poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2954 .



Am un anișor...
personale [ Gânduri ]
...am învățat să vorbesc și merg în picioare!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Freelancer ]

2005-01-13  |     | 



Intenționasem să marchez această zi printr-un interviu cu mine însumi. Apoi mi-am dat seama că nu este nevoie de o poleială aurie și de cuvinte bombastice pentru a exprima ceea ce simt acum, când se face un an de când am făcut primul pas pe acest site. Și că nu sunt o așa mare personalitate încât să fiu intervievat, chiar și de mine însumi. M-am transformat într-o coajă de nucă în voia curentului sau, mai bine spus, am reușit să privesc în sfârșit în oglindă, dezbrăcat de hainele vorbelor, orgoliilor și încăpățânărilor.

Ceea ce vreau să pictez aici este un tablou simplu, în toate culorile curcubeului, în care roșul rămâne roșu iar albastrul nu se numește altfel, în care galbenul e pur și simplu galben și nu verde.

Un an de poezie.ro nu înseamnă, în ceea ce mă privește, din punct de vedere obiectiv, decât un an de ucenicie, cu suișuri și coborâșuri (mai ales dintr-acestea) și cu pretenții (nefondate?!?) de texte literare, de încercări și de pași în toate direcțiile. După unii, un an de epigonie în umbra maeștrilor aparținând diverselor curente literare, după alții un an al evoluției către ceea ce ar trebui cu adevărat să însemne scrisul. Adevărul... probabil că e pe undeva pe la mijloc, așa cum se întâmplă deobicei.

Dar din punct de vedere subiectiv... Un an de poezie.ro reprezintă pentru mine un interval al căutărilor febrile... M-am căutat pe mine însumi, am căutat valoarea, am căutat talentul, am căutat cele mai potrivite cuvinte pentru exprimarea sentimentelor mele. Ceea ce am căutat încă nu am găsit. Mai e cale lungă. Dar am descoperit, în schimb, multe surprize ascunse în interiorul meu. Am descoperit ca pot fi orgolios și egoist, uneori intolerant... Un lucru poate bun, pentru că atunci când îți cunoști defectele este mai ușor să lupți împotriva lor. Am descoperit că sunt ușor de demoralizat, plin de complexe și uneori paranoid. Am descoperit că uneori sunt influențabil, alteori inflexibil, de cele mai multe ori egocentrist.

Pe de altă parte, în toată AGONIA și extazul acestui an, am descoperit prieteni adevărați, cărora le mulțumesc că există și le mulțumesc, de asemenea, pentru sprijinul oferit necondiționat atunci când am avut nevoie de el, pentru suflet, pentru vorbe, pentru privirile ghicite dincolo de monitor, pentru versurile și prozele lor, pentru bătaia lor de inimă.

Și acum, ca să nu o mai lungesc, marchez punctual.

Vă mulțumesc:
- tuturor celor care mi-ați oferit momente de lectură pline de bucurie și emoție prin ceea ce au scris și au publicat pe acest site;
- tuturor celor care m-au citit pe parcursul acestui an, pentru că astfel am simțit că am ceva de dăruit... și că darul meu nu este în van;
- tuturor celor care au fost alături de mine în momente mai bune sau mai puțin bune, cu sfaturi sau cu o simplă vorbă;
- tuturor celor care m-au comentat laudativ, pentru că m-ați ajutat să capăt încredere în mine și pentru că m-ați motivat să continui;
- tuturor celor care m-ați criticat argumentat, pentru că întotdeauna am avut ceva de învățat din propriile greșeli și încă mai e extrem de mult loc de mai bine. Nu vă opriți!
- tuturor celor care m-ați criticat virulent și m-ați atacat ca persoană, pentru că m-ați ajutat să înțeleg că războiul, chiar dacă este pentru o cauză nobilă, mai mult distruge decât clădește și că mi-ați arătat cum anume nu vreau să devin (pe principiul "ce ție nu îți place, altuia nu îi face");
- multor alții, văzuți sau nevăzuți, care și-au pus amprenta în ultimele 12 luni asupra vorbelor mele și care... m-au suportat aici așa cum am fost eu, scriind mai bine sau mai prost, frustrat sau plin de încredere, indiferent sau implicat.

De asemenea, aș vrea să cer iertare tuturor acelora cărora le-am greșit într-un fel sau altul, cu voie sau fără voie, prin cuvinte sau atitudini nelalocul lor sau pur și simplu prin tăcere. Și pentru acest text, puțin haotic și stângaci, care seamănă... cu stapânul.

Ce înseamnă pentru mine un an de poezie.ro, pe scurt?

Plus:
- faptul că există;
- posibilitatea de a dărui ceea ce scriu și oportunitatea de a fi citit;
- mai multă încredere în mine, după tragerea liniei;
- sugestii și sfaturi;
- idei în plus în ceea ce privește literatura;
- câte un pas înainte o dată la un milion de cuvinte ale mele (oare?);
- o mai bună cunoaștere a lumii mele interioare;
- câteva principii asupra valorii (încă palide);
- seri de lecturi agreabile (și nu numai... seri);
- bucurii periodice;
- prieteni adevărați;
- prieteni adevărați;
- prieteni adevărați
- multe altele pentru descrierea cărora cuvintele încă se ascund.

Minus:
- uneori, panorama orgoliilor care se bat cap în cap până ies scântei;
- inflexibilitate în unele cazuri, de la mic până la mare;
- vedetism, superioritate aspră și tăioasă, ironie și atacuri la persoană când e vorba despre un schimb de idei de fapt (din partea unor beligeranți);
- critică acidă distructivă (care decurge din unele aspecte ale punctului anterior);
- tendința unora de a critica fără a da sfaturi sau sugestii celor criticați (destul de larg întâlnită);
- tentația altora de a da verdicte, atunci când totuși poezia prin definiție este subiectivă ("e prost!!" versus "nu îmi place");
- schimbări în interiorul meu, nu toate pozitive (enumăr doar orgoliul, paranoia, cu reversul medaliei: descurajare, minimalizare);
- tendința de a vedea greșelile altora și de a le ignora pe ale mele, deși uneori sunt foarte asemănătoare;
- deprimări periodice;
- multe altele pentru descrierea cărora cuvintele... tac.

Nu aș mai vrea să mai adaug decât...

Cu drag,
Mihai

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!