poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3851 .



Un anotimp al licuricilor întins pe palma sorții
eseu [ ]
Cuvânt înainte Colecţia: Articole de teorie si critica literar?

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2003-04-05  |     | 



Un anotimp al licuricilor întins pe palma sorții


Fiind puși la un moment dat în situația de a ne întreba care este anotimpul licuricilor și cum este el, am fi tentați, desigur, să spunem că nu poate fi altul decât sezonul verde al ierbii coapte, cu nopțile calde și domoale. Vara, când aceste ființe de talie milimetrică, scapără printre umbrele covorului vegetal, concurând astrelor din boltă. În acest caz ne-am putea întreba dacă luminițele din iarbă, nu sunt, cumva, reflecția bolții într-o oglindă, jos, pe pământ: o imagine siderală a cerului, redată la scară redusă.
Desigur, extrapolând, pot urma o serie de interpretări pornind de la ideea de "reflecție", cu lumi și istorii, microuniversuri “desfășurate” sau “întâmplate” pe spatele luminos al unui licurici. Jucându-ne, astfel, imaginativ-simbolic, putem ține în palmă o stea vie, un licurici sau putem manipula ludic o lume cuprinsă într-un astru, aceasta fiind una dintre ideile care transpar la lecturarea volumului de poezie “Anotimpul licuricilor” scris de Luminița Suse.
Lăsând la o parte alegoria și interpretările simboliste, știm cu toții că ne putem numi norocoși, dacă înnoptăm într-un câmp sau într-o grădină, surprinzând farmecul acelei mirifice priveliști. Atunci ne putem întreba dacă ne aflăm în fața unor steluțe ivite prin iarbă sau putem fi conștienți că acele scăpărări sunt simple insecte minuscule cu trup luminos, împrăștiind în nopțile calde, lumină și mister.
Prin volumul de față, Luminița Suse ne presară pe coli albe câte o lume scăpărătoare cuprinsă cu meșteșug, noblețe, distincție și delicatețe specific feminină, între poemele ei. Revenind la ipostaza mitică a existenței unui anotimp al licuricilor, parcurgând poemele, îl distingem ca fiind un al cincilea anotimp, independent de spațialitatea și temporalitatea percepută la modul concret, fizic. În poezia Luminiței Suse există adeseori o evadare din real într-o lume imaginară, o proiecție, respectiv o întoarcere simbolică în timpul petrecut “acasă”, acolo unde trecutul se restrânge simbolic într-un templu feeric al copilăriei și al adolescenței, adăpostit cu grijă și revelat adeseori în poeme. Însă există și conștiința ireversibilității acelui timp. Destinul intervine aproape de fiecare dată fatidic, împiedică împlinirea iubirii, însă fără să altereze credința și răbdarea de a aștepta "milenii" întru desăvârșirea ei.
Volumul de poezie "Anotimpul licuricilor" ne propune o deschidere a unei lumi spirituale creată de poeta Luminița Suse, o cale spre acest al cincilea anotimp, cel al licuricilor, deosebit și independent, întins și scăpărând ca un miracol, în palma imensă a sorții.






Periplu printre poeme.


Atenția deosebită acordată culorilor, paletei cromatice a poemelor de dragoste, se înfățișează cititorului încă din primele pagini, aceste poezii însumând chiar un ciclu, anunțat în poezia care deschide volumul: "Culorile iubirii". Alături de culori, poeziei Luminiței Suse, nu-i lipsesc imaginile plastice ale naturii, un cadru deschis, spațial, în care acest sentiment ia amploare și se consumă ca un act interiorizat armonizându-se totodată cu decorul pictural pământean sau universal. Roșului îi este atribuită imaginea soarelui, căzut la tropicele racului ca o ploaie fierbinte, imagini antitetice plasate într-o perioadă simbolic-geroasă a anului, Crăciunul, ("Roșu"). Antiteza soare-Crăciun respectiv roșu-iarnă, acordă poeziei atributul de “pastel”, decorul fierbinte al iernii devenind un martor participativ al unei iubiri aprinse, în însăși entitatea autoarei.
Tot aici, roșului închis, vișiniului îi aparține imaginea cireșelor coapte, culoarea inimii care se deschide și freamătă la gândul că undeva în depărtări, în țara natală poetei, se coc aceste fructe estivale, sângerii. Și de asemenea e lesne de înțeles că vara, "anotimpul licuricilor" este sezonul preferat al poetei. Putem remarca de asemenea valența duală a temporalității și a spațiului în poemele autoarei. Dacã spațiul se împarte în "aici" (real) și "acolo" (imaginar), de cele mai multe ori timpul prinde valențele lui "aici" (prezentul) și acolo (trecut ireversibil, respectiv un viitor îndepărtat, suspendat la limita posibilului). Destinul pare a avea un rol decisiv și direct răspunzător, fiind o piedică în calea împlinirii, însă întotdeauna combatibil prin posibilitatea modificării lui, o șansă suspendată undeva de-a lungul mileniilor. Pãtrunderea în temporalitatea și spațialitatea unei alte lumi, pare o transmigrare (spiritualã), însoțită mereu de gestul conștientizării nostalgice a ireversibilitãții timpului fizic, nelipsind, paradoxal, speranța optmistã a unei împliniri viitoare.
Sentimentul este de fiecare dată asociat imaginii. Se naște din imagine, compunând în poezie adevărate pasteluri, ("Roșu", "Roșu Vișiniu", "Alb", "Ritual de iarnă", "Germinație inutilă", "Venise toamna", "Coralul din obsidian", etc.), însă transpuse în stilul deja format al unei poezii mature, de sorginte intelectuală, nelipsindu-i totodată candoarea, delicatețea si sensibilitatea specifice liricii feminine.
Urmărind ciclul culorilor surprindem un joc al luminilor verzi, al lianei, (poezia "Verde") care se întinde și "se strecoară meșteră pe sub cămașă", o metamorfoză sau o transpunere în nenumărate nuanțe simbolice ale acestei culori, de la octava verde, trecând prin întreaga evoluție și “întindere” a unei liane meștere, amăgitoare ca o otravă, ajungând până la descoperirea antidotului ei: “cea mai pură lumină solară”. Finalul poeziei surprinde prin deconspirarea inapartenenței acestui tip de verde insinuant si maladiv.
Iubirii îi este asociată culoarea albastră, cu imaginea astrală a iubitului. Sufletului, pesimismul unei rutine gri, expus într-un discurs despre iubire și finalizat retoric: “Ce mai contează trecute sau viitoare decenii / pentru suflete condamnate la neîmplinire?” în contextul a două milenii trecute, timp în care “nu s-a întâmplat nimic nou în iubire”.
Negrul, privit ca o culoare este asociat regretului pasivității trecute, ignoranței sau tăcerii, sentimente exprimate plastic într-un registru ironic, proverbial:

"Ce multe lucruri n-am fãcut...
din vina lui, a drobului de sare"

În “Alb” se prezintă o trecere de la spațiul limitat de un decor natural al iernii spre lumină. O imagine a unei duble călătorii: cea fizică, cu trenul prin peisaje albe, respectiv cea imaginativă “la margini de galaxii eliptice”, alături de inorogi, petale, maree solare, brațe galactice albe, etc. prin ani lumină, pentru ca la final, prezentarea imaginilor să se întoarcă la același spațiu al celor doi călători îndrăgostiți.
Culoarea mov aparține durerii, claustrãrii, dorinței "violente" de a evada din sine.
In poezia "Galben", Luminița Suse își povestește copilãria minunată alãturi de bunici, petrecându-și vacanțele de vară "într-un sat galben la marginea Dunãrii", cu o nostalgie duioasă, concluzionând cu resemnarea melancolică de a fi ales traiul altor meleaguri (îndepãrtate):
"Am ales să trec peste ocean, trãiesc departe de părinți", un drum al resemnãrii, "M-așteaptă un drum nou spre apusul portocaliu / de data aceasta va fi unul fără drept de alegere." Poezia “Galben” încheie ciclul culorilor, este practic povestea vacanțelor fetiței crescută alături de bunici, în verile galbene de demult, (în acel sat din țara natală și mult departe de acum de autoare, dar prezent și păstrat cu sfințenie undeva într-un templu al amintirilor).
Intr-o anume ipostază "călătoare", emoția iubirii, se suprapune peste imaginea Fontanei di Trevi, unde bănuțul aruncat are rolul de a împlini acele simțăminte declarate, ca un murmur șoptit și tainic al unui monolog interior ("Vãrsãtorul din inima mea"). Aceeași tehnică a monologului interior apare adeseori în poezia de dragoste, cu toate că tonul este, în multe ipostaze, adresativ.
Tehnica întocmirii strofelor este cea a unui ritm impecabil construit și o rimă adeseori inedită, specifice unei scriituri ajunsă deja la o anumită maturitate. Fiecare strofă este condusă ideatic pe un ritm si o rimă simetrice, oferind totodatã poemelor și o valoare estetică deosebită.
Luminița Suse plaseazã "fabula" poeziei într-un cadru exterior, adeseori cel al naturii, iar pentru a-și exprima sentimentele, recurge la jocuri, transpuneri ludice, comparând mereu, sau asociind consumul interior al iubirii cu decorul, un ambient de o cromatică abundentă, descriind sentimente adiacente iubirii, ca durerea, jocul naiv, zborul, dăruirea, așteptarea, și finalizând aproape de fiecare dată cu o "speranță".
Pe lângã poeziile de tip pastel, autoarea creeazã o mulțime de lumi imaginative în care cuvintele prind viață și devin chiar actante, ("Troiene de cuvinte"), într-o lume mistică a începutului timpurilor, abordând un existențialism încadrat într-o mitologie proprie ("Paradisul pierdut") și proiectate într-un timp trecut, prezent sau chiar viitor. Viziuni originale ale predestinării, a incursiunii temporale în trecut sau în viitor create de autoare apar și în “Predestinare”, “Parfumul tău”, “Lacrimi”, “Dacă timpul…” și altele.
In continuare, forța expresiei crește prin tonul direct, iar accentul cade pe însuși actul iubirii, de data aceasta, în favoarea decorului ambiental, în care ea se consumă și care acum capătă un rol secundar, (cu toate acestea, nefiind respins niciodatã, integral), "Fără tine", "Doar o manifestare", "Vino cu mine", teme existențialiste, frizând mâna destinului, a șansei, a alegerii "Șansa", "Traumele logicii binare", încercarea de a cuprinde și de a explica logic o relație binara, acest motiv apãrând în mai multe poeme "Relație binară aberantă", "Mesaj binar într-o sticlă", preocuparea pentru explicitarea sentimentului iubirii, detectarea naturii sale, a inimii, localizarea "sufletului" revelându-se în continuare în aproape toate poemele, "Unde ești, suflet?", Ce ești iubire?, "Pe urmele dragostei", "Acum".
Așteptarea apare ca un principiu al speranței, al împlinirii viitoare, milenarismul fiind invocat, veacul, condiția nemuririi sufletului, a transmigrării sale, a unei căutări eterne, în credința (dorința) împlinirii. In multe ipostaze, poeta devine conștientă că prezentul e o etapă tranzitorie a acelei căutări, invocând motivul vieții fără de sfârșit a sufletelor, care se vor regãsi, (vizionar), în câteva milenii de căutare.
"Tu" este un poem complet, care se citește cursiv până la punct, (o tehnică preferată de autoare, întâlnită și în alte poezii) scris ca o rãsuflare sau ca o frază izvorâtă din suflet, în care se concentreazã iubirea și sentimentele, într-o declarație impecabil “șoptită”.
Finalului îi sunt rezervate un ciclu de poeme revelatorii în care cititorul descoperã în noapte - anamorfoze, în carapace - perla, în cristal - lumină, în grafit - tãcere, în jad un rift, în cuarț - o relicvă, în onix - un adevãrat abis al "pupilei" rãstignite în iris. Toate aceste revelații ale iubirii se contureazã ca un fel de dialoguri cu iubitul, actantul acestor inedite transpuneri.
În "Soarta cuvintelor scrise" regãsim o asociere a cuvintelor cu zborurile, însuflețindu-le într-o sferă a posibilului, câteva ipostaze imaginate și transpuse grafic într-o armonie simetrică aducând poemului, prin construcția sa și o valoare estetică, pe lângã cea ideatică.
Motivul licuriciului apare in câteva poezii ca fiind scânteia din palmele iubitului, lumina sufletească, sau spirituală regãsită în al cincilea anotimp al sorții, cel al licuricilor. Apar uliul, canarul și cangurul alb, ca tovarăsi ai "dorului", ai claustrării și incercarea unui zbor mult prea curajos și suspendat undeva în timp. Tendința ludică de a folosi
jocuri de cuvinte, se traduce prin înșiruirea într-o poezie a unor cuvinte care încep cu aceeasi literă ("Absurd") unde încearcă să transmită starea unui trecut absurd de frumos, înșiruind și dând sens astfel, acelelei poezii.
Mobilul creației poetice a Luminiței Suse este iubirea, așteptarea, dăruirea, cãutarea, speranța regãsirii și a unei împliniri fizice si spirituale, nelipsindu-i noblețea, sensibilitatea, delicatețea, candoarea specidic feminină, expuse într-o geometrie simetrică a strofelor și o rimă departe de a se înscrie în registrul facilității, un sil format, al unei autoare de poezie, ajunsă la maturitate.
In finalul volumului citim poezia "Declarație", unde Luminița Suse își mărturisește (evidența) iubirii trecând peste toate obstacolele aparute, sporadic, în câteva dintre poeziile volumului.
Oricare dintre "licuricii" autoarei ne confirmă apartenența la lirica feminină de dragoste, o poezie de sorginte intelectuală, cu tendința incursiunii suavității în existențialism, volumul de față aducând cu sine și revelându-și, totodată, prin conceptualitatea creației, și o valoare inedită și estetică a poeziei scrisă de Luminița Suse.



Adina Ungur

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!