poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5991 .



Câteva cuvinte despre tanka și haiku
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Miorița Alba ]

2006-06-27  |     | 





Cititorul român manifestă deschidere către universalitate, fiind din totdeauna înclinat să acorde interes și literaturilor popoarelor îndepărtate. Japonezii – un popor cu o înclinație pronunțată pentru miniatural – au atins performanța și în domeniul poeziei, realizând remarcabile micropoeme compuse din numai cinci versuri și chiar trei.

Ce se știe despre tanka și haiku? Că sunt micropoeme având reguli prozodice precise, asemănătoare altor tipuri de poezie cu formă fix㠖 precum gazelul, rubiatul, rondelul, sonetul etc. Sunt în primul rând „poezii de atmosfer㔠supuse unor reguli aparte, doar lor specifice, fapt care nu permite enumerarea lor printre speciile de poezie amintite mai sus, cititorul înțelegând că haiku și tanka se situează undeva la jumătatea de drum dintre prozodic și sugestie.

Ca element de formă fixă, haiku-ul are doar trei: numărul total de versuri în întreaga poezie – 3, numărul total al silabelor în poezie – 17 și repartizarea silabelor în vers: 5-7-5. Atât. Numai atât? Ritm, rimă? Nu. Dar nu cumva suntem în situația de a citi niște „versuri fără cadență, fără rimă care de fapt este o proză tipărită în rânduri inegale”?

În prefața la ANTOLOGIA DE POEZIE CLASICĂ JAPONEZĂ, Ion Acsan avertiza că tanka și în special haiku-ul sunt poeme de atmosferă. În haiku, într-un spațiu de mare concentrare a expresiei literare, poetul, un sintetist, un miniaturist și un cizelator desăvârșit, trebuie sa „alchimizeze” momentele de trăire proprie într-un „pandantiv” de „aur prozodic”, ce are puterea de a radia idei noi și de a deschide imaginației fereastra către orizonturi insolite de interpretare.

Haiku-ul a apărut într-o lume diferită de a noastră, gândit și scris într-o limbă cu o sintaxă, morfologie, scriere și pronunție ce nu au termene de comparație în limbile și scrierile din circuitul de valori cunoscute nouă.

Pentru a ajunge să înțelegem haiku-ul, va trebui să înțelegem câte ceva din lumea japoneză, din istoria societății, culturii și etosului acestui popor, din evoluția sa, din influențele pe care le-a suferit sub aspect material și spiritual. Acestea se găsesc în cartea scrisă de Florin Vasiliu și Brândușa Steiciuc, intitulată INTERFERENȚE LIRICE. CONSTELAȚIA HAIKU, apărută la Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989.

Cităm din cartea mai sus amintită: „Haiku-ul se distinge ca poezie de sine stătătoare abia în secolul al XVI-lea. Până atunci nu s-a putut vorbi nimic despre haiku, pentru că o atare poezie nu exista așa cum o cunoaștem astăzi.” Existau spiritul și lapidaritatea haiku-ului, însă blocate în structura unui alt gen de poezie. „Atât sub aspectul fondului, cât și al formei, cele trei versuri ale haiku-ului au existat cu mult înaintea secolului al XVI-lea, intrând în compunerea unui gen de poezie foarte veche, denumită tanka sau waka, de cinci versuri a 5-7-5-7-7 silabe fiecare, deci în total 31. Poezie scurtă cu formă fixă încă din epoca arhaică, tanka va cunoaște o evoluție în timp, sub influența diferitelor epoci, școli și teorii poetice, lărgindu-și sfera tematicii abordate, înnobilându-se în conținut și formă. Avatarurile pe care le va suferi tanka în timp - înflorire sau crepuscul, profunzime sau facilitate – se vor răsfrânge și asupra versurilor haiku-ului, pe care le-a păstrat în corsetul formelor proprii. Primele trei versuri din tanka se vor rupe de rest și vor evolua spre ceea ce numim astăzi haiku. O ruptură ce n-a distrus tanka, rămasă să-și croiască destinul propriu.” (3.)
Importantă în cazul tanka este capacitatea de sugestie. O primă viziune estetică asupra poeziei tanka o avem de la Ki no Tsurayaki (în prefața la Kokinshu), de unde străbate ideea că lucrurile și întâmplările exterioare stimulează spiritul (kokoro), producând anumite gânduri (omoi) în mintea poetului, care le dă expresie în versuri măiestrite.” (3.)
Ideile estetice ale poeziei tanka redate în Maigetsusho (Însemnarea tuturor lunilor) în îndepărtatul secol al XIII-lea sunt prezentate în aceeași lucrare, în cele ce urmează: „Teika distinge zece «moduri» ale poeziei tanka și anume: modul cu spirit, modul sugestivității profunde, modul adecvării rafinate, al frumuseții grațioase, al grandorii și sublimului, al clarității descriptive, al divertismentului, al ingeniozității, al zicerii splendid ramificate, al vigorii neprefăcute, considerând ca «mod de bază» modul cu spirit (ushin-tai). « Dacă spiritul tău se luptă cu expresii la întâmplare, urmărirea acestui ideal (ushin-tai) nu va ajunge niciodată la succes. Numai atunci când cineva atinge absoluta seninătate a spiritului și devine adânc pătruns de starea de echilibru interior, poate spera să compună tanka în mod cu spirit », afirmă Teika. Poemul îndeplinește condiția desăvârșirii numai când izvorăște din profunzimea kokoro-ului (spiritului), locul său de obârșie. Pentru a înțelege legătura dintre kokoro și tanka, este necesar să pătrundem în funcționalitatea mecanismului care guvernează procesul de creație. Această funcționalitate are ca punct de plecare dimensiunea redusă a poemului. Scurtimea sa îl obligă pe poet să-și concentreze la maximum conținutul ideatic într-o expresie sintetică. Poetul se găsește în situația contradictorie generată pe de o parte de statutul său de poet, iar pe de altă parte de statutul poemului tanka, potrivit căruia de fiecare dată are libertatea să-și scrie «cântul» pe numai spațiul unei frunze de sakura. (…)Tanka oferă poetului o libertate ce ține de geniul său propriu, real, de a valorifica posibilitățile expresiei poetice pentru a produce în articulația semantică o rețea bogată de idei și imagini sugestive, care să permită expansiunea imaginației cititorului în zonele nelimitate ale conotațiilor continue, ale evocărilor și reverberațiilor acestora. Poetul nipon dispune în acest sens (pe lângă figurile de stil proprii, de tipul clasic, de metafore, comparații, alegorii etc.) și de un instrumentar de lucru ajutător și specific. Sunt așa numitele cuvinte pivot, cuvinte înrudite, toate legate între ele pe principiile asocierii lui A cu B sau împrumutului de fragmente din altă tanka celebră. Poetul va recurge, după caz, la aceste mijloace fonetice sau semantice în scopul coagulării sintactice a propoziției și pentru realizarea plenitudinii semantice a poemului.” (3.)

Zeami Motokiyo este izbit de naturalețea și simplitatea următorului tanka aparținând poetului Teika și preluat din colecția Shinkokinshu:

"Nu se zărește nici un adăpost
Unde să leg dârlogii calului
Să-mi scutur haina de fulgi
Seara înzăpezită
Pe câmpia albă de la Sano"

Comentariul său este: „Faimosul tanka de mai sus aparține lui Teika. Poemul, meritându-și pe deplin faima, lasă cititorului o impresie superbă de « minunăție». Tanka apare ca fiind o simplă descriere a unui incident întâmplat poetului care călătorea pe când a început să ningă și el nu a putut găsi adăpost. Din moment ce totuși arta tanka nu face parte din specialitatea mea, m-am întrebat dacă mai este vreun înțeles în acest poem care să producă un profund efect estetic, și despre acest lucru am întrebat pe un specialist tanka. După părerea sa, acest tanka trebuie luat pur și simplu așa cum apare. Dacă este așa, principala semnificație a acestui poem nu constă, cum s-ar părea, într-o apreciere artistică a zăpezii. Dimpotrivă, este un impromptu care face descrierea stării lipsite de ajutor în care se afla, singur pe drum, în sălbăticia muntelui și a râurilor, fără să fie în stare să localizeze vreun sat la vedere, zăpada ce cădea împiedicându-l să privească în zare”.(3.)

Poeților începători, Teika le recomandă: să «înceapă cu a-și induce spiritul în seninătate (…) lăsându-se absorbiți de cugetare (…), dar neforțând prea mult domeniul» acesteia, « …antrenându-se (…) cu scopul de a-și dezvolta abilitatea de a compune tanka».(3.)

Tanka este un pentastih format din două părți: kami no ku sau versurile de sus și shimo no ku sau versurile de jos. Această împărțire avea ca fundament cezura – kireji – care a apărut și s-a impus cu timpul după cel de-al treilea vers. (3.)

Poemul tanka, realizat prin cuplarea a două părți scrise de două persoane diferite, poartă numele de tanrenga sau poemul în lanț scurt. De la compunerea unui tanka de către două persoane s-a ajuns la realizarea adevăratelor renga, poeme în lanț, sau kusari-no-renga, lanțuri renga. Yasunari Kawabata îi povestește scriitorului român Aurel Rău modul în care au luat naștere poemele renga: „Sunt specifice pentru Japonia aceste șezători, foarte răspândite în vechime și-n care toți participanții făceau versuri unul după altul. Cel mai obișnuit era când scriau două persoane: primul făcea un vers sau două sau trei, iar următorul pe celelalte și se realiza astfel renga, poezie în lanț”. (3.)

Cu timpul, acest dialog se desfășura prin compunerea de către un poet a unui tristih de 5-7-5 silabe, care a căpătat denumirea de hokku – abrevierea de la kami-no-ku – și adăugarea de către altul a unui distih de 7-7 silabe, denumit ageku. Renga nu mai este de fapt o înșiruire de tanka, ci mai curând o alternanță de strofe independente, de hokku și ageku. Tristihul de inițiere hokku avea o importanță deosebită și era în majoritatea cazurilor compus de cel mai distins poet participant. Aceasta și din cauză că hokku avea două cerințe principale: trebuia să conțină kigo – un cuvânt care să indice anotimpul și să posede kireji, un cuvânt de exclamație cu rol de cezură. ( 3.)

Apariția haiku-ului ca fenomen de trecere de la poemul tanka, prin renga la forma sa miniaturală este legată și de unele fenomene care se manifestau în arta japoneză a timpului, în special în pictură, unde își făcuse simțită existența un gen nou, sumi-e, pictură miniaturală executată în tuș, puternic sugestivă, care, ca și haiku-ul, provoca o lume de gânduri și reflexii. ( 3.)

Haiku-ul se bazează pe trei elemente:
-versurile care respectă regulile silabismului: 5-7-5;
-prezența cezurii ya;
-prezența kigo-ului, a anotimpului.
( privighetoarea, fluturii, florile de cireș, broasca –primăvara; cucul, licuricii, lanul de orez, cântecul păsărilor, schimbarea veșmintelor – vara; calea-laptelui, luna plină, brăhnitul cerbului, frunze veștede, stoluri de păsări care migrează, crizantema – toamna; rațe sălbatice, frunze care cad, zăpadă pe pini, Fuji îmbrăcat în mantia albă, vântul tăios, râul înghețat – iarna.) (3.)

Dintre figurile de stil, singura care și-a câștigat un drept incontestabil este elipsa, pe când metafora, metonimia, personificarea, comparația survin arareori și chiar deloc în realizările majore ale genului. Există și haiku-uri fără nici un verb, adjectiv sau adverb, rolul cel mai important avându-l substantivul, cu care, de regulă, se termină.

Calitățile unui bun haiku sunt, după Basho: „În interiorul unui haiku trebuie să se unească un principiu de stabilitate, de eternitate (vast ca marea și profund ca liniștea) și prezența unui eveniment, a unui accident subit și limitat în timp, adesea un fapt banal. Versul nu trebuie să scânteieze de o strălucire prea vie; trebuie acoperit acest aspect natural, discret, de către sabi, o tentă asemănătoare patinei anilor.”

Karl Petit afirmă: „Poezia japoneză poate fi calificată drept o delicată reticentă. Ea spune de-abia a zecea parte din ce resimte și încearcă să sugereze, cel mai delicat posibil, celelalte nouă zecimi”.

Lapidaritatea poemului este opera secolelor, dar și opțiunilor spiritului nipon, care s-a ancorat în poezie la o specie sui-generis, aflată la jumătatea drumului dintre expresia prozodică și puterea de sugestie. La aceasta din urmă concurând și unele caracteristici specifice haiku-ului, redate prin câțiva termeni precum karumi, wabi, sabi, shibui, mono-no-aware, kigo și alții, explicați mai sus.(3.)

Unde, ce și când, respectiv obiectul, timpul și locul sunt elemente constitutive ale experienței haiku, „trei mișcări” originale fără de care nu se poate realiza un haiku complet. (3.)

Nu voi încheia înainte de a aduce în fața cititorilor două dintre haiku-urile premiate de japonezi.



Premiul special al Concursului internațional de haiku – „Shigureki” desfășurat în noiembrie 2003 în Ise, orașul natal al lui Basho i-a fost acordat poetului român Vasile Moldovan din București pentru:

În zorii zilei
lumea e atât de mică
încât încape într-un bob de rouă

At daybreak
the world is so little if it
enters in a dew drop

Premiul „Kusamakura” celui de-al 9-lea Concursului internațional din Kumamoto-2004 care a avut loc în Japonia i-a fost acordat poetului Marian Nicolae Tomi din Vișeu de Sus pentru:

Zburând aiurea –
din pensula scribului
ies păsări negre


Flying nowhere
black birds appearing out
of the painter’s brush




Bibliografie:
1.Acsan, I., Constantinescu, D., TANKA – HAIKU. ANTOLOGIE DE POEZIE CLASICĂ JAPONEZĂ, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981;
2.ALBATROS, Revista Societății de Haiku din Constanța, Nr.2, 2004
3.Vasiliu, F., Steiciuc B.,INTERFERENȚE LIRICE. CONSTELAȚIA HAIKU, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!