poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5163 .



Virgil Titarenco - înainte de încătușarea în sens
eseu [ ]
Felicitări poetei Ina Cârlan ( text postat doar cu 30 de minute înainte de 12 decembrie) Colecția: Portrete de Decembrie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2004-12-11  |     | 





Un alt poem na(t)iv, cu nativ


“de fapt eu nu exist”- doar timpul face rotocoale in jurul meu,
“Uneori ma atinge pe umar”- un dor
“Numele meu intreg(sic!)”- e prea plin de vocale,
“Barbatul poet”- e putin femeie,
De asta, “azi am succes la facut copii”,
Te rog, “dezbraca-te de coaja copacilor”
Sa-ti pot privi “Tendoanele de sticla”
Ce pacat! “bomboana avea colturi”.
Draga mea, “Scrisori” iti voi scrie
Sa stii, “Te iubesc prin urechile acului”
Pentru ca am aflat “de ce ne dor cuvintele”
Mai ales punctele “Pe i”.

Destule “lucruri de o semnificatie indoielnica”
“(in)certitudini”, “Mistere”
Pentru a pune “lacat la intrarea gradinii cu flori”
Voi scrie “poemul mandarinelor albastre”,
Sorbind aroma ceaiului de “yerba mate”
“viata e un fel de cameleon”, “cuvintele ne ajung din urma”
si, “incet devenim arca”!


“Uneori privesc”- prin fisurile dilatate ale spatiului
“amanarea perpetua spre acelasi rasarit de soare”
Din “camera cu vedere la intamplare”
“noaptea de sambata”, aduce mereu “o duminica in plus”
“mi se coscoveste de la o vreme o pleoapa de gargouille”
“pasesc incet pe pietre”, desi “iar ma doare ficatul”
“Ok m-am hotarat sa scriu despre dragoste”!


”cînd am pus lemnele /în această căruță numită viață/n-aș fi crezut că va veni toamna”...

Ina Simona Carlan


Poetul nu poate atinge decât grupa de sensibilități cu care propria lui sensibilitate e înrudită și către care transfuzia poeziei lui se face deci în chip firesc și folositor.

Criticul care vrea să meargă mai adânc în miezul lucrurilor va căuta desigur vigoarea simțirii, originalitatea gândirii, generalitatea sau simplitatea cât mai largă a acestei simțiri și a acestei gândiri. Dar va fi și el tot la fel de arbitrar ca și colegul său mult mai atent doar la semnele exterioare.

Valoarea în poezie nu are nici un raport cu numărul, cu cantitatea. Dar și contrarul e tot așa de adevărat. Poezia înseamnă trasfigurare. Un poet nu poate pretinde să fie înțeles, gustat, iubit de toată lumea. O poezie nu se poate impune la foarte mulți cu tăria unui adevăr științific dintre anumite fenomene. Astfel este greșit să se vorbească despre o poezie gustată de absolut toată lumea. Și atunci te întrebi cum vei reuși să cunoaști valoarea absolută a poeziei? Ei aici e aici! Vom încerca împreună să pătrundem în tainele poeziei lui Virgil Titarenco…

Dacă aș încerca o caracterizare generală a formei poeziei, pot spune că ea va rămâne mereu actuală, iar cel dintâi lucru care ar ieși la iveală ar fi frumusețea și armonia vorbelor, dar mai ales prezența sunetului în alcătuirea versurilor:

într-o zi ferestrele caselor noastre au furat orizontul
la început nici unul nu am vrut să credem aceasta
eram prea grăbiți sau era poate prea aproape de seară
sticla verzuie privea sfidător desfacerea luminii în ploaie
apusul însă devenise amînare perpetuă spre același răsărit fără soare

păsările îmbrățișau încet oceanul preschimbat în nor
ultima bătaie de aripi avea un fel de speranță înfiorat ancestrală
mureau iubind mureau dinăuntru spre în afară
ca niște flori entropice o clipă strălucitoare
descoperind magia sîmburelui pentru prima oară ***

Versurile sunt uneori ca o explozie, iar voința versului este de a exprima ceea ce nu se poate spune. El are calitatea de a distila materialul poetic brut și de-a oferi poezia fără amestec. Curegerea versului este unitară, iar uneori sentimentele sunt înșirate precum mărgelele pe ață. Poemul țâșnește precum apa din piatră, acolo unde e o secetă enormă. Construiește imagini din versuri așa cum lumina răzbește prin noapte:

exact în acest punct peste șapte ore va curge
ilva mică și poate o naiadă cu blugi turcești
mă vei acuza că sînt prea politically correct
astăzi mă dor aripile ciudat le reneg
transplantul de frumos e respins

în mijlocul orașului o duminică este în plus ***

Limba poetica a ajuns să poată exprima absolut orice gândire, orice nunață, orice mlădiere lirică a cuvântului. Prin alăturarea cuvintelor și asocierea lor, versul are și muzicalitate, dar mai ales adâncește înțelesul. Uneori atmosfera este ambiguă, iar versul se prelinge încetișor așa cum cuvântul își aștene literă după literă:

femeia aceea scria versuri
teroriza orașul îngrozea gheenele
avea metafore gelatinoase albastre
cu miros de pește
icre de embrioni mutanți
pluteau coloidal în visurile îndrăgostiților

într-o zi a scris despre flori
au amuțit păsările
li se umpluseră gîtlejurile cu scorpioni
și furnici negre
dar ea nu s-a oprit din scris
hohotea dîndu-și capul pe spate
era atotputernică
în epidemia poeziei tentaculare ***

Virgil este poetul care lucrează aproape în tot timpul cu corelații nu se lasă atras aproape niciodată de simple și spontane ascociații. Gândirea poetică mișcă mintea care încearcă să caute și descoperă în natură, în lume, în viață apropiere și înrudire sau deosebiri și contraste care ne uimesc și ne dau sentimentul frumuseții. Acest sentiment al frumuseții izvorât din acoperirea unor corelații și nu a unor asociații superficiale:


îmi beau yerba maté încet
privesc
dincolo de umbre
estompate ironic
același teatru mut
limbaj desuet
estetica serii
undeva
dansul aritmic al fluturelui
alb doar negru
în tentații amorfe
apoi
gesturi frînte
în dezamăgirea redescoperirii
primul și ultimul
alter ego
(yerba maté I X)

Dă greutate versului, adică acel sunet plin și acea armonie interioară bogată, rară, sonoră. Toate își au originea și punctul de plecare în mișcarea gândirii poetice. Uneori imaginile reușite îți dau impresia trăirii lor de către autor și nu numai, chiar și cititorul își însușește acest lucru pornind în călătorie cu versurile lui Virgil. Imaginația nu trebuie stârnită în mod voit, ci e suficient să colorezi versurile halucinant pentru a atinge efemerul chiar dacă unii nu-l înțeleg, e suficient, că poetul se simte bine în pielea versului său:

am urmărit-o prin vitrină mîngîind lamele strălucitoare ale cuțitelor
s-a oprit într-un tîrziu așezîndu-se pe un scaun înalt și negru și-a întins mîinile pe masă cu degetele răsfirate atingîndu-și obrazul de tăblia mesei a întors capul spre mine ca și cum m-ar fi putut vedea prin ochii aceia în clipa cînd i-am întîlnit privirea ascuțitorul de cuțite se apropie cu o lovitură precisă de cuțit îi tăie degetele de la mîna stîngă apoi cele de la mîna dreaptă
sîngele țîșni ca o lumină de un roșu electric
doi trandafiri umezi eliberați de omizile degetelor
mi-am simțit inima strivindu-se de oasele maxilarului
o uscăciune deșertică îmi pîrjoli gura ***

Critica de foarte multe ori, judecă aici după anumite semne exterioare: respectarea unor reguli formale, strictețea prozodică, limpezimea expresiei, strălucirea și noutatea metaforei. Subiectivă prin firea ei, poezia nu lucrează neapărat cu adevăruri generale. Desigur că adevărurile generale nu pot avea loc decât filtrate perin personalitatea poetului, așadar transfigurate. Fără îndoială că felul în care spui are în poezie cel puțin tot atâta importanță cât ceea ce spui. Sau mai exact, ceea ce spui, oricât de adânc ar fi, dacă nu este bine spus, nu are, din punct de vedere poetic, nici o valoare. Expresia este cea care dă valoare poeziei:

plutea plutea
și zîmbea
categoric zîmbea
îi căzuseră picioarele de un timp
le avea aproape degeaba dar erau pe pămînt
undeva prea jos parașute wireless fluturau tricolore
în balcoane în glastre în ecrane
simetrii răsturnate
sub pămînt o piele lucioasă poezie robustă
ronțăia rotundă la colțuri biscuitul ciobanului bucur
ochii verzi logofeți cu chelia semeț
salutau trubadurii juveții de treflă scaieții
rochia se oprea o secundă doar ea
falduri semințe de flori de noroc ***

Uneori textele lui Virgil ascund o ironie remarcabilă armonizată dibaci în forma poetică... folosind multe simboluri care conferă textului profunzime reprezentând și soluția poemului. Cel care parcurge poezia lui Virgil trebuie să aibă înainte de toate un gust cultivat, mai ales în a înțelege poezia. Nu tot ce simți se poate rosti clar, cu limpezime și exactitate de definiție, iar frumusețea nu e totdeauna rațional de limpede:

în ultima vreme
zilele au muchii netede
cărămizi de vreme bună zîmbește zidarul
le așează rostuit
cu fața rugoasă spre înăuntru
să nu li se vadă amarul
așterne apoi un strat de negura nopții
încă unul de soare
mai e puțin și termin
camera cu vedere la întîmplare
unde alerg pînă seara
să-mi prind copilăria scăpată
prin curtea semnelor de întrebare
mîine vom începe tencuitul
cît mai de dimineață
atît de multe greșeli de reparat
mozaicul amintirilor așezat strîmb
și doar o singură viață
(camera cu vedere la întîmplare)

Speranța oricărui poet adevărat este că au mai rămas poate lucruri ce n-au fost încă rostite. În căutarea lor stă desigur una dintre cele mai frumoase și mai înalte ocupații ale poetului, ocupație care, poate și trebuie să fie puse, alături de aceea a cercetătorului științific. Dar această căutare nu se poate face fără o înnoire a expresiei. De aceea această înnoire sperie pe unii. Virigil este și un căutător de absolut, unealta lui și ceea ce el produce duce uneori la polemici. Dar care este oare frumusețea unui text? Să stea cuminte în rama lui sau să circule? Vom înțelege aceste lucrui dacă vom parcurge textele aflate pe pagina lui Virgil Titarenco. Poezia aete ca un munte , are urcușuri , dar și coborâșuri, valoarea ei nu stă în culmea străbătută, ci în înțelegerea versului și interpretarea lui:

carii în lemnul bătrîn al grindei
amintiri învățate cu locurile sufletului
păienjeniș de tuneluri
spre un dincolo pe care nu îl ajungi cu mîna
scorburi în arborele vieții
uneori fumegînde
alteori pustii
răni ale cuibului
mai departe
zile mărunte
cuminți
măciniș
pulbere blondă
patima rindelei
mîngîiere pe umărul blînd al pădurii
fereastra devine vioară
în coapsele pragului
gem roțile carelor de foc
încet devenim arcă
(încet devenim arcă )

Profunzimea de idei este discret redată în înlănțuiri de versuri revelatoare. Poezia sa este a unui vizual și a unui imaginativ, uneori halucinant, care asociază aspecte, caută apropieri ca să impresioneze prin neașteptatul lor, ceva ce reprezintă numai o latură a poeziei sale. Excelează mai tot timpul prin espresiile și imaginile bine alese, maestos evocative, în acord cu noblețea poeziei:

îmi beau yerba maté încet
mă privești
aproape cochet
pe umerii goi
umbrele șlefuiesc amintiri
sidefii
turcoaz ferecat în argint
te iubesc și tu știi
că nu mint
cînd mă mint că te mint
rătăcind
amețim amîndoi
revenind
o ploaie incertă în noi
vesperide adunate pe rîpele roșii
cotropite de yucca
ne îmbie a noapte
undeva fulger plămădește noroi
adormim răscolind așternuturi
deșertul din noi
(yerba maté V)

Ințiativele mai îndrăznețe ale lui Virgil în lungul drum al poeziei îl fac să rupă legăturile aparente dintre anumite părți ale poemelor sale, eliminînd astfel deducția logică, cu caracterul ei de silogism și de demonstrație, dar păstrează succesiunea imaginilor pentru caracterul pur emotiv al poeziei. Lărgește foarte mult limitile sensibilității poetice formându-și o dogmă personală. Imaginea devine uneori nu numai o parte a poeziei ci însăși poezia, ca scop final. Poezia reprezintă viziunea plastică a unor lucruri și raportarea lor nu la o stare sufletească propriu-zisă, cât la un echivalent concret al unei stări sufletești:

Niște dinți ascuțiți și negri
Infipti in pamintul
Negru si reavan.
Melcii îl urcă leneși și umezi.
Roșul pămîntiu al ruginei
Îl pătează pe alocuri
Ca o vîrstă de toamne
Picurînd a octombrie.
Dar e înalt și rece
La atingere.
Degetele lui îmi cuprind lumina ochilor
Și îmi piaptănă gîndurile
Cuminți și plînse.
Furnici, multe furnici,
Nici nu-l bagă în seamă. ***



Virgil Titarenco este un admirabil rezervor de sensibilitate poetică și un artist dotat cu grave însușiri de intelectualizare a emoției cu unele coincidențe tulburătoare, iar imaginile nu se suprapun, dar se exclud uneori unele pe altele. Aceasta se întâmplă atunci când poetul neavând o adevărată atitudine față de realitate, își deduce abstract imaginile una dintr-alta, după asociațiile verbale:

în atelierul fără nume
al pictorului orb
a venit seara
brusc
pisicile au început să cadă în stoluri
pe acoperiș
era semn bun
pentru vînătoarea de stafii
dezorientate
în lumina difuză
a apusului ***


poazia ta, așa cum o văd eu, deplasând, după cum zicea cineva, expresia de la metaforă la cuvânt („pisică”), denotă un paradoxal romantism antiromantic. Deși rămâne romantic prin semnificația conceptelor-cheie, prin asocierile specifice viziunii poetice și prin nota contemplativă, ea este antiromatică prin „stil” („Stilul este artistul”, parcă se zicea?), prin acea epurare metaforică inutilă, care putea da poemului aura de „încărcat”.
Altminteri, la nivelul strofelor, întrezăresc (posibil să mă înșel...) o „cronologie spiritual㔠a descifrării „echilibrului viu” care este lumea:
strofa 1 = artistul
strofa 2 = îndrăgostitul
strofa 3 = credinciosul
Deasupra tuturor - „un pictor orb” care, cunoscând „formulele perfecte”, „scoate pisicile una câte una”.

Vasile Munteanu

pictorul orb, pianistul fără degete și insomnia rațiunii. minunat. din ce în ce mai multe imagini plauzibile în metaforele tale. chinul de a nu te chinui memorat pe remote control,vorba lui Doyle. dacă găsesti acel model de submarin micșorat, te rog cumpara-mi și mie unul.e bun pentru depărtări și poeții care se chinuie să nu se mai chinuie. până acum e cea mai bună poezie a ta, după părerea mea. dar nu cred că asta contează prea tare... se vede treaba că ai început să-ți faci curat pe birou...

Ionela-Jeni Grigore


Pictează cu buricele degetelor pe chevaletul corpului tău un tablou fără stafii, doar cu umbre, sau doar cu lumini, acest pictor orb al tău, Virgile. Starea de veghe este cea care îl caracterizează, el a trecut de somn și, cred, de moarte, nu mai are nopți, totul e o prelungă 'seară', nu mai are lumini exterioare, totul e în interior, în afara numai umbre și semne. Pisica este 'colorată' de noapte și se opune antitetic fantomelor, o lume de alb și negru, lumină și întuneric, toate merg spre gri-ul nevederii, gri-ul care le face și pe cele rele să pară mai bune, și pe cele bune să nu mai știe ce sunt.
Imi place și forma concentrică a poeziei, întuneric-lumină-întuneric, vedere-nevedere-religie optică...

Daniel Dinescu


Darurile sale poetice ne descriu, abilitatea de a realiza o atmosferă de feerie și de a e topi în culori și arome de vrajă, într-o alchimie senzațională vădindu-l în nenumărate probe de măiestrie. Există o stare de exaltare care surprinde misterele ascunse sub lacăte și peceți... Are și poezii în care nu mai urmărește să convingă pe nimeni, nici măcar să capete comprehensiune unanimă. Poezia devine personală și de natură interioară:

cînd am simțit acel fior
am înțeles
și nu ușor
că treaba nu-i de loc de șagă
e primăvară
și mi-e dragă
am hotărît cu orice preț
fioru-acela
să-l îngheț
și-am înhămat știința mea
să rupă vraja
de-o putea ***

Pornită de la o stare de suflet egală și detașată, poezia lui Virgil, capătă accente brutale. Găsește mijloace de amestec și dozare a cuvintelor și expresiilor, de fapt aici e secretul originalității sale.El cere sensibilitate adecvată textelor sale, inițiere și inițiați:

flămînd după verbe
dragoste trădare curbura calotei fierbinte
parăsim alergînd alegînd genunchiul din gînd
roșu răsărit de soare păcat umezeală parfum de cafea
noi dorim voi doriți ei și ele dor
linoleum pat absent neon violet
am văzut
cărare mîngîiere înghițitură fotografie
ceață repetare pachet frunză copil
am tăcut ***

Dacă aș găsi vreo obiecție, ea ar fi asupra temperamentului vulcanic al poetului. Dar acest defect este mult atenuat, deoarece poezia sa se reazemă pe un imaginism bogat, pe o ingenioasă inventivitate plastică și poetică totodată, însuflețită de duhul matafizic, de idei și de mari întrebări, dar toate turnate în tiparele unor forme cu aspecte concrete, palpabile, ale realității imagistice:

deschide mîna
îți va răsări în palmă copacul acela
pe care l-am visat împreună
strivește-ți călcîiele de copita fulgerului
îți vor înmuguri sînii a ploaie
dezbracă-te de coaja copacilor
vei descoperi noi anotimpuri ale paianjenilor
mușcă bucata de cremene a nopții
vei rodi măceșe în scobitura claviculei
apoi vei zbura în întunericul soarelui
ca o nălucă de gheață
nu vei mai duce dorul
culorilor de demult
(dezbracă-te de coaja copacilor)

Scrii frumos ****
poezie [ ]
nu ne vede nimeni
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Virgil Titarenco [profetul]
2004-02-10 |


Scrii frumos
dar acum
nu ne vede nimeni
dă-ți versurile jos
să te văd cum arăți fără ele
să te mîngîi pe umeri
de lacrimi ce plîng înăuntru
ca văduvele atîtor războaie pierdute de mine
În palme ascunde-ți misterul femeie
și dă versurile jos de pe tine
voalul cuvintelor tale
ascunde o umbră concavă
ce tulbură minți
și orbește privirile
soldatului trist al atîtor războaie pierdute de mine.
Dă-ți versurile jos
șoptește cuvinte
fără podoabă și nude
fără dantele și desuuri
existențiale
fără pauze lungi
și fără amăgitorul
armistițiu al atîtor razboaie pierdute de mine
ci mai bine
dă versurile jos de pe tine
să ating epiderma
trecutului tău enigmatic
în banalitatea ce o poartă letargic
asemeni unei medalii
rătăcite pe cîmpul
infinit
al atîtor bătălii pierdute de mine.
o constelație

Superbe versuri! M-au încântat de-a dreptul! Am citit cu atâta plăcere acest text încât nu mă pot opri să nu-l evidențiez. Pentru idee, pentru exprimare și efect, ai o constelație de la mine. Întreagă!

Monica Mihaela Pop


Am revenit, asa cum mi-am promis cand am citit prima data. Era singura poezie pentru care m-as fi intors. Ideea mi-a placut mai mult decat pot spune in doua-trei vorbe. Mai trebuie sa exemplific? Poftim...
"Scrii frumos
dar acum
nu ne vede nimeni
dă-ți versurile jos
să te văd cum arăți fără ele
să te mîngîi pe umeri
de lacrimi ce plîng înăuntru
ca văduvele atîtor războaie pierdute de mine..." . Restul, am spus deja...:)

Gabriela Petrache


Poetul e cel care în orice moment trebuie să declanșeze în cititor un protest exterior, dar mai ales unul inerior, adică să trăiască orice cuvânt la puterea cea mai înaltă, așa cum poezia lui Virgil este extrem de expresivă și de apropiată sensibilității cititorului.


Treceam cufundată în estetică și morală timid dictată... Timpul se repetă înspăimântător ... și calculat... prietenul mă opri, încet, și-mi spuse că pot veni și eu într-un loc...pentru a petrece timpul unei nopți de iarnă. Ninsoarea umplea noaptea, pe când eu scriam cu lumină pe ușa de la intrare ***La mulți ani!***… iar în noapte se distingeau umbrele sosite la ospăț…


Mulțumiri Inei Cărlan pentru colaborarea la realizarea acestui portret.





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!