nici măcar de amfibiile sau euglenele verzi pe care le tot întâlneau pe cărarea aceea pustie. Ei erau pătrunși de importanța acțiunii lor, scopul trebuia atins negreșit, altfel… A, ar fi mai bine să spun ce s-ar întâmpla altfel; nu s-ar întâmpla nimic și de aceea doreau să atingă scopul – se săturaseră să tot nu se întâmple nimic. Hop, deodată cei trei-patru s-au oprit brusc, mai mai să-și plesnească frunțile lor de carcasa lucioasă a boxei sau de cauciucul aspru țepos al roților (a, da, știu că am spus înainte doi sau trei, ba chiar la un moment dat eram aproape sigur că doi, dar nu știu ce vă bateți capul cu asta, ce contează așa de mult un număr). Dacă ați fi fost atenți, ați fi observat din nou un fel de greșeală – cum adică era să se lovească dacă ei sunt cei care s-au oprit și nu boxa? Ei bine, scumpii noștri papuași costelivi erau atât de încrezători în inerție, încât și-au luat mai întâi mâinile de pe vehicul și au continuat să meargă, uitând că se află pe o cărare neasfaltată și că boxa era pe niște roți de tractor (de unde și de când deja știți prea bine). Sunt sigur că unii mai experimentați într-ale cititului, ar întrezării aici o intrigă, dar le spun de pe acum că se înșală – acesta cred că este chiar deznodământul. Da, sigur că ar fi trebuit să mai umplu câteva rânduri cu ceva, doar așa, să nu se întrevadă finalul, pentru că ar fi aproape imposibil să creadă cineva că în X cuvinte se poate cuprinde o desfășurare, un punct culminant și un deznodământ (nu mai pot garanta că știți cu ce este egal aici X. X = numărul de cuvinte de la intriga fals întrevăzută și ultimul cuvânt).