poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5826 .



Adria Ana [albastru27] - o poveste fără nume
eseu [ ]
Colecţia: Portrete de Decembrie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2004-11-27  |     | 



E sărbătoare. Seara își așterne liniștea peste zgomotul zilei, frunzele vorbesc în șoaptă, se miră, se întreabă, cine, ce , cum…Cu legănări abia simțite, încet-încet pășește spre voi ... Adria Ana, cel mai potrivit albastru 27, înveșmântată în hainele unei toamne tărzii. O stea licărește pe albastrul întunecos al cerului. Imaginea fascinantă a nopții cuprinde cerul înstelat, lumina orizontului dispare, culorile devin umbre, copacii se topesc, ca intr-un tablou al lui Van Gogh. ****


Adriana e ca picătura de ploaie **** care își leagănă versurile în ritmul inimii celui de la care așteapă iubirea. Ploaia e cea care ascunde misterul unei firi nostalgice. Sinele poetei este cutreierat de dorința aflării și numirii formulei sale intime, a personalității sale. Cerul se reflectă în privirii, norii scaldă firea Adrianei în picături mari de ploaie, e așa ca o așteptare a iubirii din acel strop, ea este doar martorul iubirii:

O picatura de ploaie
S-a așezat pe firul de telegraf
Leganandu-se impreuna cu vantul,
In ritmul inimii tale.
O aud, privind cum ploua.


De fiecare dată în versurile sale cochetează cu culorile, în gesturi lungi de cuvinte, le împrăștie în aer și dansul ritmic începe. Pe ramuri închipuite, umbrele cad ca mantiile grele zvârlite de dănțuitori, vântul deșteaptă un cant și apare Imagine de la o fereastra .

Lumea se contopește empatic cu imaginea, transformând-o de cele mai multe ori în cântec. E aici o legătură în contopirea autoarei cu creația sa și implicit cu lumea imaginației sale. Există o corespondență între imagine și sunet și de aici se naște frumosul, pe care, cu multă delicatețe îl așează în versuri și le face daruri, chiar semnele de punctuație fac pași spre orizontul Adrianei, orice detaliu îi pune în mișcare rotițile imaginației. Versuri cu acorduri de pian, cu explozii de lumină, inima tresare de atâta alb în jur. Cu un glas de greier se înalță imnul norilor ca să rupă liniștea țesută în jurul cerului. Fantezia se încununează cu visuri și gânduri frumoase, iar ea, autoarea , doar își întinde brațele ca într-o îmbrățișare prelungă spre cerul care ascunde atâtea secrete și multe minunății:


Mi-am ridicat privirea
si am vazut cerul
intr-o explozie de lumina,
mii de petale tasnind in albastru.
Bulgari de zapada,
trecuta ca prin ciurel.
Dune de nisip alb
brazdate de lumina.
Aripa de inger.
Orizonturi albe.
Apus.
****

Imaginația evadează cu plăcere în lumea poeziei dând uneori frumuseți, iar granița dintre fantezie și realitate oscilează atât de mult încât miresmele vor aluneca ușor dintr-o parte în alta pentru că de cele mai multe ori plouă, pentru că cei doi se caută și nu se știu. Prodomină ideea ploii, ca pretext al alunecării într-o parte sau în cealaltă e ca o legănare a dorului care nu-și găsește încă locul:

Lacuri, în mine,
Picături de ploaie, în tine.
Plouă în noi,
Împreună cu noi.


Farmecul cerului o copleșește și încearcă să descrie prin versuri simple dar pline de esență. Ea pictează cerul, luând uneori și chpul lui Van Gogh:
Aș vrea să fiu
Vincent van Gogh
să pot picta
cerul acesta care,
unduind
fuioare de lumină,
se joacă de-a
Vincent van Gogh.
****

Este destul de greu să pătrunzi în lumea lăuntrică a poetei, trebuie să te familiarizezi treptat cu sensurile și mai ales cu aspectele pe care le întâlnești. Poezia uneori simplă dar plină de sensuri te cucerește. Unele poezii sunt așa, ca o ultimă visare, doar ce-a mai rămas din acea visare, adică esențialul. Sensibilitatea sufletului ne conduce într-un loc pitoresc, cuvintele se alintă sub mângâierea gândului și se transformă într-un ton ușor melancolic ducându-ne în culorile toamnei care sub penelul ei , capătă alte valențe. Toamna Adrianei este inocentă, plină de mirosuri dulci, ca un așternut de lumină peste umbrele întunericului. E anotimpul nașterii ei și de aceea ne expune atât de frumos senzația de toamnă interioară. Versurile ei se apleacă ușor spre noi cu parfum de gutuie, ne sărută creștetul cu frunze galbene:


Copaci de mărgean,
Frunze galbene,
de ceară,
Parfum de gutuie
coaptă.
Plouă,
ca și Toamna.

Aș vrea să fiu
eu,
să pictez
Toamna asta ca-n povești.
****

În poezie, ea încearcă să-și descrie stările care de atâtea ori înfloresc în cuvinte pline de sensuri, iar imaginarul are putere de seducție și de posedare a sensibilului și concretului. Versurile sunt pline de culoare; s-ar părea că lumea ar fi mai săracă, dacă ea nu ar surprinde tot ce e real. Nu întotdeauna provocările realului îi reușesc, dar în marea majoritate dă profunzime celor exprimate și are puterea de a le înzestra cu sugestii și sensuri multiple și le transpune într-o atmosferă particulară ce deschide ea însăși orizonturi nebănuite:

Ninge în mine,
iar vântul se ascunde
derutat
prin labirintul unei cochilii
de gheață,
lovind cu putere pereții
sunând a gol.

E atâta zăpadă aici încât,
niciodată nu vei putea zări
ghioceii.
****

E fiorul acela de primăvară care ninge cu întrebări, ascunde sub mantia aproape moartă vestitorii plin de viață si de frumusețe. Este capabilă să dea expresiei poetice rezonanțe, culori și nuanțe diverse, puteri și subtilități, are luciditatea privirii lăuntrice și exterioare, un simț acut al existenței, cuvintele rămân uneori neinlocuite, ea încearcă formulând direct să apeleze și la instrumentul metaforei pentru a reda ceea ce simte. Mesajul său este nu numai declarativ, ci de substanță și autentică vigoare. Poezia numelui e doar o privire care poate să răstoarne stelele în universuri neobișnuite în care noaptea devine zi, așa ca un petic de cer cu miros de toamnă. Doar foșnetul toamnei aude ecoul numelui și simte ritmurile ce însoțesc poezia:

I-am auzit numele,
Dar nu mai era el.
Altcineva îmi răspunde
acum.

El era
tremurul frunzelor toamna.
Fiecare rază de lumină
și fiecare copac,
crestând in mine
frunze roșii, cu miros de toamnă,
fiecare petic de cer,
când îmi ridicam ochii
să mi-i umplu de el.
Îmi răspundeau cu numele lui.

Altcineva i-a luat acum locul.
Degeaba! n-o să reușească niciodată
să-l imite perfect.
Nu mai aud foșnetul frunzelor toamna.
****

Ce poate fi mai frumos decat o clipa de singuratate , cu tine insuti, sau cu ea insasi, floarea pe care o priveam in fiecare zi, incercand sa- i descopar misterul. Si, iata , astazi mi se arata in toata splendoarea ei, incepand cu o singura petala din inflorescenta-i umeda, in lumina. Imi zambeste tacuta de la fereastra mea, pe care mi-am lasat adormite toate visele. Sa nu se trezeasca! Nu face zgomot! …Liniste. E atata liniste intre frunzele ei, incat nu mai aud ploaia cantand. O privesc inca de dimineata, de cand si-a intins in lumina degetele lungi, pasind pe pamantul ud , sub privirile mirate ale razelor-soare. De atata tacere-i sunt pline mainile de seva primaverii inmugurinde. Ce e mai frumos decat sa imparti o clipa de tacere . Cu ea … inceputuri de univers se nasc intre noi, printre clopotei rosiatici, sunand in lumina.(Cel mai frumos)

Spiritul de observație te îndeamnă la contemplare, adevărata frumusețe e simplă, despre ea se poate vorbi cu gesturi de abandonare a ego-ului în fața minunii naturii. Sufletul poetei dacă nu plouă, atunci plînge în oglindirea unui univers fantastic, cu stele în adâncuri. Căutarea lacrimilor salciei se manifestă doar în cuvinte care cresc ramuri înstelate:


Sub o salcie care plânge
poți auzi, legănată de vânt
liniștea norilor,
coborând din adânc,
cu urechea lipită de pământ.

Printre fire de iarbă,
lumina cobora încet
mângâind
ramurile verzi de copac,
din care plângeau
stele…

Dar eu stiam că
din lacrimile ei
poate crește iarba.

……………..

Întind mâna
și privesc,
cum îmi crește iarba
din palme.


La unul din textele Adrianei am găsit un comentariu a lui Mircea Iosub care mi s-a părut foarte interesant: >

Aici sunt rădăcinile,
vei păși pe mușchiul verde
către lumina din scoarță de copac,
vei culege în palme fluturi albaștri
pe sub ramura de plop alb

Apoi te vei rătăci
prin toate poienile,
pe toate potecile,
cu parfum de euphorbia,
pe sub creanga de arțar...



nimeni

a venit, a citit, s-a bucurat.
Aici sunt tulpinile
crescând roua de-a lungul trupului
Aici bătăturile pe aripi, de-atâta zbor
ne-am colorat cu umbre de fluturi
privirile să cânte
Mihaela Maxim

În alcătuirea sa sufletească se îmbină candoarea, elanul spre puritate, preocuparea de a fi sinceră cu sine. Tematica nu este diversă, poezia sa nu e filozofică, e așa ca o icoană așezată în colțul dinspre răsărit:

Îmi înmuguresc brațele.
Dar frunzele ce-mi cresc pe umeri
nu-s ale mele, ci-s rodul
sâmburilor de lumină,
ce i-am strâns în palme
când m-am împiedicat de frunza aceea
cazută din cer.
(De Toamna)


O zi frumoasa! De cand n-ati mai trait o zi frumoasa? Asa, pur si simplu, fara sa se intample nimic special. Fara sa fi castigat la loto, fara sa fi luat o nota de10 la scoala, sa fi intalnit oameni noi sau sa fi facut cumpararaturi de sute de dolari. Fara sa fi mers la un film sau sa fi vazut cea mai buna piesa de teatru. Chiar daca nu te-ai intalnit astazi cu cel mai bun prieten. Doar atat : O zi frumoasa si atat. Pe care ai trait-o aici si acum, fara sa fi visat locuri dorite si indepartate, doar tu si ziua aceasta minunata. Soarele straluceste, inmiresmandu-mi pleoapele cu aerul primavaratic. Nici macar primavara nu o astept! Vreau doar sa traiesc aici. O clipa, nesfarsita, intr-un ocean de clipe efemere. E cel mai frumos moment din viata mea. Lumina e de ajuns.
Oare? (O zi frumoasa!)


Gânduri lăsate pe acestă pagină:

Adriana, e ziua-haiku născută din efemer spre eternitate e bucuria de a ne regăsi sănătoși în fiece dimineață și de a zâmbi încă unui răsărit... mă simt atât de bătrân citind cele scrise de tine și atât de tânăr în același timp...
ioan ravel
-------------------------------------------------------------------------
= cea mai frumoasa zi

Cea mai frumoasa zi este atunci cand nu te gandesti ca este cea mai frumoasa zi ; este atunci cand te simti implinita de ceea ce ti se intampla sau de ceea ce nu ti se intampla ; este ca o clipa in care uitam ce fragila poate fi ea si ne trezim prea tarziu pentru a o mai prinde , dar suradem in noi insine de aceasta micuta minune .

Consider ca cea mai frumoasa zi din viata mea este una de care nu-mi pot aminti si nici nu voi putea vreodata , dar stiu ca ea este acolo si ca am trait-o chiar fara sa fi observat acest lucru .
Mircea Iosub
-------------------------------------------------------------------------
= simplu

Uite, asta mi-a adus aminte de Brasov si de liceu, am vazut si strazile si soarele ala de primavara peste noroaie. In rest, nimic. Si poate ca m-am gandit putin la "Beautiful day" U2 sau "perfect day".
Michel Martin
-------------------------------------------------------------------------

Vă las vouă placerea de a gusta din versurile Adrianei și să le găsiți noi valențe. Voi încheia cu un text al autoarei:


Sunt foarte suparata ca nu am reusit sa ma conectez, in seara asta. Nu are rost sa mai incerc. Asa ca o sa-mi vars nervii pe computer, scriind despre poezie.ro. Am descoperit www.poezie.ro aproape din intamplare, cautand pe internet.La inceput calculatorul era pentru mine doar un obiect de decor, care imi dadea dureri de cap de cate ori incercam sa-l folosesc, si la propriu si la figurat. Dupa ce am descoperit www.poezie.ro mi-a devenit , intr-un fel prieten. Acum e ceva obisnuit sa intru pe www.poezie.ro aproape in fiecare seara.. Am nevoie de poezie .ro, si îi simt lipsa cand, din diferite motive nu pot sa ma conectez.

M-am bucurat sa descopar oameni deosebiti, (culmea tocmai pe internet, pe care in alta parte nu i-am gasit), care, ma intreb uneori daca exista cu adevarat, in carne si oase, sau sunt doar simple nickname-uri care dispar dupa ce inchid calculatorul. Chiar existati cu adevarat? M-as bucura sa va intalnesc odata, desi cred ca mi-ar fi greu sa va recunosc.

Am fost fericita cand am citit primele comentarii la textele mele. Am fost suparata cand am vazut cum aruncati cu noroi si n-am mai avut chef sa intru pe poezie.ro. Am ras cu lacrimi cand am citit unele comentarii sau chiar unele poezii. Sunt multe texte care mi-au placut dar nu am facut nici un comentariu, fie pentru ca nu aveam cuvinte sa o spun, fie pentru ca era o seara in care pur si simplu citeam, fara sa simt nevoia sa fac comentarii. Am intalnit si texte, ganduri, poezii care nu mi-au spus nimic. De fiecare data cand intru pe poezie.ro imi simt sufletul plin de toate culorile curcubeului. Era sa zic imi simt sufletul mugur de fluier.


La mulți ani dragă prietenă!



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!