poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5189 .



Veleități, ambiții, impostură, nebunie
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2006-08-07  |     | 






Orice om are dorințe, pretenții, ambiții (mai mult sau mai puțin nevinovate). Ele sînt cele care îi dau energia și impulsul de a făptui. Sînt vectorii care îi direcționează acțiunile.

Prin intermediul lor se confruntă cu realitatea și își verifică înzestrarea. Și, cînd apare un conflict și un dezechilibru între dorințele și resursele sale (adesea insuficiente), este obligat să-și reevalueze proiectele. Să renunțe, să se resemneze, să-și schimbe sau să-și ajusteze proiectele, să-și amelioreze condiția și competențele.

Omul este, în sensul bun, dezirabil, de ființă flexibilă și perfectibilă, o făptură care se învoiește cu ceea ce este (el și lumea) pentru ca acțiunea lui să nu fie în van. Greșește și învață din greșeală. Află că socoteala din tîrg e alta decît cea de acasă și înțelege că asta impune exigențe suplimentare pe care vrînd, nevrînd, ușor, ușor le interiorizează.

Veleitarul are probleme de resurse. Capacitatea, dotarea, talentul său nu sînt pe măsura pretențiilor pe care le emite. El revendică drepturi, merite, privilegii fără să-și evalueze corect resursele. Mai precis, fără să vrea să știe cu adevărat cine și ce este, ce dovedește clipă de clipă și ce ar putea să facă în caz că s-ar strădui cît de cît pentru asta. În cele mai multe cazuri este evident vorba doar de afișare: aere de superioritate, ifose.

Veleitarul este caracterizat deci de o opinie exagerată în legătură cu meritele proprii, însoțită de dorința ambițioasă ca această opinie să fie adoptată și de alte persoane. Este un înfumurat, pretențiile lui sînt inconsistente ca fumul – nejustificate și deșarte. Nejustificate pentru că nu au un temei în înzestrarea lui și deșarte pentru că n-au cum să se împlinească. Și asta și pentru că veleitarul nu folosește pentru a se impune motorul, ci doar claxonul.

Veleitarul este doar un ambițios. Ambiția este o dorință mai intensă, mai puternică de a realiza ceva. Ea riscă însă mereu să fie deturnată de la o realizare autentică (fapte, producție, creație, împlinire umană) și deturnată către parvenire, către vînarea onorurilor și gloriei facile.

Veleitarul este suficient și satisfăcut. El nu ține să afle cine este, ci să-și ateste și să-și impună suficiența drept autoritate, merit, valoare. Ambiția lui nu este să fie cu adevărat (străduindu-se pentru asta), ci să se dea și să fie luat drept ceea ce de fapt nu este și nici nu poate fi vreodată.


*

Veleitarismul este rudă bună cu impostura. Impostorul uzeză de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor și caută să-i înșele. Este un șarlatan, un mincinos, un potlogar, un escroc. O persoană care caută să se substituie altcuiva, dîndu-se de-a dreptul altă persoană, substituind identitatea și calitățile acesteia.

Cazurile de impostori care au încercat și uneori au reușit să se substituie persoanelor dispărute sînt nenumărate în istorie. Unii au căutat să profite singuri de o altă identitate, alții n-au fost decît marionete în mîna altor farsori și mai abili, capabili ca în numele lor să producă răzmerițe și uzurpări. Multe cazuri au stîrnit pasiuni și producții literare și au fost ecranizate (cum e vestita Anastasia). Borges are o mică scriere, extrem de instructivă și abil contorsionată, intitulată: "Neadevăratul impostor Tom Castro".


*

În “Jurnalul fericirii”, Nicolae Steinhardt relatează discuția din pușcărie între doi medici (poate psihiatri) care ajung la concluzia că cei mai mulți nebuni nu au resursele de a-și realiza cu adevărat nici măcar nebunia.

Un nebun care spune (sau se crede) Napoleon nu are decît ambiția ca să-i vadă pe cei din preajmă recunoscîndu-i pretenția. E suficient să i se răspundă: - Da, Majestate! și se liniștește întorcîndu-se la condiția sa meschină, singura pentru care are realmente resurse. El știe, simte că nu este, că nu poate fi Napoleon și face doar pe nebunul.

Nebunia adevărată, autentică este să poți să fii Napoleon. Eu unul nu mă cred Napoleon și sînt mai curînd în acord cu una din ipostazele împăratului dintr-o schiță a lui Karel Èapek. În intimitatea deodată sfielnică a unei dansatoare de la operă, dînsul exclamă gînditor:

- Cum se poate crede cineva cu adevărat împărat!? Sigur, toți se fac că ar crede, dar pe la spate, nu-i așa, își dau coate...

Un alt psihiatru susținea că un împărat care se crede împărat este la fel de nebun ca un nebun care se crede Napoleon.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!