poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6967 .



Are ploaia tată?
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru Nifilimu ]

2006-06-21  |     | 



(298) Are ploaia tată?


Trimiterile bibliografice pot fi gasite la adresa
www.miracol.ro/miracol/bibliografie.txt
:
(Iov 38,28) "Are ploaia tată? Cine dă naștere picăturilor de rouă? Din al cui sân iese gheața și cine naște promoroaca cerului, ca apele să se îngroașe ca o piatră, și fața adâncului să se întărească?"
Cu certitudine că ploaia are tată, de vreme ce este cineva care vorbește despre ploi la persoana întâia:
(Levitic 26,4) "Vă voi trimite ploi la vreme, pământul își va da roadele, și pomii de pe câmp își vor da rodurile."
(Isaia 5,6) "Voi porunci și norilor, să nu mai ploaie peste ea."
(Isaia 45,7) "Eu întocmesc lumina, și fac întunerecul, Eu dau propășirea, și aduc restriștea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri. Să picure cerurile de sus și să ploaie norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea, și să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri."
Oamenii simpli, cunoscându-și micimea potențialului, știu că cei puternici aranjează ploile și vorbesc despre ploaie atribuind-o cu respect puterilor Celor de Sus:
(Geneza 7,11) "În anul al șasesutelea al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare și s-au deschis stăvilarele cerurilor. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți."
(Geneza 8,1) "Dumnezeu și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie; și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. Izvoarele Adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise, și ploaia din cer a fost oprită. Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se, și, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micșorat."
(Iov 5,10) "El varsă ploaia pe pământ, și trimete apă pe câmpii."
(Iov 38,27) "Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur și dă ploaia, pe care norii o strecoară, și o picură peste mulțimea oamenilor. Și cine poate pricepe ruperea norului, și bubuitul cortului Său? Iată, El Își întinde lumina în jurul Lui, și acoperă adâncimile mării. Prin aceste mijloace,El judecă popoarele,și dă belșug de hrană. Ia fulgerul în mână,și-l aruncă asupra potrivnicilor Lui. Dă de veste că e de față printr-un bubuit, și până și turmele Îi simt apropierea."
Turmele da, dar oamenii, nu! O similitudine ciudată, același Dumnezeu, în altă împrejurare cu alte motivații și mijloace a dat ploii altă conotație:
(Geneza 19,24) "Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma și peste Gomora pucioasă și foc de la Domnul din cer."
Domnul a observat cu o dezamăgire divină calitatea neașteptat de proastă a culturii sale omenești, deși nu făcuse nici economie de mijloace, nici nu se abătuse de la tehnologie. Deprimat a luat hotărârea să abandoneze cultura. Istorioara lui Isaia are o frumusețe desăvârșită, iar metafora a fost condusă până la scurt circuitul cu realitatea cotidiană:
(Isaia 5,1) "Prea Iubitul meu avea o vie, pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curățit de pietre, și a sădit în el vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, și a săpat și un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. Acum dar, - zice Domnul - locuitori ai Ierusalimului și bărbați ai lui Iuda, judecați voi între Mine și via Mea! Ce aș mai fi putut face viei Mele, și nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă așteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curățită, nici săpată, spini și mărăcini vor crește în ea! Voi porunci și norilor, să nu mai ploaie peste ea. Via Domnului oștirilor este casa lui Israel, și bărbații lui Iuda sunt vița pe care o iubea. El se aștepta la judecată, și când colo, iată sânge vărsat (irosit n.a.)! - Se aștepta la dreptate, și când colo, iată strigăte de apăsare! Vai de cei ce înșiră casă lângă casă și lipesc ogor lângă ogor, până nu mai rămâne loc, și locuiesc în mijlocul țării! Iată ce mi-a descoperit Domnul oștirilor: Hotărât, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari și frumoase nu vor mai fi locuite. Chiar zece pogoane de vie nu vor da decât un bat, și un omer de sămânță nu va da decât o efă.Vai de cei ce dis de dimineată aleargă după băuturi amețitoare, și șed până târziu noaptea și se înferbântă de vin! Arfa și alăuta, timpana, flautul și vinul le înveselesc ospețele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului, și nu văd lucrul mânilor Lui."
Părăsiți și fără îndrumare oamenii au început să-și analizeze originile și perspectivele. In absența lui Dumnezeu, care nemulțumit de rezultat, a refuzat să-i mai îndrume, Domnul a fost expropriat. Lucrarea sa a primit numele Natură, iar puterile sale au devenit forțele naturii. De fapt Natura are reguli precise și ascultă de cei care le cunosc, Domnul fiind unul dintre aceștia.
Mai târziu, și oamenii au descoperit bordul și au început să apese pe butoane.
(227,153) "Cercul de piatră este o roată vindecătoare, mi-a explicat David. Este aici din vremuri uitate. Roata în sine nu are nici o putere, ea servește ca loc de concentrare pentru cel care invocă rugăciunea. Poți să o asemeni cu o hartă...L-am privit pe David cum își scoate pantofii. Desculț el s-a întors cu spatele la mine și s-a îndreptat spre cerc. Fără a scoate un sunet el a făcut un tur al roții, având mare grijă să onoreze amplasarea fiecărei pietre. Apoi cu mișcări ce trădau venerația față de strămoșii săi, a pășit desculț pe pământul ars. Cu fiecare pas degetele de la picioare se apropiau milimetric de pietrele exterioare. Nu le-a atins niciodată. Toate pietrele au rămas exact acolo unde fuseseră așezate de mâinile cuiva aparținând unei generații foarte îndepărtate. Când a ajuns la marginea cea îndepărtată a cercului, David s-a întors și am putut să-i văd fața. Spre uimira mea, ochii lui erau închiși. Fuseseră închiși tot timpul. Rând pe rând el își exprima prețuirea față de amplasarea fiecărei pietre rotunde și albe în parte, simțindu-i poziția cu picioarele."
O rugăciune într-un altar străvechi, și mai departe (287):
(227,153) "O hartă călăuzitoare între ființele umane și forțele acestei lumi, mi-a răspuns el la întrebarea pe care încă nu o pusesem. Harta a fost creată aici, în acest loc, pentru că aici membranele dintre lumi sunt foarte subțiri. Încă de pe vremea când eram copil, mi s-a predat limbajul acestei lumi. Dintre aceste lumi, voi vorbi cu forțele acestui pământ, pentru a face lucrul pentru care am venit noi aici: să invocăm ploaia.... În după amiaza aceea vremea s-a schimbat. Ploaia a început brusc prin câteva picături căzute peste platoul ce mărginea munții în partea de est. În câteva clipe, picăturile au devenit mai mari și mai dese, până când a început o furtună în toată regula. Nori uriași negri s-au ivit deasupra văii, întunecând partea de nord a munților Colorado pentru tot restul după amiezii și serii. Apa s-a acumulat mai iute decât a putut fi absorbită de pământ și destul de repede, temerile localnicilor privind inundațiile s-au adeverit. M-am uitat la cei peste optsprezece kilometri de salvie ce mă separau de lanțul muntos din partea de est. Valea arăta ca un lac imens...În dimineața următoare, l-am sunat pe David. Ce nenorocire, am exclamat. Drumurile sunt înghițite de apă. Casele și câmpurile sunt inundate peste tot. Ce s-a întâmplat? Ce explicație ai pentru atâta ploaie? Vocea de la celălălt capăt al firului a rămas tăcută , preț de câteva clipe. Asta e problema, spuse David. Asta e partea de rugăciune despre care nu m-am lămurit încă.... Când eram tânăr, spuse el, bătrânii din tribul nostru mi-au transmis secretul rugăciunii. Secretul constă în aceea că, atunci când cerem ceva noi recunoaștem că nu avem acel lucru. Continuând să cerem, nu facem nimic altceva decât să oferim putere lucrurilor care nu se vor întâmpla. Calea de legătură între om și forțele acestei lumi începe în inimile noastre....Am început să simt cum este ploaia. Am simțit senzația ploii pe piele. Stând în mijlocul cercului de pietre, mi-am imaginat că mă aflu în piața din satul nostru, desculț și scăldat de ploaie. Am simțit pământul umed între degetele de la picioare. Am inspirat mirosul ploii emanat de pereții din paie și pământ ai caselor din satul nostru, după furtună. Am simțit ceea ce simți atunci când mergi prin lanuri de porumb care au crescut înalte până la piept, de la ploile abundente."
Cred ca apariția acestei minunate mărturii în cartea citată, este ea însăși răspunsul la rugăciunile altora de a înțelege mecanismele neexplicate ale inundațiilor ce ne-au devastat în această vară țara.
Ieșind din reverie în pragmatismul nostru științific, să ne reamintim că prima ploaie artificială a fost creată de o româncă, Ștefania Mărăcineanu, în anul 1934. Nu s-a decernat însă nici un premiu și nici un trofeu, fiindcă rezultatul a fost doar apă de ploaie. În plus orice mare descoperire menită să scoată omenirea din impas, s-a dovedit ulterior o armă neiertătoate îndreptată în contra omului.
Ulterior cei ce au pătruns în păturile stratosferei cu baloane sau rachete meteorologice, au crezut că natura este un partener docil, neînsuflețit, fără personalitate și fără pretenții, care se lasă călcat în picioare sau în șenile, fără drept la replică. Pe timp de secetă țările își fură ploile peste frontierele netrasate ale văzduhului. Când prețul grâului scade, apar inundații catastrofale și bursele se înviorează. Paranormali de elită au dat tonul, și pentru a fi luați în seamă au făcut demonstrații publice de împrăștiere a norilor, de oprire sau de dezlănțuire a ploilor.
La noi, în 2003 în județul Prahova, s-a făcut publică truda specialiștilor locali de a salva culturile de la grindină, prin trimiterea în stratosfera județului a unor rachete meteorologice. Rezultatele au fost deplorabile, din incompetența țintașilor, care ori trăgeau prea sus sau prea jos, ori încărcăturile nu detonau, ori depășeau hotarele județene și explodau sub cer senin.
În Texas marii fermieri beneficiază de tehnici catalogate de producere a ploii. Sunt disponibile chiar două posibilități. Fie dispersia din avion de pulberi fine, recuperabile la sol, în norii formați, care au pătruns în spațiul aerian al fermelor lor, fie prin montarea pe avioanele utilitare a unor arzătoare care expulzează gaze arse în nori. Prestația este însă foarte costisitoare și se tarifează cu ora de zbor a avionului sau cu ora de ploaie.
Cearta pentru norii de ploaie ia turnură de război climato-logic, atunci când două țări în egală măsură ambițioase și speriate de secetă își dispută prioritatea apei de ploaie chiar pe linia de frontieră.
In aprilie 2005 câmpiile mănoase ale Banatului au devenit teritorii navigabile, recoltele au fost distruse, animalele înecate, casele distruse. După ce mai marii agriculturii românești au început să bată tobele speriind planeta cu recolte bogate evaluate la grâu, o lună mai târziu, au început calamitățile. Ploi diluviene cu debite pe care nici Dumnezeu nu le practică, de peste o sută de litri pe metru pătrat în câteva ore, au căzut în județele care și-o luaseră în cap cu agricultura. Apele au atins cote de la 1 la 6 metri, acolo unde rațele abia dacă aveau în ce se bălăci. Pâraiele au devenit peste noapte artere navigabile, râurile interne au ajuns la debite fluviale.
Cele șapte milioane de tone de grâu evaluate că ar urma să intre în silozurile românilor, ar fi dat griji exportatorilor consacrați ai Europei. Românii - mâncători de pâine la limita indecenței - cu tot ajutorul neprecupețit al șobolanilor, nu pot ronțăi anual decât trei milioane de tone de grâu. Contingentul de export autorizat de UE la cultura grâului pentru România, după sortarea și selecția manuală și numărarea la două mâini a boabelor, ar fi de 290000 de tone. Deci diferența de aproape patru milioane de tone ar frisona orice conducător cu frica lui Dumnezeu.
Acum, după inundații, liniștea s-a restabilit, ne-am regăsit condiția de importatori, mult grâu a fost aluvionat de ape, ce a rămas nu poate fi recoltat iar cel recoltat a mucegăit, sau dacă nu are mucegai, nu are nici gluten. Pentru recolta anului viitor nu vom avea nici măcar grâu de sămânță. Am ajuns, în sfârșit, la nivelul lumii europene civilizate, care cumpără cu felia nu doar salamul, ci și pâinea.
Spre deosebire de tsunamiul din Indonezia (271), la noi animalele domestice - învățate cu traiul îmbelșugat pe la casele românilor - au murit luate de viitură cu zecile de mii. Satele au fost măturate de pe văi. Mii de case au fost distruse sau avariate, dar Domnul care se gândește de două ori când plouă o dată, se pare că a ales doar locuințele ce fususeră înălțate fără autorizații de construire parafate, ca să nu își pună autoritățile în cap.

Oricât de mari au fost pagubele, ele au rămas, în optimismul ipocrit al autorităților, sub procentul bărbătesc de 1% din potențialul inepuizabil al țării!
Marele exportator de grâu fără mustăți și-a luat o grijă de pe cap, având piața de desfacere asigurată.
Opiniile nu se delimitează satisfăcător nici de religie, nici de meteorologie, poziția cea mai sănătoasă este a celor care nu atribuie ploile și inundațiile nici Domnului și sfinților săi, nici marilor puteri și tehnicii acestora de a-și procura pâinea cea de toate zilele. Rămâne zona neutrală, atotcuprinzătoare, a fericiților săraci cu duhul.
După ce Banatul a încetat să mai fie fruncea, a urmat la două luni Moldova. Mii de case au fost distruse, multe sate au fost șterse de pe hărțile unde nici nu figurau, zeci de victime au urmat dezastrului condus cu măiestrie. Pentru că reacția bănățenilor nu a fost suficient de obedientă, runda a doua de inundații din iulie-august a fost cu mult îmbunătățită. Apele au pornit în iureș din munți pe văi, au spălat totul în cale, au distrus șoselele de vis ale Moldovei, pregătind calea marilor investitorilor în autostrăzi. Podurile au fost distruse, tăind legăturile dintre oameni. Siretul s-a umflat cât Dunărea ca să ceară, știe el de la cine, rang de graniță. Numai Siretul, Prutul nu. Pentru a creea efecte de vis, viiturile se dezlănțuie pe timp de noapte. În beznă și cu rețelele de curent electric dezafectate bieții oameni se trezesc dimineața legănați de ape, în egouri noi nouțe.
Cei care cred în semne spun că ploile lucrează la bilanțul porumbului, care ar fi scos din inaniție pe cei ce pierduseră grâul. Mai marii țării își îmbărbătează poporul, petrecând prin concedii, ca să le dea o pildă optimistă. Proporțiile dezastrelor sunt diminuate, nu de alta dar Europa și-ar putea închide stăvilarele înaintea românilor care vor să treacă în Șengăn duși de viituri. O vorbă bună, dar goală, o strângere de mână la venire și una la despărțire, trudă vană pentru ziariști și reporteri. Oricât ar fi de sinistrat românul nu trebuie descurajat. El se va simți din nou puternic ca o stâncă, stavilă în fața viitorului și viiturilor, va renaște la prețuri europene, ca pasărea Pheonix din nămol. Se roagă necontenit Domnului, dar a uitat că până la Dumnezeu îl mănâncă sfinții.
A urmat sudul. Zonele de câmpie au ajuns sub apă. Grânarul a fost renovat, porumbarul e gol, cotețele pustii, animalele înecate, casele pline de nămol. Autoritățile stau la pupitrul de comandă și dau amenzi fiscale și avertismente meteo. Brazda lui Novac înălțată de pelasgi, ca dig de protecție, a fost străpunsă, apele scurse din subcarpați au lărgit albiile sclerozate de nisip ale râurilor de sud.
Când nimeni nu mai avea nici o speranță ploile au găsit pe hartă încă un perimetru neinundat: litoralul. Aici sunt obiective turistice, lacuri dulci și sărate, marea cât vezi cu ochii, aeroporturi și baze militare. Toate au fost inundate sub torenți și viituri. Singura care a scăpat neafectată a fost celebra flotă românească evaporată preventiv cu mulți ani înainte.
Românii nu mai au glas, nu mai au de la cine cere sprijin, la două săptămâni câte un val de inundații, harta e caroiată de spirite nevăzute, ploile sunt așezate cu mâna. Numai presa ne mai numără morții, din dor de senzațional. Am ajuns în septembrie și nu am reparat ce s-a demolat în aprilie. Contabilitatea are reguli precise, și nu se poate mișca un leu până ce nu se cunoaște amploarea totală a dezastrului. Ca peste tot în lumea civilizată, ajutoarele pentru sinistrați ajung la potentați sau dispar din conturi. Statul veghează cu toți finanțiștii să nu scape TVAul la donații. A venit frigul dar autoritățile nu s-au decis cu ce să înceapă. Conducătorii se luptă pentru funcții, privilegii și salarii. Desigur la primăvară vor începe cu toate forțele reconstrucția țării pentru a înfrunta alte inundații.
Când tot nămolul părea că s-a sedimentat, ploile și-au amintit că orice țară care merge prost are o capitală înfloritoare. În cazul nostru Bucureștiul. Așadar diluviu. Și a fost diluviu. Trei zile și trei nopți a plouat peste capitală, ca să o spele de păcate și de praf. Oraș de câmpie așezat la 60-90 de metri deasupra nivelului mării, Bucureștiul a experimentat cea mai eficientă inundație din istoria sa recentă.
Conform unei găselnițe europene, Bucureștiul, pentru a intra în rând cu lumea, își declinase grijile legate de gospodărirea apelor unei firme franțuzești de renume planetar. Invenția cu taxa lunară pe apa de ploaie pe care bucureștenii o plăteau de ani buni, fără să-i înțeleagă sensul [190,(232)], acum aveau să-și arate limitele. Banii au intrat direct în beneficiile firmei pariziene cu filială de încasări la București. Conform Contractului de la Trianon, apa de ploaie vine din cer și se scurge în pământ, iar firma are obligații față de cetățean până la grătarul rigolei. Ce e sub grătar, e teritoriu românesc.
Dacă apa băltește și nu se scurge repede: ori canalul e înfundat, ori taxa pe apa de ploaie a fost prea mică, ori locuitorii folosesc dușurile și chiuvetele pentru necesități de igienă pe timp de ploaie, lucru strict interzis în țările civilizate. Nici nu știm dacă e de plâns sau de râs. Aflăm, e și de râs și de plâns; unii râd și alții plâng.
Nimeni nu cunoaște contractul care deși e bilingv cuvintele acestea vor fi ascunse și pecetluite până la timpul sfârșitului printr-o clauză de confidențialitate, precum cartea lui Daniel (12,9). Primarul capitalei nu iese din birou fiindcă nu știe să înoate, și nu își dă demisia ca să nu își lase alegătorii baltă. Compania cu pricina nu intervine, fiindcă nu are nici mijloace, nici motive, iar sinistrații capitalei apelează pompierii, scafandrii și salvamarii.
Mașinile plutesc pe străzi, oamenii circulă pe saltele pneumatice, carosabilul se scufundă, subsolurile sunt complet inundate, fosele septice și haznalele s-au înfrățit cu fântânile și piscinele. Locuințele construite fără autorizație de la primărie cad de bună voie. Cât despre locuitori, sunt români și se descurcă ei!
Statul își ajută contribuabilii ajunși la ananghie, cu fonduri de la Rezerva de stat. Rezerva de stat se umple imediat de la Sănătate, care se fortifică cu bani luați de la Învățământul reînvigorat instantaneu din bugetul Armatei, care primește noi resurse din contul Regiilor statului, completat rapid înainte de a se goli, de la Asigurări sociale, fonduri ce nu se termină niciodată fiind alimentate din Rezerva de stat. Și uite cum un leu face minuni financiare doar plimbându-se dintr-un cont în altul, dintr-un oraș în altul, dintr-un buzunar în altul, de la un an la altul! Când totul e reclădit leii se întorc grași și frumoși fiecare de unde a plecat.
Dumnezeu a hotărât să dea o lecție de eficiență marilor mestecători de fonduri din administrația statului român care acum au găsit motive noi să-și mărească lefurile și să pună taxe și impozite nemaiauzite.
Nu uitați că tot răul e spre binele altora căci românii vor avea o sursă neașteptată de venituri: economiile. Sute de autoturisme au fost luate de puhoaiele de apă și distruse. Proprietarii lor nu vor mai cheltui cu insuportabilele plinuri la benzinărie. Au fost distruse peste o mie de poduri, podețe, podiști, punți. Ele vor suprima traficul o bună bucată de timp ceea ce va aduce alți bani în buzunarele românilor. Șoselele sunt distruse pe mii de kilometri. Deci nu vor putea circula nici cei ce nu treceau peste poduri. Alți bani adunați la saltea. Plus economiile rezultate din reparațiile ce nu se vor mai efectua fiindcă nu mai e nevoie de ele. Cine nu circulă nu își distruge mașina prin gropi și hârtoape. Zeci de kilometri de cale ferată au fost de asemenea distruși și pregătiți pentru a fi livrați la fier vechi. Fierul vechi a fost dintotdeauna o inepuizabilă sursă de venituri pentru români, bașca biletele de tren care erau oricum foarte scumpe. Alți bani. Animalele înecate de viituri nu vor mai consuma furaje, țăranii se vor odihni și ei până la primăvară fără grija nutrețrilor. Fără porcii mustind de grăsime, fără cotețe și fără găini, nu vor mai avea ouă care sunt atât de îmbibate în colesterol. Încă două luni de inedia și vom intra în postul Crăciunului, patruzeci de zile de pauză alimentară! Apoi sărbătorile de iarnă vor trece repede și fără excese, în primăvară toți vom începe cura de urzici, leurdă, știr, ștevie, lobodă, spanac. Totul din flora spontană, verde, crud, proaspăt și gratuit! Numărând zilele pe răboj, fiecare familie va avea timp să stea la cozi și să achite impozitele fără întârzieri, și ele majorate măgărește. În sfârșit mult așteptatul post al Paștelui, încă patruzeci de zile! După care vom fi siguri că am ieșit din iarnă purificați, cu sufletele curate, pline de speranță.
Exact la nouă luni și o oră de la data calamităților, sosesc pe grafic ajutoarele prietenilor comunitari. Cu precizie de ceas elvețian, după ce birocrația europeană a fost parcursă pe orizontală și pe verticală, cu control pe cele două diagonale principale. Și pentru că rezultatele au coincis, fondurile au fost deblocate și ajutoarele au sosit prompt. Corturi, pleduri, prelate, cizme, pelerine, umbrele, fulgarine, galenți, saltele, salteluțe, tot ce îți dorești.
Cu încredere în viață și în electorat, conducătorii vor face iarăși vizite de lucru cu gândul la recolta neimpozată de coacăze a țăranului român, cu care își omenește tradițional musafirii. Nimeni nu va mai cunoaște chinul obezității și stresul bulimiei.
Iată ce pachet important de avantaje a căzut prin grija cerului, de la tatăl ploii, asupra noastră, care acum ne pregătește pentru noi încercări! Ca să nu mai vorbim de substanțele căzute din cer odată cu apa de ploaie, care recuperate și identificate pot descifra patentul folosit și pot fi returnate sfinților producători pentru reciclare.
Românii se roagă în masă lui Dumnezeu și privind simultan către icoanele așezate pe peretele de la răsărit. deodată s-au prins: ȘURA.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!