poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3149 .



Exercițiu de hermeneutică iconică (I)
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2006-05-29  |     | 



Comentariu al poeziei “Memorie în galben stins” de Ela Victoria Luca

“Să ne întoarcem în casele de piatră”

Să ne venim în fire, casa e locul prezenței, al memoriei originilor, unde descoperim existența ca locuire poetică a lumii. Piatra e simbol al dăinuirii în temeiul sacru al existenței.. Casa de piatră devine imagine a lumii locuite (oeikumene) în care omul își regăsește memoriile sacre și descoperă intimitatea cu lumea. Retragerea are pe de o parte sensul ieșirii din mișcarea centrifugă a existenței spre moarte și pe de alta al consacrării unui spațiu germinativ al prezenței familiare, un centru de atracție și asimilare a lumii ca trup al prezenței și comunicării-cuminecării.

”memoria mea germinează lanuri de floarea soarelui
îmi zboară din palme păsări zănatece
au băut din sângele meu decolorat de fantome”

Imersia existențială, revenirea în sinele profund, retragerea în gestul de contemplare depășește stratul secătuit, defertilizat sau decolorat de fantome, de exploatarea intensivă a pământului firii prin intermediul abstractizării sau obiectificării tiranice a lumii, transformării lumii în obiect inert. Abstractizarea este în acest sens un mod al separării, înstrăinării, dezbrăcării de sacru sau depărtării de trupul sau casa comuniunii mistice. Condiția separării și faliei instituite între formă și conținut, între linie și culoare, între semn și sens, este depășită prin revenirea la memoriile originilor, adică la locul sau casa unde trupul sfâșiat al lumii își regăsește întregimea, unitatea, viața. Îmi amintesc de un vis, pe care l-am avut pe la vreo paisprezece ani, în care se făcea că eu intrebam: “De ce în Egipt e atât de secetă, de ce pământul e atat de crăpat, ars de soare?” O voce mi-a răspuns: “Pentru că pe sub pământ curge un râu de sânge”. Când m-am trezit, mă întrebam ce sa însemne. Am găsit în prima carte pe care am deschis-o interpretarea bivalentă a simbolului „roșu” la egipteni: iubire, dar si păcat. Am simțit că am prins mesajul, care conținea într-o singură imagine atât cauza cât și soluția. Prin păcat, iubirea sacră care fertilizează pământul existenței este reprimată în adânc. Păcatul sau despărțirea de Dumnezeu și reprimarea memoriilor sfinte face ca iubirea să se retragă în adânc. Sau altfel: păcatul și-a facut loc în adâncul inimii, care nu mai poate hrăni cu iubire pământul gestului. Solutia: Drumul inițiatic, călătoria spre casa inimii și eliberarea aortei astupate de păcat, degajarea culorilor iubirii. Revenind la poezie, odată cu locuirea inimii, memoria, gestul, imaginația își recapătă puterea germinativă, solară, ascensională, asimilativă și neraționalizabilă a iubirii.

“eu nu pot fi fericită decât atunci când adorm într-un iglu
construit la minus inimă
același nord pierdut”

Somnul e modul regăsirii originii în coasta Adamică, imagine a lumii aduse la ființă din coasta sau iubirea Fiului. Iglul e locul consacrat divinului simbolizat de forma sa rotundă, pogorâtoare și acoperitoare a vieții omului. Acest iglu e construit pe minus inimă, în inima care trăiește insuficiența în iubire, sau malasimilarea memoriilor ei, si care tocmai prin această punere sub acoperirea divinului se redeschide și se reinstituie ca templu al iubirii. Nordul pierdut indică orientarea iconică a chipului omului spre Chipul lui Dumnezeu.

”pietrele nu mă iartă am încălcat porunca apei”

Pietrele simbolizează cuvintele, “nu ma iart㔠căci am nesocotit înrâurirea insuflării divine. Regăsirea limbajului unic al iubirii fărâmițat și ocultat de păcat, se împlinește prin pocăință, metanoia, care înseamnă schimbarea minții, cufundarea sau spălarea chipului în lumina sfințeniei divine și regăsirea privirii iconice în apa iubirii.

”noaptea îmi caut umbra în spatele arbuștilor
acolo unde cândva răscoleam timpul
ca pe o rădăcină de bărbat
în loc de umeri purtând ploaia”.

Arbuștii simbolizează pomii cu memoriile lumii din grădina raiului, sau inima ființei, în mijlocul căreia se află Pomul Vietii, axis mundi, chipul Trupului lui Hristos în lumina căruia ne regăsim umbra, adeverirea trupului, memoriile pierdute (nu putem vedea ființa lui Dumnezeu, ci vedem slava lui Dumnezeu din spatele pietrei care simbolizează pe Cuvântul Întrupat, in sensul ca Chipul Fiului Intrupat ni-l descoperă pe Dumnezeu, tâlcuiește Sf Grigorie de Nazianz viziunea proorocului Moise din stânca de pe muntele Sinai). Timpul răscolit ca o rădăcină de bărbat, arată căutarea pământului sacru al Trupului Cuvântului. Expresia “rădăcină de bărbat” ne trimite la Adam. Este urmarea mai mult sau mai puțin conștientă spre regăsirea pământului, trupului sacru. Ni se descoperă imboldul spre aflarea firului sacru al descifrării labirintului temporalității, sau a accesului spre floarea de aur a conștiinței ascunsă in tainițele zăvorâte de patimi, greu accesibile ale inimii.

Titlul "Memorie în galben stins" este in acord cu conținutul, galbenul stins indicând tensiunea existențială între lumina iubirii relevate si salvate în conștiință prin recuperarea memoriilor divine, lumină ale cărei culori și insuflare transfiguratoare ne călăuzesc în taina chipului lui Dumnezeu, și eroziunea datorată desacralizării sau vieții spre moarte. În acest sens, esența goliciunii existențiale se descoperă în mișcarea centrifugă de înstrăinare de sine prin desacralizarea existenței. Haina autentică a omului care îi pune în valoare corporalitatea este haina de har a sfinteniei iubirii. Dezbrăcat de această haină omul se simte gol, chiar și îmbrăcat, iar culorile lumii i se sting în privire.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!