poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2948 .



Exercițiu de hermeneutică iconică (II)
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2006-06-02  |     | 



O interpretare creștină a poemului “Rusalka”, de Mihai Zabet


“în fața ta se află o lumânare
aprinsă
icoana țarului
icoana de la capul tău
are înfățișarea sofiei lui rubliov
desenată pe vârful unei stânci din urali
domnește deasupra abisului”.


Primele două versuri introduc o stare de conștiință mistică, de deschidere sau orientare spre chipul ce veghează și apare din întuneric, de receptare a unei prezențe sesizabile prin lumină și icoană. Icoana țarului, care cheamă din față conștiința de a fi angajat în istorie, cu fața spre ținta iconomiei divine. Pe de alta, drumul istoric spre această țintă este vegheat de icoana de la căpătâi, un alt focar de lumină, mai ascuns dar totodată principal, centrul tainic al scenei. Lumina discretă care strălucește în întuneric, nu agresează taina, ci descoperă transparența icoanei față de frumusețea Sofiei-Cuvântului întrupat, după asemănarea zugrăvelii fine, diafane, în ape a lui Andrei Rubliov. În operele lui Rubliov, pare că lumina țâșnește dinăuntru. Flacăra lumânării descrie atât fragilitatea firii, cât și mistuirea de sine în verticalitatea unei stări ce caută întrupare și în penetranța unei priviri ce descoperă icoana ca transparent al frumuseții divine. Contemplarea zugrăvește, desenează conturul înțelepciunii pe materialul colțuros al unei bucăți de viață care se înalță spre cer în proximitatea totodată a abisului ce se deschide sub ea, ca o umbră și gură a morții. Chipul înțelepciunii divine domnește însă peste abis, face din acest contrast copleșitor între înălțime și abis un interval al cuprinderii dramei de a fi și locuirii mistice a lumii. “Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”, spunea Sf. Siluan, iar Dostoievsky: “Frumusețea va mântui lumea”.

“puteri cerești se adună
îngeri îi alcătuiesc cununa
fericiți
nebunii pentru hristos
ating cu mâini tremurânde
lumea de dincolo
pot să vadă ceruri deschise
hăurile iadului
inima cum se răstignește
singură pe cruce”

Deschizând porțile percepției spre sesizarea lumii nevăzute, icoana înălțată ca un hotar de trecere între pământ și cer devine un centru atractor, loc al sinaxei mistice. Realitățile intangibile în condiția de opacitate și grosime a minții, devin pipăibile cu simțurile subțiate, transfigurate. Nebunia pentru Hristos e starea de asimilare a perspectivei inverse, bulversatoare a ordinii unor relații în regimul exteriorității reciproce. Este perspectiva vederii prin lumina harică, în care liniile de fugă nu se mai întâlnesc în vaguitatea unui orizont gândit, ci vin în afara icoanei, spre inima privitorului. “Nu icoana circumscrie persoana, ci persoana circumscrie icoana”, spunea Părintele Ghelasie, adică Persoana nu este percepută numai printr-o transcendere dincolo, ci și printr-un transcens dincoace, în intimitatea deschisă prin rugăciunea liturgică. "Mâinile tremurânde" exprimă cutremurul mistic și gestul iconic de întâmpinare a ceea ce copleșește puterile omului. De asemeni, străpungerea inimii de către har, prin care are loc deschiderea și întărirea spre a primi realitățile divine în vasul de lut. Iarăși se arată cuprinsă sau mutată din icoană în vedere panorama cuprinzătoare asupra limitelor existenței: "cerurile deschise", "hăurile iadului". Între acestea se răstignește singură inima, care poartă aceste extreme în ea și le trăiește tensiunea spre a o transfigura în taina crucii, ca o jertfă vie a iubirii întărite de harul divin.

”în fața ta se află o lumânare
aprinsă rusalka
e tot ce ți-a rămas”

Revenirea din starea de graniță a viziunii duhovnicești, este sugerată prin repetarea primului vers. Coborârea în condiția slăbiciunii firii este dureroasă chiar, fiind resimțită de sfinți ca o retragere a plinătății harului, spre a da spațiu mișcării și inițiativei voinței umane, răspunsului liber de creștere în iubire. "Tot ce a rămas" este în fond "singurul lucru necesar", lumina, simbol al conștiinței ce luminează icoana din adânc și e însuflețită de dorul iubirii gustate.

în zare bisericile își construiesc
acoperișul bulbat
totul
se subțiază
ascensiune în trepte
totul
caută să devină un rug

Cadrul se transferă în afară pentru a sugera cum focul lăuntric, flacăra divină a iubirii nu poate fi ținută înlăuntru, nu poate fi țărcuită spre o degustare pur privată, ea răzbate și transformă libertatea și alteritatea într-un eveniment de relație și comuniune. Ea presează irezistibil spre prelungirea iubirii de Dumnezeu în iubire de oameni. Conștiința reaprinsă a chipului divin deschide perspectiva iconizării lumii, subțierii materialității îngroșate de patimi, ascensiunii spre muntele re-vederii lui Dumnezeu dinlăuntrul comuniunii. Este imaginea rugului aprins din muntele Sinai, în care are loc întâlnirea cu Dumnezeu.

Rusalka era la slavi un duh al apelor, pădurilor și câmpiilor ce apărea sub forma unei fete tinere înveșmântate în alb. Acesta îi atrăgea în adâncul apelor pe tineri, care mureau înecați.

Ca o descifrare a termenului într-un context duhovnicesc, rusalka poate fi cugetată drept simțirea ce străbate cuvintele, gândurile și faptele. Înveșmântată în lumina rugăciunii și harului divin, ea atrage pe tineri, adică primele răsăriri ale gândului în adâncul cercetat de Duhul sau în lumina icoanei din adânc, tăind de la ele grosimea neiubirii, trupul povârnirii spre moarte, sau mișcarea pătimașă, făcând să transpară în drama existenței frumusețea și puterea transfiguratoare a iubirii divine.


"Rusalka" este un poem remarcabil, bine construit, cu un bun echilibru al contrastelor și o developare progresivă a imageriei dinspre regimul interior al penumbrei, al intimității discret luminate, emergând în aerul liber și rugul aprins, cupola descoperirii.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!